 |
|
 |
|
sufletzel rebbell
Incepator
Data inscrierii: 15/Ian/2010
Mesaje: 26
Localitate: Ploiesti-Bucuresti [;))]
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 15/01/2010 12:39 Titlul subiectului: ...inceput... |
 |
|
Se cufunda în cada viselor ei, parcă dorind ca apa fierbinte să-i usuce speranţele şi gândurile ce i se înfiripau în minte şi suflet. Făcuse cea mai mare greşeală din viaţa ei; ştia că acel sărut ca însemna condamnarea la chinul veşnic. Nu-l va mai putea uita pe băiatul cu ochi misterioşi, plini de păcate.
Nu mai ştia cine este, ce vrea, ce simte. Vroia sa aburii să-i şteargă gândurile, dar astea continuau să se rostogolească pe trupul ei chinuit de viaţă, de tristeţe, de bucurie, dar parcă însemnat cu fierul roşu de culpa unei momente de rătăcire.
Să înfrunte trecutul? Să trăiască prezentul? Să spere la viitor? Întrebări ce se înecau în oceanul nemărginit al vieţii. Ştia că orice va alege îi va asigură suferinţe de neimaginat.
„Tzrrr!!”
Sunetul o lovi ca un val rece…
„Da,pui…da,ne vedem mâine! Vii să mă iei de la şcoală… Da, la unu jumătate… şi eu te iubesc,pui! Pa-pa! Te pup!”
Ciudat… O convorbire aparent normală cu cel care-i era iubit de mai bine de doi ani… Dar sufletu-i plângea amar…
„Va mai fi ceva la fel?”
Strigătul sfâşietor cutremură pereţii apartamentului..
Se simţea ca un gunoi! Ştia că asta e… Îl sărutase pe EL, iar trupul i se înfiorase de plăcere. Şi fugise. De ce? Nu ştia… Doar că un amalgam de sentimente pusese stăpânire pe ea…
De n-ar fi fost însuşi sufletul cutremurat, nu i-ar fi fost frică de nimic. L-a cunoscut pe EL şi nimic nu va mai fi la fel… Nimic…
Se cunoşteau demult. Dar nicicând nu fuseseră mai mult decât..vecini… Messenger-ul ăsta, însă, a distrus absolut orice graniţă intre ei doi.
„Deci… Să recapitulăm… Îl cunosc de.. De cât timp?! Nici nu ştiu!! De îndată ce mă ştiu!! Vorbim de… vreo două luni!!!?? Poate nici atât!! Off, Doamne… Cum de m-am lăsat antrenată în întocmai discuţii?! Cum şi în ce clipă m-a vrăjit?!”
Întrebări ce aparent nu-şi găseau răspunsuri îi zdrobeau inima.
„Blestemată fie clipa în care am acceptat să ascult confesiunile băiatului rănit!”
Ce vină avea ea că fusese înzestrată cu darul acesta?!
„Niciodată nu voi mai face pe buna prietenă ce ascultă şi experimentează să astupe găurile sângerânde cu bucăţi de sentimente pure! NICIODATĂ!!”
Zgomotul zdravăn o sperie. Era propria-i voce doar, dar trupul deja începuse să-i tremure în spasme.
„A fost involuntar... Iar Silviu m-a rănit destul… Ne-am consolat reciproc doar… „
Încerca să-şi găsească scuze, dar în adâncul sufletului ştia că doar încerca să dea vina pe băiatul alături de care pierduse doi ani preţioşi din tinereţea ei. Asta credea acum. Că-i pierduse. Dar totuşi au fost atât de multe clipele minunate ce-i uniseră cândva… Ştia că avea o fire dificilă, dar Silviu o înţelesese, o răsfăţase mereu, o alintase, o iubise. Şi încă o iubea… Iar gândul că l-a trădat, deşi nu merita, o chinuia cel mai rău… Fusese doar un sărut… Dar niciodată n-a simţit atât de multe doar într-un necomplicat sărut… Şi tocmai acesta îi era păcatul cel mai mare… O durea că, deşi Silviu merita să fie iubit, ea nu simţise niciodată asta pentru el. Îi fusese ceva mai mult decât un frate, dar mai puţin decât un iubit. O combinaţie ciudată. Nu putea defini ce însemnase băiatul acesta pentru ea. I-a fost un tovarăş îndrăgit ce i-a condus paşii în adolescenţă. O rănise şi o îndepărtase de prietenii ei de-o viaţă, dar poate că tocmai asta o maturizase şi o făcuse să sporească frumos. S-a simţit ca o mamă, ca o soră, ca o foarte bună prietenă, deşi ştia că el o iubeşte cu o dragoste păcătoasă. La început nu-i fusese uşor, dar timpul a învăţat-o să se adapteze. L-a iubit şi-l iubeşte şi e sinceră când spune asta, dar niciodată nu l-a iubit aşa cum şi-ar fi dorit el.
„Sunt o victimă a destinului…iar Silviu - victima păcatului meu cu ochi periculoşi de adânci…”
Era confuză, dar conştientă că firul vieţii va continua să curgă până va ajunge la Marele Ocean… Ştia că are o piesă de jucat – propria-i viaţă.
Oare ce meleaguri necunoscute va avea de străbătut pentru a-şi îndeplini propriul destin? Cum se vor împleti cuvintele propriei legende? Va învăţa treptat drumul? Va depăşi obstacolele sau se va poticni la fiecare stâncă? Ce va fi vis? Ce va persistă amintire? Ce va fi realitate? O ecuaţie necunoscută i se aşternea în faţă, dar cum nu stăpânea ştiinţele fixe, se dădu bătută…
„Avea dreptate dirigu’!” >> "Carpe diem,copii!"
Asta avea de gând. Va trăi clipa! Va lăsa totul să decurgă de la sine, fie ce-o fi şi indiferent cine va suferi.
A fugit acum, dar ştia că mâine nu va putea s-o facă iar. Şi, deşi îi era greu să recunoască, George îi furase inima. Încă mai simţea buzele fierbinţi ce-i apăsaseră mai devreme gura, unindu-le într-un păcătos sărut. Atâtea sentimente laolaltă fuseseră prea mult pentru. Fugise în apartament şi trăsese uşa cu putere în urma ei. Făcuse o baie fierbinte, dar aburii nu i-au putut stinge dorinţa. Vorbise cu iubitul ei. Mâine, la unu jumătate avea să se întâlnească cu el. Era prima certitudine pe care o avea în legătură cu ziua de mâine.
„Dar George? Cu el ce voi face?”
Numai pronunţându-i numele, sufletu-i ardea, dar el…el va rămâne în voia destinului.
De Silviu vroia demult să se despartă, dar nu găsise ocazia şi nici motivul. Nu vroia să-l rănească spunându-i ce simte cu adevărat pentru el… Iar certuri au avut, ca indiferent ce cuplu, dar treceau peste ele şi se împăcau.
„De aici înainte ce va mai fi?”
Se uită pentru ultima dată la ceas… Era deja ora două şi era în pat… Pleoapele-i atârnau grele, dar mintea refuza să adoarmă… Se lăsă chiar de acum în mâinile sorţii…
„Fie ce-o fi!” zise cu un glas biciuit de teamă şi fericire.. Şi se făcu întuneric…
_________________
...en cambio no...hoy no hay tiempo... |
|
FAQ 
Mesaje private 
