bate nasu'! (8)

claudia minela · Trimis: 03/08/2010 13:37 Titlul subiectului: bate nasu'! (8)

A doua zi s-au trezit devreme şi au plecat spre Bucureşti. Roberta se simţea mai bine, după tratamentul cu antibiotice, dar tot nu era în apele ei. Stătea ghemuită aproape el, pe bancheta din spate. Maria, îi privea din când în când, în oglinda retrovizoare. L-a văzut cum îi mângâia părul, cum o acoperea grijuliu cu pledul, cum îi săruta discret fruntea şi mâinile, l-a surprins zâmbind, îndată ce ea picotea, lăsându-şi capul pe umărul lui.
- Am ajuns, şopti Maria. Să n-o trezeşti!
- M-am trezit mătuşică, spuse somnoroasă.
Porni spre camera ei ca o somnambulă şi se trânti în patul moale, continuându-şi somnul. El se aşeză alături ea şi adormi.
Mobilul Robertei sună insistent. Răspunse.
- Bună Dan! Sunt bolnavă, nu ne putem vedea în seara asta. Dacă ţii neapărat să vii, te aştept. Bine, pupici...
- De ce dracu nu l-ai refuzat? izbucni furios Mario.
- Ai visat urât? Ce te-a apucat de ţipi aşa, disperatule? m-ai speriat. A insistat să mă vadă. Îi e dor de mine.
- Şi fără pupici, nu se putea?
- Offf, eşti groaznic! Mă duc să fac un duş.
- Eu vorbesc ca Berilă, singur.
- Mario, termină! Am spus-o şi gata, ce faci atâta caz din asta?
- Sună-l şi zi că te-ai răzgândit!
- Nici nu vreau să aud, fu categorică şi intră în baie.
Auzea apa curgând. Se plimba ca un leu în cuşcă, de la un capăt la celălalt al camerei. Fierbea. ,,Am suportat ifosele din seara concursului, bătaia cu Radu şi miştocăreala lui, acum trebuie să suport şi mutra ăluia? Nu mai vreau.'' Coborî nervos câte două trepte.
- Unde te grăbeşti, tinere?
- De nebun, pe străzi. Mă scuzaţi, dar trebuie să ies.
- Comandăm pizza pentru masa de seară?
- Da, răspunse grăbit şi ieşi.
Reveni după o oră. Spera să nu-l mai găsească acolo pe Dan, dar n-a fost aşa.
- Salut, spuse morocănos, trecând grăbit prin faţa livingului şi dispăru.
- Ce e cu el? întrebă Dan contrariat.
- Am să-ţi povestesc, dar nu acum.
- V-aţi certat iar. Şi tu ai fost irascibilă. Eu mă retrag. O seară bună!
Sărută mâna Mariei şi plecă. La uşă dădu nas în nas cu băiatul care aducea pizza.
- Roberta, du-te sus şi spune-i să vină la masă! De ce v-aţi certat?
- Din cauza lui Dan, răspunse excluzând chef. Vrea să-i spun despre noi. Nu pot aşa dintr-o dată. Se poartă elegant cu mine şi l-aş răni.
- Dar la el nu te gândeşti?
- Mă duc să-l chem, schimbă tânăra subiectul.
Urcă în grabă scările. Deschise uşa camerei lui, fără să bată, lovind peretele, cum îi era obiceiul. .
- La masăăă! jos, pizza! spuse autoritar.
- Când ai să te înveţi să baţi la uşă?
- Care uşă? În peştera sălbaticilor nu se află aşa ceva. Dacă nu cobori în zece minute, o dau la câini.
Ieşi val vârtej. Îşi luă pizza, dorind să o mănânce în cameră. Îl întâlni pe scări.
- E pentru mine? glumi el, aţinându-i calea.
- Nu.
- A mea unde este?
- În living, spuse grăbită, încercând să se strecoare pe lângă el. Dă-te din calea mea, că ţi-o pun în cap!
- Poftim señora! Te-am băgat prea mult în seamă.
Mario îşi luă porţia şi se retrase, dar nu înainte de a-i face o vizită drăcoaicei. Apăsă ușor pe clanţă, fără ca ea să-l audă. O văzu stând aplecată deasupra delicatesei, mâncând cu poftă dintr-o felie. Trânti cu vigoare uşa, râzând. Roberta se sperie şi scăpă felia din mână.
- f*ck you! Shit! ţipă nervoasă.
- Altă dată să te înveţi minte, să nu mai zdruncini creierii oamenilor normali, trântind uşa.
Se auzi o bufnitură şi bombăneli.
- Ai spus ceva? N-am auzit bine, continuă el s-o şicaneze.
Uşa se deschise brusc şi se scoate din somn cu pizza pe faţă. O închise rapid încuind-o.
- Phau! Ţi-ai dat foc la valiză! spuse furios îndepărtând bucăţele de ciupercuţe, măslinuţe, şunculiţă, de pe faţă. Deschide c-o sparg!
- Dacă voiai porţia mea, trebuia să-mi spui, nu să mă sperii. Poftă bună acum, disperatule! Asta ai vrut, asta ai avut...
- Pun eu mâna pe tine, scorpie nesuferită...Phau! ...
Zâmbea amuzat. După ce se spălă, împărţi în două porţia lui şi reveni.
- Robertaaa!
- Ce vrei?
- Hai să mâncăm laolaltă ! Mmmmm, ce bună e! Are şi bacon, cum îţi place ţie…mniam, mniam! plescăi mestecând rar.
Roberta înghiţea în sec. Ştia ce gust are, doar apucase să ia de câteva ori din cea pe care i-o făcuse mască lui Mario.
- Dacă vrei să-mi laşi, pune-o jos şi du-te! o auzi apropiindu-se de uşă.
- Ok! Ţi-o las.
Plecă, dar reveni pe urmă ce închise uşa zgomotos, ca să audă că a intrat în cameră, apoi se lipi de perete aşteptând să apară. După ce n-a mai auzit niciun zgomot, răsuci uşor cheia şi ieşi pe furiş. Atunci el se repezi şi o apucă de mână. Tresări speriată.
- Iartă-mă , n-am vrut să te sperii! spuse împingând-o uşor, dincolo de uşă. Bate nasu’!
- Eşti sigur că nu vrei să mi-o pui în cap?
- Categoric, nu. Bate nasu’!
Se conformă. Îşi linse degetele după ce termină şi ultima bucăţică, apoi se duse la uşă şi-l invită afară din camera ei.
- Eşti rea. Ai putea să-ţi ceri scuze.
- Am bătut nasu’, ajunge. Aaa! Mâine poţi să-mi rezolvi temele de vacanţă la mate? Te rog, zâmbi încercând să-l seducă.
- Nu. Te ajut, dar nu ţi le fac eu. Am de fapt la calculator, trebuie să descarc fotografiile şi înregistrările video să le...
- Bine. Noapte bună! îl întrerupse.
,, Lasă că ţi le şterg eu pe toate. Prea le dai importanţă. ''
Mario întârzie în bibliotecă, până după miezul nopţii. După ce termină, bău un pahar cu ceai din fructe de pădure, în care pluteau leneş bucăţele de lămâie verde şi cuburi de gheaţă. Mulţumit, se retrase în camera sa.
Primul lucru pe care-l făcu Roberta la întâia oră, fu să şteargă toate jocurile din calculatorul lui Mario. O găsi pe terasă ascultând Clayderman şi savurând ceaiul de tei cu scorţişoară, lămâie şi gheaţă, pe care-l consuma de câte ori îi era cald.
- Roberta, hai să terminăm cu exerciţiile, vreau să fac un counter. Mâine începem şcoala şi nu mai am timp.
Sări ca arsă când îl auzi pomenind de joc.
- Să începem! strâmbă din nas.
Mario se concentră câteva minute, pe exerciţiile din culegere, apoi începu să-i explice detaliat.
- Regula triunghiului... ai văzut că determinantul de ordin trei are în evoluția sa şase termeni, trei cu semnul plus şi alţi trei cu semnul minus. Primul termen cu plus se găseşte înmulţind elementele de pe diagonala principală, iar ceilalţi doi, înmulţind elementele situate în vârfurile celor două triunghiuri care au o latură paralelă cu diagonala principală. După aceeaşi regulă, referitoare la diagonala secundară, se obţin termenii cu minus. E logic. Ai înţeles?
- Mda! Atât „regula lui Sarrus” cât şi „regula triunghiului” se aplică numai determinanţilor de ordin 3.
- Spor la treabă şi să nu tragi cu ochiul la rezultatele din finalul culegerii. Ai înţeles, să nu trişezi!
- Aha! bâigui concentrată la rezolvare. Auci! dar tu unde te duci?
- Ţi-am spus că vreau să fac un counter strike.
- Dă-le-ncolo, mai bine mergi şi ia îngheţată sau prăjituri, încercă ea să-l îndepărteze de calculator, ştiind ce boacănă făcuse.
- Mă rogi sau îmi porunceşti?
- Te roooog!
- Până mă întorc să rezolvi pagina aia. Dacă greşeşti, îmi îndeplineşti o dorinţă, dacă nu greşeşti îţi indeplinesc eu ţie. Bine?
- Nu faci nimic gratis, profitorule. Tot timpul vrei să , vrei să...Bine, fie! cedă, amintindu-şi de jocurile şterse.
S-a întors repede. La scurt timp, veni şi Maria. Asistă la o scenă care-i făcu plăcere. Amândoi stăteau aplecaţi deasupra unui caiet şi urmăreau încordaţi rezultatul final.
- Ha, ai greşit aici... bingo! Îmi îndeplineşti o dorinţă.
- Bineee! Să te aud.
- Mâine nu ieşi cu rolele cu Dan.
- Exclus! ripostă ea. De ce trebuie să-mi strici mereu plăcerea?
- Ai promis. Şi uite, ca să fie bine, te las să-ţi pui şi tu o dorinţă. ok?
- Bine, fie! Acum nu-mi trece nimic prin cap. Rămân să transcriu şi tu adu-mi o îngheţată , te rog!
- Cu ciocolată albă? N-avea decât una, pe care o mănânc eu.
- Iar vrei război? E clar că ciocolata albă e a mea. Nu mai discutăm.
Mario dispăru pentru câteva secunde fără ca ea să observe.
- Robertaaaaaa! Acum, aterizezi la mine! îl auzi strigând nervos.
- Ups! am încurcat-o. L-am trimis după îngheţată şi a ajuns la dracu.
- Robertaaaaa, să nu vin eu la tine, ţipă spumegând de furie.
- Acum vin, stai că n-ai luat foc!
Aşternu câteva cuvinte pe hârtie şi sări geamul, care dădea pe terasa plină cu plante exotice.
Îl văzu citind biletul de la ea. ,,Iată dorinţa mea: vreau să nu te superi pentru că ţi-am şters jocurile. Scuze baby. pupici, io.'' ,, o omor...mai face şi mişto de mine, am ajuns agariciu' ei.''
- Robertaaaa! Dacă până număr la zece, nu ieşi, va fi vai de curu' tău. Atunci când ai încasat-o a fost parfum, acum să vezi! spuse răscolind în jur cu privirea, în căutarea ei. De data asta m-ai scos rău de tot din sărite. Unuuu...dooooi....nouă... Mai târziu fiecare cuvânt se uita fie ulterior perdea,scaun, fie sub masă, sau în colţurile ascunse ale bibliotecii.
-Nouă...
- Cine nu e gata îl iau cu lopata! o auzi pe Maria în spatele lui. Îl privea amuzată. Aţi cam depăşit de multişor vârsta jocului.
- Ar fi bine să vorbim despre joc, dar din păcate, cineva a întrecut indiferent ce limită.
- Nu e greu de ghicit, râse Maria. Ce-a mai făcut de te-a scos aşa din sărite?
-Mi-a şters toate jocurile. Robertaaaa! dispăru pentru câteva secunde şi reveni cu îngheţata. Ştii ce fac eu acum baby? Mănânc solitar îngheţată cu ciocolată albă.
- Încearcă să te calmezi, nu rezolvi nimic agitându-te aşa.
- Dar ce dracu i-a căşunat pe jocurile mele? Roberta, ieşi!
- Gata tinere, există rezolvare pentru orice.
- Aveţi dreptate. Iar pierd o sută de ore, bombăni ca pentru sine.
- Acum, hai s-o căutăm, nu vreau să recidiveze răceala!
- N-avea pe unde să iasă ...doar dacă n-a sărit geamul . E în stare.
Roberta era ascunsă în spatele unui ficus. Strănută de câteva ori. ,, offf! vine spre mine, sunt pierdută. Tati, te rog, vorbeşte tu cu şeful mare(aşa îl numea în glumă pe Dumnezeu) şi pune-mi o vorbă bună să scap de sălbatic''. Stătea într-un colţ cu capul pe genunchi.
- Noroc pisicuţo, hai sus! Poftim, n-am luat decât două guri, spuse blând, întinzându-i îngheţata. Roberta, de ce ţi-e frică de mine? Nu ţi-am fabricat nicicând rău, dimpotrivă, l-am luat asupra mea când a fost posibil. Sunt impulsiv, dar nu agresiv.
Avea dreptate , dar o altfel de frică simţea. Îi era teamă de pornirile lui, care o răscoleau, făcând-o să cedeze puţin câte puţin de fiecare dată, devenind vulnerabilă la fiecare atingere a lui. Îi era teamă că nu se mai putea opune mult timp. Aceasta era adevărata ei temere. Ducea o luptă cumplită cu ea însăşi, cu prejudecăţile moştenite de la părinţi, care spuneau că fata trebuie să intre fecioară în biserică, în ziua nunţii. ,,La naiba cu toate porcăriile astea primitive! Doamne iartă-mă dacă se va întâmpla! Nu facem niciun păcat că ne iubim. Nu-i aşa?''.
- Hai! îi întinse el mâna.
- Nu mă atinge!. Vin singură.
Mâncară îngheţata scutit de să vorbească, apoi se retrase fiecare în dormitorul său. Roberta încuie uşa camerei sale.
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

	Pagina de start a forumului BOEMA LITERARA VIRTUALA -> PROZA	Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1