 |
|
 |
|
ionutzking10 Incepator

Data inscrierii: 18/Dec/2010 Mesaje: 1
|
|
 |
|
 |
|
Trimis: 18/12/2010 21:34 Titlul subiectului: |
|
|
Ciuperci de cultură
Gerul îi pătrunsese pe sub haine. Ce-i drept nu se îmbrăca gros nicicând pentru că avea impresia că lumea îl privea ca pe un obez, iar el ţinea deosebit de mult la imagine. Mergea ca teleghidat printre tarabele din piaţă şi privea pierdut peste ce se vindea acolo, peste vânzători, sau prin ei, nici el nu era prea hotărât. Avea să mai umble aşa ca de pildă un fiu al sorţii rătăcit de viaţă până îndată ce minutele de aşteptare se vor fi scurs, iar el se va putea duce la microbuz.
Îl aştepta pe cel de 1:00, iar ceasul de la telefon îi arăta sarcastic abia 12:12. Faţa parcă îi luase foc, un foc alb.Arăta ca un mort cu ochi vii în bătaia tăioasa a gerului ce îi sfâşia căldura feţei , iar la cele 60 de kilograme risca la fiecare pas să se trezească în zbor. Uneori aluneca şi se redresa cu greu cam de la jumatea unei posibile trânte de toate zilele ˝doamne iartă-mă, că suntem în post, mai să scap o înjurătură˝
Râdea în gând de băbuţele rătăcite în baticuri, sau în căciulile sintetice de blană ori lână ce le atârnau peste ochi întocmai cum le atârnă blana câinilor ăia lăţoşi. Se chinuia să-şi amintească cum se numeau, în zadar, frigul îi pătrunsese şi printre neuroni dacă e să dăm crezare comportamentului său fără nici un pic de noimă.
Intră în partea acoperită a pieţei de legume şi îşi tot arunca ochii peste preţuri cercetând ca un adevărat agent economic, ca un client înrăit de la ţară, vrând să vadă de nu cumva se întâmplă ceva deocheat pe acolo. Fură vreo trei seminţe crude dintr-un galantar , pe care le scuipă numaidecât , erau tari ca boabele de fasole , şi mai că riscă să-şi rupă măseaua ce o plombase cu două zile în urmă, şi dăduse economiile de o lună pe trebuşoara asta.
Continuă să hoinărească printre mese, cu tot riscul asumat de a fi înjurat, sau admonestat de vre-unul mai irascibil, dar nu îi păsa. Îşi privi din nou ceasul, 12:20, ˝ce naiba, ahh doamne iartămă! parcă a îngeţat timpu, a ruginit , ce are? Al naibii orele de somn nu trec aşa, ce ţi-e şi cu ceasurile ăstea, merg numai când şi cum vor ele.˝Continuă să calce asfaltul cu paşii cât mai mici, şi mai deşi ,altfel prin tenişii ce-i purta avea să îi degere de tot degetele. Ochii îi căzu peste o lădiţă de ciuperci. Ce îl atrăsese , nu erau în fapt legumele , că tot veni vorba, modificate genetic umflate si frumoase la exterior , dar înăuntru seci ca ˝tărtăcuţa lui Silviu˝, se gândi rapid şi zâmbi ,ci felul în care îşi promova vânzătoarea produsul ei măreţ, şi anume scriind pe un carton destul de măricel , cu marker-ul, cu o caligrafie demnă de cei care scriu numele pe cruci , mare şi frumos˝Ciuperci de cultură˝. Acum totul părea a fi clar pentru clienţi şi pentru cea care a scris , dar pentru el totul era anormal, până şi acea banală sintagmă.
*
˝Ciuperci de cultură...ha, de cultură, recte ce să înţeleg că mănânc ciuperca şi mi se măreşte capul? De fapt nu capul, hai că devin prea urâcios, nu înţeleg de ce ˝de cultură˝ şi nu din cultură sau mai bine şi mai corect ciuperci cultivate. Dar dacă tot sunt de o aşa mare cultură, or fi studiat la Sorbona sau cine ştie unde, de ce le vinde baba asta? De ce nu le ţine pentru neamul ei, să fie toţi deştepţi. Vine şi face atâta zarvă pe aici.
Dar de ar fi ciupercile pilula de cultură ce bine ar fi, s-ar înmulţi oamenii deştepţi exact ca ele după acele ploi de toamnă, de la bunica de la ţară. Săraca bunica, s-a dus şi ea, şi bunicu şi ce-i mai rău au luat-o şi pe mama. Ce mă mai distram când mergeam pe urmă ciuperci, şi mă înarmam cu câte un băţ uscat, gata să mă lupt cu vreun oarecare şarpe ce ar fi putu ieşi din cine ştie ce tufiş sau de sub frunzele uscate.
Însă atunci aveam numai cinci ani şi viaţa nu era aşa complicată. Când mă vedea bunicul din deal coborând în fugă, împins de valea abruptă mai tare de cât mă ţineau paşii, asta făcându-mi capul să dârdâie necontenit, ridica mâinile lui uriaşe în aer acoperind jumate din cerul satului, şi fugea repede în spate tăia o găina, şi numai ce sfârâia mâncarea în oalele de lut. Ce vremuri, ce repede au mai trecut . Mda, şi Bogadan, era mai mare cu an ca mine , parcă, nici nu mai ţin minte, stătea mai la vale cu câteva case. Venea şi ne jucam urlând atât de tare încât vuiau munţii cu noi, şi uneori ne mai trăsnea cu câte o furtună când nu ne mai suportau...mi-aduc aminte de o zi în care venise la noi cu maicăsa, şi ne-am dus în spate, iar în curte au rămas ai noştrii vorbind. Trecuse deja vreo jumate de oră şi noi nimic, nici un strigăt, era prea linşte. Şi-au dat seama că făceam vreo prostie ceva , era imposibil să fim cuminţi. Şi aşa a şi fost, ne-au găsit pe amândoi stând pe câte un muşuroi de furnici , plini din cap până în picioare de fiinţele indignate, dar foarte amuzaţi unul de celălalt, râdeam aşa ca nişte drăcuşori deşi eram fiecare câte o colonie ambulantă de furnici. Femeile s-au speriat şi au început să ţipe ca nebunele, însă tataia, mă luă pe mine într-o mână , pe Bogdan în cealaltă, şi aşa cu totul ne băgă de vreo trei ori în balerca cu apă pentru vite , şi gata..eram curaţi lună.
Ehee...ce ţi-e şi cu bunicul, avea el păcatul de a bea, dar nu era violent nicidecum. Povestea mama câteodată, de mamaia care îl certa mai mereu.Discuţiile lor se purtau cam aşa:
- Iar ai băut mă, că nu te mai saturi boalei odată.
- !?
- Unde ai băut, hai zi repede?? Aştept.
- Unde?...în gură unde să beau?Zicea cu o voce sarcastică , calmă, plin de ironie
- Da,că ţie nu îţi place decât să râzi de mine şi ...; morala continua încă câteva minute la care tataia o mai întrerupea şi spunea cu tonul său blajin:
- Straticuţă hăi, mai i-a o gură de apă că ţi so fi uscat gâtuşorul. Aşa o chema pe mamaia, Stratica.
Mă prăpădesc de râs mereu când imi inchipui scena asta. Bunicul era mare om, cu un caracter deosebit, şi extrem de deştept deşi şcoală nu prea avea, dar una e să fii deştept şi alta cult, ca să fii cult trebuie să mănânci ˝ciuperci de cultură˝..., asta e bine de ştiut pentru toţi.
Dar câte nu făcusem eu cu tătăiuţul meu.
La fel, într-o zi venise acasă destul de ameţit, iar cele două soții , mama şi bunica, mă lăsase pe mine în grija lui, eu nu mai puteam de plăcere , pentru că el mă iubea cel mai mult, şi se juca cu mine mereu. De data asta se întinse pe pat iar eu aproape el, mă cuibărisem ca puiul pe lângă cloşcă:
-Tataia!?
-Zii mă zdrahonul lui tataia. Cei?
-Mie mi foame?
- Poi o fi făcut ceva de mâncare muierile ăstea?
-O confecționat oală mare de ciorbă de pii pii?Aşa le spuneam la găini.
-Atunci na, dute şi pune şi tu , că tataia e tare nădufit, şi adu şi mie să mănânc.
Eiii, dar eu la cinci ani nu prea ştiam multe , aşa că am luat cel mai mare castron ce l-am găsit, m-am suflecat până la coate , şi-am început să cotrobăi prin oală după carne, şi până nu am scos-o pe toată nu m-am lăsat. M-am suit în pat şi am păpat tot cu tataia.
Vai! Când veniră caţele acasă, mai pe seară, cu niscăvai musafiri la masă, că de, aveau o oală de 10 kilograme de ciorbă, surpriză mare când au pus-o la încălzit şi mestecând în ea nu au dat de nicio bucăţică de carne.
-Ionuţ, unde e carnea din ciorbiţă?
-Ăăă...a mâncatâ eu cu tataia tăt!
Au început să râdă şi ele atunci şi ce să facă, s-au apucat să facă iar de mâncare, că musafirii aşteptau , şi mai grav nu mai mâncaseră de la prâns.
Doamne dumnezeule câte amintiri mai am de acolo, numai zic că odată m-a trimis să aduc două, trei, cepe din grădină, tataia, iar eu am venit cu un braţ de ceapă, smulgând cam jumătate de strat. El le-a luat repede , să nu vadă scorpia, aşa îşi alinta mult iubita nevastă, ce am făcut, şi a stat cam o oră să planteze la loc tot. Şi când au început să se usuce fără termen se tot întreba bunica ce se întămplă, la care bunicul opina :
- Mmm , le-o fi mânacat vreo gânganie ceva , cine ştie, dacă nu le mai pliveşti şi tu oleacă .
Ia uite până unde mi-a fugit gândul de la o amărâtă de cipuercă˝
*
Îşi privi îngândurat ceasul, 12:53, şi ochii mai să îi iasă din orbite, a stat acolo uitându-se la o ladă cu ciuperci 33 de minute, lipsit de să mişte , fără să schiţeze cel mai mic gest. Stomacul îî dădea ghes, incepuse să se simtă faptul că nu mâncase de dimineaţă, şi lichidul gastric pornise o adevărată bătălie în stomac, inundând tot în cale,cerându-şi tributul zilnic de la prânz.
Baba de la tarabă se uita cu ochii mici şi tăioşi la el:
-Nui aşa că sunt frumoase?
-Ăăă, ce să fie?
-Cum ce? Ciupercile, doar nu unghiile mele?? Ce faci? Mai stai jumate de zi să te benoclezi, sau cumperi?
-Daţi-mi un kilogram!
-10 lei.
Se scotoci prin buzunare, si cum necum reuşi să strângă vreo 8 lei.
-Atât am...îmi pare rău.
-Hai ia-le , că la cât le-ai mai analizat îţi fac şi reducere, zise baba cu jumate de voce , în care se putea citi cu uşurinţă dezamăgirea că luase atât de puţin, dar de cât să stea cu ele acolo toată ziua, mai bine aşa.
Luă ciupercile cu mâna tremurândă, vânâtă de la ger,punga.Avea o singură problemă , se gândea cum de pierdu-se atât timp , vorba bătrânei ˝benoclându-se˝ la nişte ciuperci. De fapt nu îl pierdu-se, cel puţin acum o să ajungă la fix în staţie. Îşi aminti de microbuz, privi încă o dată ceasul care arăta 1 fără două minute. Strânse punga cu ciuperci şi o luă la goană prin mulţime , trebuia să prindă microbuzul, astfel în zadar a mai cumpărat ciupercile, ar fi murit de foame, dacă nu de frig înainte. Lovi câţiva moşi mai morăcănoşi de la care fu izbit de frumoase înjurături cu doamne-doamne, ˝cel puţin încep să primesc cadouri de crăciun˝, îşi spuse în gând.
Ajunse la fix în staţie, microbuzul era gata să plece. Îi degerase nasul şi urechile. Se chinui să deschidă gura câteva secunde, auzul parcă îi pierise, dar reuşi, să arate mai degrabă decât să vorbească,în afişul de pe parbriz, Odobeşti.
Înăuntru era parcă mai frig ca afară, scaunele degerate şi ele aşteptau nerăbdătoare vreun suflet bun să le încălzească, însă în baza sufletelor bune, aveau să întâlnească raiul fără termen.
Se afundă pe o banchetă şi adormi instantaneu. Avu un vis ciudat, când era mic visa oameni scheleţi cu vată în gură, acum avea mereu acelaşi vis obsedant, în care urca nişte scări, înspre nimic, cu beznă în stânga şi în dreapta, excluzând vreo bară de care să se ţină, sau altceva, şi avea impresia că o să cadă mereu, că alunecă înapoi spre moarte, sau spre pământ , nici el nu ştia. Tot ce i se pare ciudat este faptul că în fiecare vis cade, şi se trezeşte brusc. Acum făcu la fel . Microbuzul ajunsese deja în oraş. Se dădu repede jos şi fugi spre casă. Intră.Azi era singur. Aruncă ciupercile pe masa din bucărărie şi fugi în camera lui, unde se schimbă şi se lipi de caloriferul fierbinte, care îi împingea pur şi simplu căldura prin fiecare înveliș de piele, nu că ar fi avut mai multe, dar aşa avea impresia în acest moment. Văzu caietul de română pe birou şi îşi aduse aminte de tema pentru Luni. ˝Realizaţi un eseu neocupat , sau o compunere cu tema cultura.˝
Băiatul se aşeza cu un zâmbet ştrengăresc pe buze la birou, deschise caietu şi scrise mare titlu:
˝Ciuperci de cultură... |
|