 |
|
 |
|
claudia minela
Membru
Data inscrierii: 07/Ian/2010
Mesaje: 180
Localitate: BUCURESTI
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 11/06/2010 11:09 Titlul subiectului: De-atunci... |
 |
|
Stau ancorată în timp, între a fost odată şi am încălecat pe-o şa. Nu vreau să mă desprind de acest zbor static, în care grijile stârnesc râsul şi mulțimea toată e un zâmbet de clawn.
Încă mai alerg pe culoarele liceului, salutându-i pe Eminescu, Iorga, Creangă, Titulescu, încă mai trag, pe furiş, un fum cu colegii, palmând ţigara teribilismului năuc, acolo la subsol, unde miroase a pereţi îmbătrâniţi şi unde răsună râsetele generaţiilor anterioare.
Chiulim de la ore, ne smulgem matricolele şi ascundem bentinţele, apoi pornim să delincvăm Bucureştiul. Primul popas- piaţa Amzei- cumpărăm covrigi fierbinţi, tăvăliţi în sare şi mac. De-atunci ei nu mai au acelaşi gust. Intrăm în barul nostru, facem chetă şi reuşim să obţinem trei cafele, liantul bunei dispoziţii. Râdeam nestăpânit imaginându-ne ce reacţie va avea fiara, profa de francă, când va găsi clasa goală. ,, c'est ne pas possible monsieur! ce vilain!''
Patria, Scala, sunt prietenele noastre. După ce vizionăm filmul, dăm buzna în cofetărie, lumea dulce a adolescenţei. Avem de toate: cataif, savarină - băltind în sirop aromat - ecler, amandine. Au rămas de mult amintiri, nişte nume dulci pierdute-n timp. De-atunci nu-mi mai plac prăjiturile.
Ce elegant e parcul Icoanei...Acolo s-a inventat iubirea şi inițialul sărut, acolo, pe aleile modeste, înconjurate de bănci care ştiu numeroase poveşti cu adolescenţi frumoşi. A mea e peste tot.
În ţarcul din mijlocul parcului ne adunam ades, Alin cânta la chitară, eu recitam Minulescu, soldaţii de la ambasadă zâmbeau trist.
Într-o zi, s-a căţărat pe un gard, să-mi rupă liliac, ştiind că-mi place. Un câine i-a franjurat pantalonii. De atunci îmi face buchete din frunze de castan, certate de vânt, iar eu nu-l refuz, îi dau un pupic.
Ce bine e acasă. Mama are obiceiul să schimbe des aşternutul. Are miros de zăpadă topită.
Seara, îmi făcea semnul crucii, apoi mă săruta pe frunte, iar dimineaţa mă trezea mângâindu-mi sprânceana dreaptă...,, aşa te adormeam îndată ce erai mică'' îmi spunea zâmbind blând. ,,Trezeşte-te, leneşo, să nu întârzii la şcoală! Ţi-am conceput cacao cu lapte şi senviş cu unt şi miere.'' Şi-acum are aceeaşi lumină în ochi când mă priveşte, deşi am vârsta ei de-atunci. Îmi deschidea fereastra larg, lăsând mirosul de liliac, amestecat cu cel de viţă de vie şi tei înfloriţi să pătrundă în casă. De-atunci camera mea nu mai respiră.
A fost odată...şi atât. De-atunci nu mai sunt eu.
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi... |
|
FAQ 
Mesaje private 
