 |
|
 |
|
claudia minela
Membru
Data inscrierii: 07/Ian/2010
Mesaje: 180
Localitate: BUCURESTI
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 04/08/2011 08:44 Titlul subiectului: |
 |
|
Joi, 5 mai 2011, într-un club din centrul Bucureştiului, a avut loc lansarea primului volum de poezie, ‘’Iubirea e amintirea unui viol’’, apărut la editura Herg Benet Publishers, autor Leonard Ancuţa.
După o vastă activitate virtuală, prin care s-a fabricat recunoscut în lumea site-urilor literare, Leonard Ancuţa, autorul romanelor ,,Control’’ şi ,,Infernul’’, a reuşit să strângă, într-un volum de 136 de pagini, cele mai reuşite poeme ale sale.
Evenimentul i-a avut ca invitaţi pe Claudiu Komartin, redactor şef al revistei ‘’Poesis Internaţional’’, publicist, traducător, poet - Doina Ruşti, specialist în simbologie, profesor universitar, prozator – Elian Băcilă, geolog, pictor – Iulian Ghiţă, actor.
Cuvântul de început l-a avut Claudiu Komartin, care spune despre volumul de versuri apărut că este ,,o carte despre iubire şi ratare’’. El consideră poezia lui Leonard Ancuţa o ,,rebeliune blândă’’, în care autorul are o ,,sensibilitate cu multe afinităţi, asemeni lui Nichita’’. Vorbeşte despre temele mari abordate de scriitor - iubirea, moartea, viaţa- punându-le în valoare, evidenţiind faptul că acestea sunt tratate din perspectiva ,,unui tip dezabuzat, situație care-l ajută să treacă peste orice stâncă de poticnire’’. Subliniază faptul că Leonard Ancuţa, ,,în ciuda limbajului folosit, este în esenţă un naiv şi un sentimental’’, care trece cu uşurinţă de la o dispoziție la alta captivându-l ,,cu un gen de candoare’’, lecturarea poemelor emoţionându-l prin formularea unui ,,infern al tandreţii’’ neaşteptat, venit din partea unui rocker al anilor ’90.
Claudiu Komartin predă microfonul doamnei Doina Ruşti care spune despre Leonard Ancuţa că ,,are o disponibilitate uimitoare înspre sinceritate şi natural’’. Continuă să vorbească despre diversele teme întâlnite în poemele lui Ancuţa şi se opreşte la cea a Mariei Dinulescu, lecturând câteva versuri din poemul ,,m-am îndrăgostit de maria dinulescu’’. Doina Ruşti apreciază poemele ancuţiene, spunând despre ele că au un ,,anumit suprarealism la grad de imagine, un oarecare teribilism’’. Încheie întrebând autorul cum se raportează la acest mod de a fi.
Leonard Ancuţa menţionează că are trei identităţi: cea prin care-şi câştigă existenţa, aventurierul nopţii(alături de prieteni) şi poetul, cel care ,,distilează existenţa celorlalţi doi. În poezie reuşesc să fiu sincer cu mine însumi, să fiu liber…’’,spune el. Întrebat de Claudiu Komartin dacă activitatea sa vizează un nou proiect, scriitorul răspunde că lucrează la un volum de proză scurtă, care este în stadiul final ,, aproximativ gata în proporţie de 80%’’. El afirmă pe un ton uşor ironic: ,,dacă în roman am fost oleacă poet, dacă în poezie am fost puţin prozator, am decis ca în proza scurtă, să scriu proză…o lansez spre sfârşitul anului’’, încheie Leonard Ancuţa, după care anunţă timpul artistic, poetico-teatral, cu actorul Iulian Ghiţă.
,,Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu taurii… Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…’’, spune Traian T. Coşovei prin glasul aceluiaşi Iulian Ghiţă.
Pe un fond muzical de Jean Michel Jarr, pictorul Elian Băcilă ne prezintă lucrările sale, extrem de interesante. Elian pictează în negru, un stil inedit, nemaiîntâlnit până acum în România- ’’, genul minimalist abstract’’- cum spune pictorul geolog despre creaţiile sale, ce au legătură cu pământul. Se opreşte asupra lucrării intitulate ,,Filonul’’, o pictură abstractă, un metiaj de linişte a pământului cu urme de sărut- lumină, stecurat printre tăceri de abanos. ,,Pictura este un joc de opacităţi şi de transparenţe’’, spune Pierre Soulages (92 ani), singurul pictor din Europa, care a realizat lucrări abstracte, caracterizate prin tuşe subtile de alb şi negru, stil întâlnit în pictura lui Elian Băcilă.
Seara se încheie cu autografe date de Leonard Ancuţa, Vulcanul – cum îmi place să-i spun- autografe distincte ca de exemplu poezia sa. Un gând despre dragoste tronează deasupra semnăturii sale, pe volumul meu de poezii : ,,nu există nici moarte atât de puternică ca de pildă ea’’.
Am zâmbit auzind spusele unui tânăr, în aşteptarea autografului: ,,mulţi bat câmpii, aşa…ăsta chiar face poezie’’.
M-am retras, mulţumită fiind de o seară petrecută într-un cadru intim, relaxant, o seară în care poezia a persuadat din nou, purificând sufletul, aducând lumină în intunericul de dincolo de ea.
***************************
Infernul este un roman al purificării prin moarte, un roman modern cu caracter confesiv, ce aduce în prim plan adevărul brut despre mizeriile lumii, în spatele cărora se ascund gânduri şi sentimente potrivnice condiţiei umane.
Maniera de abordare a subiectului este originală, evenimentele sunt prezentate cu titlu generalizator, înfăptuirea personajelor se face prin elemente de analiză psihologică, de introspectie, o neacceptare a propriei personalitaţi, a propriei condiţii, impregnată de egotism.
Scuturată de indiferent ce pudibonderism, scrierea se transformă în infernul fiecărui cititor, care se află în faţa unor situaţii de criză, ce preced neputinţa de a interveni în paralelismul existenţial, a ceea ce înseamnă înfometarea a trei miliarde de oameni.
Într-o societate în care ,, Banii sunt o chestie minus viaţă'' iar ,,Omul este moartea'', Leonard Ancuţa îşi ia libertatea de a deveni Dumnezeu, oferind viaţă unui personaj controversat, ce poartă masca drogului ,,psihotrop LUM!N'', prin care cerne binele de rău, ucigând ce dăunează umanităţii şi implicit lui, dând astfel sens vieţii, însuşindu-şi personalitatea Justiţiarului lipsit de scrupule.
Copilăria aspră, lipsa de afectivitate a părinţilor, preocupaţi de altceva decât de creşterea armonioasă a progeniturii lor, schimbă puritatea copilului, în pragmantismul sadic al maturului de mai târziu, care spune despre el că este,, un om al mulţimii...la fel acelui fir de nisip care formează deşertul'', un om fără importanţă care-şi pune întrebarea, privat de să găsească răspunsul: ,, Cum poate fi o lume în care te naşti plângând?''.
O mamă aspră,, doamna N'', a făcut din propriul fiu, un egoist care să poată face,, faţă unei crize mondiale de proporţii'', un om al cărui lucru cel mai de preţ pe lume este,, să(îi) fie bine, chiar dacă lucrul acesta înseamnă ca tuturor celorlalţi să le fie rău.'' Suntem supuşi atenţiei unui periplu în trei etape din viaţa protagonistului: copilăria, adolescenţa şi maturitatea, toate trei fiind transpuse prin alternanţă, toate trei posedând crimele proprii.
Conturarea personajului în diferite ipostaze şi perioade ale vieţii, descoperă cititorului, portretul individului nonconformist, care trăieşte pe urmă propriile-i reguli: băutură, droguri, sex şi crime, un !nfern pe care-l patronează cu măiestrie prin puterea minţii, manipulând oamenii, asemeni bisericii şi reprezentanţilor ei.
Astfel, copilul se maturizează, luându-şi destinul în mâini şi experimentează să dea o altă valoare vieţii decât cea reală, construindu-şi propriului univers, impenetrabil. Este marcat sufleteşte şi se modifică într-un taifun de nestăvilit. Seceră vieţi, fără să aibă regrete. O minte diabolică ce calculează fiecare mişcare a viitoarelor victime. Este criminalul perfect, ce purifică suflete cu un sadism scutit de margini. Începe de copil, ucigându-şi mama, tatăl vitreg şi pe vecinul vinovat de dispariţia primului său câine.
Obsedat de faptul că trece neobservat pe lângă oameni, face în aşa fel încât să-şi schimbe viaţa, călăuzit fiind de această excepție de a fi ignorat. Începe prin a se asocia cu o crupieră dintr-un cazinou, care avea aceeaşi dorinţă ca şi el, aceea de a fura, folosindu-şi cu abilitate ascuţimea minţii. Reuşesc prin viclenie să dispară, cu trei milioane de ,, coco'', fugind în Jakarta unde ,, curva'' îl ademeneşte pe o insulă pustie, îl adoarme şi dispare cu banii. Este găsit după patruzeci şi cinci de zile. Înainte de a o învăţa să ,,cânte'' la vioară, îi interpretează două simfonii de Beethoven, apoi o decapitează cu o ,,coardă de chitară înfăşurată în jurul gâtului''. Numeşte acel an, anul Beethoven. Singurul lucru frumos din viaţa lui este vioara.
Urmează o serie de crime, care mai de care mai spectaculoase. ,, Înămolirea în viaţa lor'', a vagabonzilor care dorm pe bănci, îl determină să bea cot la cot cu ei, să facă sex, să cânte, apoi să-i ucidă cu sânge rece, plecând de la locul faptei fluierând ,, Sonata despărţirii'' sau ,,Claire de Lune'' de Beethoven. ,, Am băut 57 de sticle...în memoria căţelului meu. Dar am fluierat de fix 50 de ori''.
Saty (numele ales de personaj, pentru cel de-al doilea eu, vine de la satisfactie, iar cel care-i va şti adevăratul nume- Victor- va muri), renunţă greu la copilărie, dorind să rămână Peter Pan. Trece printr-o succesiune de experienţe neplăcute până ajunge la actul sexual în sine. Imaginea sfântă şi senzaţia atingerilor mamei sale, atunci când fâceau baie împreună, îl urmăresc de câte ori încearcă ,, să şi-o tragă''. El asociază fiecărui atingere cu alte femei, amintirea trupului propriei mame.
Acuza adusă Domnului( Inginerului şef), de a fi creat o lume imperfectă, este precedată de dorinţa de distrugere a acesteia, printr-un război nuclear pornit de LUM!N /Saty. Din păcate ,, Restartul întregii omeniri eşuează''la prima încercare.
Concepţia despre iubire este inedită :,, (...) iubirea înseamnă să fii liber, să fii anarhic, să nu depinzi de nimeni şi de nimic, numai de tine. Cu alte cuvinte să-ţi fuţi mama. Asta e iubirea, dar nimeni nu crede în forma asta de dragoste. Toţi vor varianta clasică.''
De câte ori simte că se apropie sufleteşte de o persoană, o execută excluzând mustrare de conştiinţă, cu sadism. Amintesc aici moartea Ilonei, a Melei, a Maeei, etc. Doamna cu coasa, se simte în largul ei în preajma Adoratului Adoraţilor, personalitate pe care şi-o însuşeşte spre finalul romanului, îndată ce reuşeşte, cu abilitate să ucidă ,,Două miliarde de corpuri din care a curs pasiunea, o singură moarte care transformă Totul în fericire. Ce este fericirea? Numai morţii ştiu''.
Dorinţa de a fi idolatrizat, iubit, se manifestă luciferic, contestând existenţa lui Dumnezeu. Ea devine obsesie, unicul sens al vieţii, al perioadei următoare, ce generează o serie de acţiuni de binefacere, care se răsfrâng asupra mulţimii de oameni, ca un bumerang, curmându-le viaţa, printr-o simplă apăsare de buton. Cea de-a doua încercare de a-şi finaliza proiectul de exterminare în masă, are sorţi de izbândă.
În momentele de luciditate, de normalitate, Victor(Saty) lansează o înșiruire de teorii despre oameni şi dragoste,,Oamenii nu au formă, numai dragostea le dă formă, fiindcă dragostea muşcă împrejurul lor pînă umbra seamănă cu omul '', despre viaţă şi teama de noi înşine,,Viaţa e mai ascuţită decât un bisturiu şi mai întinsă decît o sabie. Viaţa omoară de teamă, de frica de noi înşine, de neputinţele noastre este o armă mortală, mai periculoasă decît o bombă atomică.'', despre ,,Spaima de a nu iubi sau de a nu fi iubit(care) te face să fii dement...stupid...înţelept ca o piatră'', teorii care contrazic personalitatea poliedrică, negativă, a protagonistului.
Pentru finalul unui adevărat Purgatoriu, în care găseşti scene oripilante (desfrâu, crimă, viaţă şi moarte), redate într-un limbaj frust, dur, dar şi scene receptive de(iubire, pasiune), scrise într-un registru prozo-liric, filosofic, marca Leonard Ancuţa, las ultimele cuvintele autorului, să vorbească despre cel ce l-a înlocuit pe Dumnezeu sau pe Satana, pe parcursul a 240 de pagini:
,,Uneori nu contează cine eşti cu adevărat. E suficient să fii, indiferent cît de tare doare acest lucru. Cînd le voi fi terminat pe toate, voi sparge toate oglinzile din casă. Le voi pisa mărunt şi le voi bea amestecate cu propriul meu sînge. Aşa dispare un zeu.''
*****************
Într-un club din centrul Bucureştiului, a avut loc lansarea primului volum de poezie, ‘’Iubirea e amintirea unui viol’’, apărut la editura Herg Benet Publishers, autor Leonard Ancuţa.
După o vastă activitate virtuală, prin care s-a confecționat cunoscut în mulțimea site-urilor literare, Leonard Ancuţa, autorul romanelor ,,Control’’ şi ,,Infernul’’, a reuşit să strângă, într-un volum de 136 de pagini, cele mai reuşite poeme ale sale.
Evenimentul i-a avut ca invitaţi pe Claudiu Komartin, redactor şef al revistei ‘’Poesis Internaţional’’, publicist, traducător, poet; Doina Ruşti, specialist în simbologie, profesor universitar, prozator; Elian Băcilă, geolog, pictor; Iulian Ghiţă, actor.
Cuvântul de început l-a avut Claudiu Komartin, care spune despre volumul de versuri apărut că este ,,o carte despre iubire şi ratare’’. El consideră poezia lui Leonard Ancuţa o ,,rebeliune blândă’’, în care autorul are o ,,sensibilitate cu numeroase afinităţi, asemeni lui Nichita’’. Vorbeşte despre temele mari abordate de scriitor - iubirea, moartea, viaţa- punându-le în valoare, evidenţiind faptul că astea sunt tratate din perspectiva ,,unui tip dezabuzat, stare care-l ajută să treacă peste orice piatră de poticnire’’. Subliniază faptul că Leonard Ancuţa, ,,în ciuda limbajului folosit, este în esenţă un naiv şi un sentimental’’, care trece cu uşurinţă de la o stare la alta captivându-l ,,cu un gen de candoare’’, lecturarea poemelor emoţionându-l prin formularea unui ,,infern al tandreţii’’ neaşteptat, venit din fracțiune unui rocker al anilor ’90.
Claudiu Komartin predă microfonul doamnei Doina Ruşti care spune despre Leonard Ancuţa că ,,are o disponibilitate extraordinară către sinceritate şi natural’’. Continuă să vorbească despre diversele teme întâlnite în poemele lui Ancuţa şi se opreşte la cea a Mariei Dinulescu, lecturând câteva versuri din poemul ,,m-am îndrăgostit de maria dinulescu’’. Doina Ruşti apreciază poemele ancuţiene, spunând despre ele că au un ,,anumit suprarealism la nivel de imagine, un oarecare teribilism’’. Încheie, întrebând autorul cum se raportează la acest mod de a fi.
Leonard Ancuţa menţionează că are trei identităţi: cea prin care-şi câştigă existenţa, aventurierul nopţii(alături de prieteni) şi poetul, cel care ,,distilează existenţa celorlalţi doi. În poezie reuşesc să fiu sincer cu mine însumi, să fiu liber…’’, spune el. Întrebat de Claudiu Komartin dacă activitatea sa vizează un nou proiect, scriitorul răspunde că lucrează la un volum de proză scurtă, care este în stadiul final ,, aproape gata în proporţie de 80%’’. El afirmă pe un ton uşor ironic: ,,dacă în roman am fost oleacă poet, dacă în poezie am fost puţin prozator, am decis ca în proza scurtă, să scriu proză…o lansez spre sfârşitul anului’’, încheie Leonard Ancuţa, după care anunţă momentul artistic, poetico-teatral, cu actorul Iulian Ghiţă.
,,Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu taurii… Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…’’, spune Traian T. Coşovei prin glasul aceluiaşi Iulian Ghiţă.
Pe un fond muzical de Jean Michel Jarr, pictorul Elian Băcilă ne deține lucrările sale, extrem de interesante. Elian pictează în negru, un stil inedit, nemaiîntâlnit până acum în România- ’’, genul minimalist abstract’’- cum spune pictorul geolog despre creaţiile sale, ce au legătură cu pământul. Se opreşte asupra lucrării intitulate ,,Filonul’’, o pictură abstractă, un melanj de linişte a pământului cu urme de sărut- lumină, stecurat printre tăceri de abanos. ,,Pictura este un joc de opacităţi şi de transparenţe’’, spune Pierre Soulages (92 ani), singurul pictor din Europa, care a conceput lucrări abstracte, caracterizate prin tuşe subtile de alb şi negru, stil întâlnit în pictura lui Elian Băcilă.
Seara se încheie cu autografe date de Leonard Ancuţa, Vulcanul – cum îmi place să-i spun- autografe unice precum poezia sa. Un gând despre dragoste tronează deasupra semnăturii sale, pe volumul meu de poezii : ,,nu există nici moarte atât de puternică cum ar fi ea’’.
Am zâmbit auzind spusele unui tânăr, în aşteptarea autografului: ,,mulţi bat câmpii, aşa…ăsta chiar face poezie’’.
M-am retras, mulţumită fiind de o seară petrecută într-un cadru intim, relaxant, o seară în care poezia a persuadat din nou, purificând sufletul, aducând lumină în intunericul de dincolo de ea.
Cunoscându-i foarte bine poezia, am devenit nerăbdătoare să parcurg cele cinci capitole ale primului său volum de versuri- ,,Iubirea e amintirea unui viol’’.
Volumul debutează cu ,,poemul viol’’ unde autorul se identifică cu stări ale ,,unei lumi/ (în) care speră că mahmureala o să dureze puţin’’. Îşi asumă rolul actantului ce are o altă viziune despre lume: ,, prin ochii mei violul devine artă.../ sînt trenul care face dragoste cu femeile...sînt execuţia/ măiastră din fiecare cuvânt.../ sînt o bucată de pământ/ singura locuibilă...’’. Aceste simboluri telurice reprezintă curriculum vitae pentru un suflet care trăieşte prin puterea cuvântului liră, prin iubire.
Capitolul întâi - ,,azinoapte am făcut dragoste cu toate femeile din lume’’ tratează, într-o manieră vulcanică, tema iubirii. Veşnic îndrăgostit, Leonard Ancuţa, realizează o atmosferă erotică, transpusă în deosebite imagini, eşantioane onirice, captivante, de la iubirea ,,blestemul curcubeului’’, o explozie de plăcere, înrudită cu posesia femeii iubite, o pasiune greu de stăpânit - ,,am necesitate de trunchiul tău/ să-l posed să-l hrănesc să-l umplu cu toate culorile/ mările se vor revărsa pe noi să ne spele...’’, până la iubirea cea din urmă, devastatoare, din poezia ,, am slăbit maria’’, prin care simte răceala morţii ,,dragostea e un stol imens de corbi înfometaţi peste un câmp de bătălie...’’.
,,viaţa e un sindrom cu transmitere sexuală’’, cel de-al doilea capitol, constituie modalitatea inedită, nonconformistă, de percepţie a iubirii, despre care poetul spune că este ,,un forceps în mîna unui stomatolog...un hamster cu sînge de cobră...e ura unui dumnezeu rămas singur...amintirea unui viol... iubirea e când nu te mai trezeşti niciodată’’, imagini cu o capacitate de martelare a egoului, vecină cu autoumilirea, ce şochează lectorul prin îndrăzneala ideilor, a imaginilor, până la acceptarea firească a realităţii, persuadând prin utilizarea limbajului colocvial ,,femeie vreau să te iubesc acolo unde nu a ajuns nimeni/ vreau să ţi-o trag în inimă/ în venă.../ moartea nu are prezervative şi se vinde pe nimic .../am un trup steril/ incapabil a fi fecundat/ de propria viaţă’’.
Următoarele două capitole- ,,liga poeţilor extraordinari’’ şi ,,postulatele iubirii pure’’, devoalează recluziunea spirituală, filosofică, prin versuri edificatoare asupra universului liric, captând lectorul longue duree, în universul bătrânuluitrăgător care plonjează ,,staz ebene’’: ,,dacă viaţa ar fi o lamă de cuţit/aş sângera până la moarte’’.
Despre cel din urmă capitol nu voi spune decât că, a fost o surpriză neaşteptată. Las delectarea cititorului de a-l descoperi, parcurgând întregul volum de poezii ,, iubirea e amintirea unui viol’’, autor Leonard Ancuţa, un ,,diavol cu sentimente.’’
***
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi... |
|
FAQ 
Mesaje private 
