 |
|
 |
|
claudia minela Membru

Data inscrierii: 07/Ian/2010 Mesaje: 180 Localitate: BUCURESTI
|
|
 |
|
 |
|
Trimis: 11/02/2010 08:31 Titlul subiectului: SONET |
|
|
SONET –
Piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeaşi măsură, dispuse în două catrene cu rimă îmbrăţişată (abab/abab) şi două terţine (cde/cde). (1.)
Poezie lirică cu înfățișare fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene (cu rimă îmbrăţişată, de tipul abba/abba ) şi două terţine cu rimă liberă, ultimul vers conţinând, de obicei, o concluzie sau o subliniere a sentimentului sau a ideii dominante.(6.)
Exemple de sonet
Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri
Ci tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi momentul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată
Şi stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri, rânduri;
Deodat’aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins pe scânduri,
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.
(M. Eminescu, Afară-i toamnă)
Cu supărare mare vă invoc,
Zugravi de fresce şi fragilităţi!
Predicatori cu sufletul de foc!
Ilustră seminţie de poeți!
Maeştri şi-ucenici, fiţi fericiţi!
Acum şi-aici, din inimă vă cer
Dovada artei s-o mărturisiţi
În pledoaria unei acuzări:
Sfrijitei mături, laşului făraş,
De câte ori mă mir, de ce, în zori,
Le-aud hodorogitul pătimaş,
Cu barbarie tot de-atâtea ori
Se năpustesc şi-alungă fără greş
Flori pribegind pe vânt, flori de cireş…
(Şerban Codrin, Sonetul 39, din ciclul „Cele mai discrete sonete tatuate cu dermatograful pe sânii domnişoarei Sapho”)
Ca undele spre ţărm, fără-ncetare,
Fug ale noastre clipe spre sfârşit;
Cu cea din faţă schimbă fiecare,
Şi luptă-naintând neobosit.
Te naşti ca o sămânță de lumină,
Şi sui târâş, prin vârstă, spre zenit;
Eclipse vin şi slava ta o-nchină,
Şi Timpul strică ce ţi-a dăruit.
El straiul dalb şi tânăr ţi-l străbate,
Şi sapă dungi pe fruntea ta frumoasă,
Înghite-ale naturii nestemate,
Şi nimeni nu-i să-i scape de sub coasă.
Dar versul meu, cântându-ţi osanale,
Va-nvinge vremi, în ciuda coasei sale.
(SHAKESPEARE, Sonetul 60, trad. Teodor Boşca)
Coboară iarna… Ursa tot mai adânc se pleacă.
Şi inimile noastre se-nvăluie în nori.
Ca pe-o tocită spada bagi sufletul în teacă,
Cu umbrele durerii viaţa să-ţi măsori:
Cât au crescut de-nalte, aproape pân’ la frunte!
Încetineala vremii viclene te-a minţit.
Tu ai crezut că timpul în faţa ta e-o punte
Şi el era chiar valul ce-n urmă te-a-nghiţit...
Mai e vreun ţărm la care ai fi ieşit înot ,
Greşeala să-ţi răscumperi cu-o cât de grea dobândă?
Or s-a sfârşit aicea? Şi doar ce-a fost e tot?
Căci, iată, vine-ngheţul, grăbit ca o osândă!
O, de-ai putea nu polul cu umărul să-mpingi,
Ci-n gânduri, ca-ntr-o lampă, să sufli să le stingi!
(V. Voiculescu, Sonetul CLXIX) _________________ fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi... |
|