Conditia umana?

claudia minela · Trimis: 18/01/2010 11:54 Titlul subiectului: Conditia umana?

Multumesc prietenilor mei Ramona si Andrei!

Am închis ochii şi am lăsat spiritul, conştiinţa şi sufletul să zboare.Mi-am golit mintea de prejudecăţi şi am eliberat-o spre o altfel de cunoaştere.Au ţâşnit sălbatice şi sentimentele,care au ţipat de durerea libertăţii,scăpând din infernul în care au stat prizoniere o viaţă,fără scăpare,având drept gardieni prejudecăţile moştenite.Le-au ţinut prizoniere cenzurându-le,nelăsându-le să existe prin ele însele.
Toate au plutit deasupra pământului şi a cerului, contopindu-se cu Universul, purificându-se în lumina rece a lunii şi sterilizându-se in focul veşnic al soarelui.
Au revenit goale, pure,formând un tot infailibil, gata de a cerceta, de a cunoaşte adevărul despre lumea în care există.
_ Ce bine că aţi revenit, dragele mele!M-am simţit goală şi singură fără voi...
_ Te-ai simţit aşa cum eşti,îmi şopti Conştiinţa.
În salonul eului meu pustiit, adevărul acestor cuvinte au avut efectul unui cuţit răsucit în rană.
_ Nu uitaţi,eu sunt cea care v-a eliberat, am spus revoltată.
_ Tu, eşti cea care ne-ai cenzurat,mă întrerupse sec Altruismul.Vrei adevărul?Suportă-l, aşa cum am făcut şi noi!
_Sunteţi împotriva mea, voi cele pe care le-am ţinut tot momentul aproape de mine?Nu înţeleg...
_ N-ai să înţelegi niciodată atâta timp cât te gândeşti doar la tine.
_ Doar la mine?am bâiguit nemulţumită.
_ Atunci îndată ce ai făcut bine, te-ai gândit în egoismul tău, la cum te vei simţi când vei oferi...doreai satisfacţii şi recunoştinţă în loc.
_ Nu este adevărat!am protestat vehement.Am ajutat lipsit de să pretind nimic in schimb, am dăruit din suflet şi compasiune...
_ Mila,când nu este însoţită de iubire, este mai ofensatoare decât dispreţul, se auzi o voce aspră in mintea mea.
_ Am convenit cu voi să vă eliberez, pentru a putea înţelege mai bine condiţia umană, pentru a putea înţelege adevărul despre lumea în care trăiesc, despre frica de necunoscut,v-am eliberat să-mi veniţi cu altceva, decât cu ceea ce aţi plecat...iar voi, ce faceţi, mă judecaţi? Ar trebui să fiţi recunoscătoare...
,,Am ajutat excluzând să pretind nimic în schimb,,îmi răsună în minte propria-mi voce,ca un ţipăt de uliu înfometat ,ce se rapid să-şi devoreze prada.
_ Ce simţi?se auzi vocea blândă a iubirii.
_ Sincer? Durere.
_ Păstreaz-o în mintea ta şi vino cu noi!Ai încredere! Închide ochii şi priveşte în interiorul tău...Nu şti nimic...renaşti...
,,Omul când se naşte e ca o pânză goală,,imi răsunară în minte cuvintele unei prietene.Vorbele ei au fost ultima legătură cu ex-egoul meu.
Sunt o pânză goală...
Simt că mă eliberez, că mă ridic de la pământ, că plutesc deasupra infinitului.M-am oprit într-un loc, în care nişte fiinţe mari, ţineau lipite de corp, altele asemeni lor, mai mici.Priveam fără să văd,priveam fără să ştiu...Le studiam curioasă.
_ Sunt maimuţe cu puii lor,se auzi o voce blândă, în mintea-mi golită.Ce simţi?
_ Nu ştiu...
_Căldură şi admiraţie, mă ajutară să definesc Sentimentele.
_Zâmbeşti...spuse vocea blândă.Acest sentiment este iubire şi protecţie maternă.Vino,vino şi priveşte în oglinda apei!
M-am supus.Un chip străin, luminos,imi zâmbea.
_ Cine eşti tu? am întrebat timid.
_ Imaginea ta,răspunse şi dispăru odată cu cerculeţele formate prin atingerea mâinii.
Am retras-o speriată de ceea ce-am simţit.
_ Hm! Fiori reci, moi şi umezi...apă,spuse Senzaţia amuzată de reacţia mea.
Am dus degetul spre buze. Apa mi-a plăcut.Mai doream...
_ Ţi-e sete, imi spuse vocea amuzată.
M-am oprit brusc.
_ E bine ce fac?
_ Da,e bine. Bea apă!Nu-ţi fie frică!Lasă-te condusă de simţuri atunci când eşti în natură.Nu există niciun pericol, e inofensivă, pură...
_ Ce este natura?
_ Natura este tot ce te inconjoară...
Şi m-am trezit trăind câte zece secunde în fiecare element al ei.Am fost pe rând:lacul cu peşti,soarele , luna, ploaia, pomii, florile, grâul, cerul, stelele,cele patru anotimpuri,munţii...tot, tot ce înseamnă natură.
_ Ce simţi? se auzi vocea blândă a Iubirii.
_ Nu ştiu să definesc , dar îmi place.
_ Natura îţi dă zilnic exemplul de a trăi...ea este armonie, linişte, viaţă, renaştere,beatitudine, pace, puritate...
M-am lăsat invadată de toate aceste sentimente şi m-am simţit...
_ În siguranţă, interveni glasul ecou al Sentimentelor.E bine?
_ Da,am răspuns relaxată.
_ Să mergem mai departe,să aflăm adevărul până la capăt,răsună din nou vocea aspră, baritonală.
_ Adevărul? Ce este adevărul?
_ Adevărul ne face liberi, ne determină să suportăm consecinţele realităţii fără să fim nevoiţi să ne îngreunăm conştiinţa, ne dă sentimentul de uşurare prin ceea ce implică ea:libertate,demnitate, mândrie, lipsa compromisurilor...
Vocea aspră se opri.
_ Uf! Nu înţeleg nimic!
_ Vei înţelege.Vino!
_ Tu cine eşti?
_ Eu sunt Adevărul...Vino!
M-am furişat nesigură printre copaci, ascultând concertul pădurii,simţind căldura soarelui şi mângâierea vântului.
Un sunet prelung,hârâit, spintecă liniştea impunându-se o vreme, apoi dispăru, înlocuit fiind de un altul nedefinit.
_ Ce se aude?
_ Copacii căzând...oamenii îi taie...
_ Oamenii? Ce sunt Oamenii?
_ Vino!
Am rămas înmărmurită...
_ Arată ca mine!Deci ,eu sunt om?
Sunetele începură din nou. Cu fiecare lovitură aplicată trunchiului,simţeam...durere...mi-a revenit în minte acel sentiment...durerea.
_ De ce fac asta oamenii?
_ Pentru confort,răspunse sec vocea aspră.
_ Confort? Nu ştiu ce este si nici nu-mi doresc , pentru că doare.
În clipa următoare, uriaşul din faţa mea se prăbuşi gemând.
_ Nu mai trăieşte,este mort...răsună tunând vocea aspră.
Mi-am simţit faţa umedă.Din ochi curgea apă.Nu ştiam, nu înţelegeam ce se întâmplă.
_ Sunt lacrimi-izvorul durerii, al neputinţei şi al fericirii, îmi explică vocea ecou.
_ Nu-mi place durerea...
_ Ţine minte sentimentul şi fă tot posibilul ca oamenii să nu distrugă natura, mă sfătui vocea fermă a Conştiinţei.Depinde de fiecare om cum îşi alege să trăiască.Închide ochii şi vino!
Pluteam greu.Am văzut de acolo , de sus, doar durere.Am văzut peşti şi păsări ucise de apele poluate cu substanţe toxice, am văzut păduri defrişate şi arse, maldăre de gunoaie născând mizerii ce împrăştiau duhoare...am văzut ce nu văzusem până atunci, pentru că mintea mea refuza să accepte adevărul.
_ De ce se năpustesc asupra fiinţelor acelea?
_ Fiinţele acelea sunt leoparzi...le vor blana.
_Blana? Ce este blana?
_ Ceea ce le acoperă corpul...
_Adică - pielea?am axplodat revoltată.
_Da.Îi ucid, îi jupoaie de blană pentru a confecţiona haine.
_ Nuuuuuu!Nu mai vreau să văd nimic, ajunge!Nu mai suport...De ce?Nuuuu!
_ Ai vrut adevărul? Suportă!
Am recunoscut ,trăind la intensitate maximă fiecare sentiment uman, urât.Lăcomia-oameni exploatând alţi oameni pentru a obţine puterea supremă-banul-dorindu-şi din ce în ce mai mult; sărăcia-oameni bolnavi, suferind de foame, de frig, de umilinţa neajunsurilor şi a mizeriei;minciuna, egoismul, dorinţa de a cuceri puterea- finalizându-se cu războaie în care oamenii se ucid între ei, iar mamele işi pierd sufletul odata cu moartea fiilor; am cunoscut credinţa fanatică a musulmanilor care se roagă la o tărie divină, de cinci ori pe zi,o spoială de credinţă, prefăcută, care le limitează simţurile şi gândirea , determinându-i să recurgă la terorism; am știut şi celelalte credinţe în atotputernicul care experimentează prin scrierile lui să oprească fărădelegile omenirii, scrieri ce sunt doar ascultate în lăcaşul sfânt...odata trecut acel prag, oamenii rămân tot păcătoşi, înotând în mizeria ignoranţei şi a răutăţilor;am simţit durerea sevrajului, a dispreţului de sine a tinerelor ce-şi vând trupul,a soţiilor chinuite de conservatorismul căsniciei,femeia mamă-soţie,ades sacul de box al soţului misogin-acel nimic absolut al poftelor trupeşti, o prelungire inutilă a penisului- femela soţie , deținând statut de menajeră şi roabă umilă a iubitului său, rezultatul moştenirii generaţiilor limitate..;m-au izbit în faţă hoţia, tâlhăria,automutilarea, isteria, panica, suicitul, ignoranţa, nesimţirea , abuzul,grotescul, corupţia,snobismul...cu fiecare lovitură primită, picam la pămănt, chinuită.Nu ştiu de unde am avut forța să mă ridic şi să merg mai departe...
_ Ajunge! Nu mai pot...nu mai suport!...dacă toate acestea reprezintă condiţia umană, prefer sa mor, să nu mai exist!Nu vreau să dau naştere altor generaţii de monştrii.Refuz să fiu om!Categoric, refuz...
_ Nu plânge!se auzi vocea blândă a Iubirii,care a venit ca o mângâiere binecuvântată.E adevărat că oamenii se autodisrtug prin ceea ce ai trăit tu, dar aşa au ales ei...
_ Da, au ales în majoritate... sunt terminaţi ca specie, nu mai e nimic de făcut, se auzi din nou vocea aspră, baritonală şi dispreţuitoare a Adevărului.

vreţi să aflaţi urmarea?sper că nu am plictisit, este prima mea incercare a acestui gen.
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

	Pagina de start a forumului BOEMA LITERARA VIRTUALA -> PROZA	Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1