Bate nasu' (6...8...9)

claudia minela · Trimis: 26/04/2010 11:17 Titlul subiectului: Bate nasu' (6...8...9)

Ana Maria

- Gogule, ai luat-o razna, iar te îmbăţoşezi. Culcat! Unde eşti Ana Maria? Ah, Roberta, nemernico, nu mai rezist...
Zâmbi amintindu-şi prima aventură cu Ana Maria, o colegă focoasă...
Pe urmă plecarea lui Dan, Roberta intră scutit de să bată la uşă, aşa cum îi era obiceiul. El stătea întins în pat, cu ochii închişi. Era supărat. O auzi apropiindu-se.
- Mario, dormi?
În loc de răspuns, se răsuci brusc, întorcându-i spatele. Telefonul sună.
- Alo, da... de ce să vin la tine? Corijentă?...Bine, spune-mi adresa şi vin cât pot de repede...Cu plăcere.
Notă în grabă şi închise. Roberta îşi frământa mâinile.
- Să înţeleg că pleci?
- Mda, o fulgeră el cu privirea.
- Mario, ştiu că eşti supărat pe mine din pricina lui Dan. Te rog, fii rezonabil! N-am avut curajul să-i spun despre noi. Îţi promit că o voi face cât de curând.Observ că nici tu n-ai pus-o în temă pe Ana.
- Ba i-am spus şi am rămas prieteni. Mă duc la ea să o ajut la fizică. E corijentă şi nu pot s-o las.
- Între voi doi n-a fost o legătură serioasă. Ţi-a fost uşor să o faci, eu nu pot să-l pun la zid pe Dan. Încă mai ţin la el şi...
- Atunci rămâi cu el. Nu poţi continua aşa la infinit.
- Ai dreptate, dar te rog, mai ai puţină răbdare. Nu tăia în carne vie. Încearcă să înţelegi, nu fii egoist!
- Egoist? Şi mă rog ce-ar necesită să fac, să împart ce e al meu cu altul?Să fim serioşi, nu discutăm despre o ciocolată, ci despre tine, spuse furios.
- Nu trebuie să mă împarţi cu nimeni, te-am rugat doar să fii puţin răbdător. La dracu, mă enervezi! Ce nu înţelegi?
- Am aşteptat atâta timp...ce mai contează acum încă o lună, două, trei...cât consideră măria sa că e necesar pentru a-şi rezolva problemele, spuse arogant.
- Exagerezi...
- Nu exagerez de loc, o întrerupse din nou. Înseamnă că tu nu-ţi doreşti la fel de mult ca mine să fim împreună.
- Stai, n-o lua aşa!
- O iau ca atare. Dacă m-ai fi iubit, te-ai fi grăbit, dar tu n-ai niciun interes...Bubico te aşteaptă...şi unde mai pui că trebuie să asist neputincios şi la giugiulelile tale, până când te vei hotărî să-i spui.
- Mario, te rog, calmează-te, ştii bine că te iubesc...
- Taci! Nu vezi că nu ştii ce vrei?Te contrazici singură. Ai spus mai devreme că ţii la el? Tu ai fost cea care m-a respins, întorcând capul, când am vrut să te sărut. Crezi că n-am observat îndată ce ţi-ai retras mâna din a lui? Şi-mi mai ceri să fiu calm...
Roberta nu mai rezistă reproşurilor şi izbucni în plâns.
- N-ai decât să boceşti. Nu rezolvi nimic şi nici nu mă impresionezi.
Îşi luă un caiet studenţesc şi trânti uşa, lăsând-o singură.
,, N-am niciun chef de fizică''.
Ana îl întâmpină veselă. Arăta superb. Purta un pantalon negru, mulat, o bluză albă, uşor transparentă, prin care se zăreau sfărcurile obraznice ale sânilor plini, împungând materialul.
- În sfârşit ai venit!
- Mă aşteptam să fiu întâmpinat de unul din părinţii tăi, spuse el, privind-o iscoditor.
- Ai mei sunt plecaţi în provincie şi vin peste două zile. Îţi fac o cafea?
- Da.Chiar simt nevoia să beau una, spuse supărat, gândindu-se cum o lăsase pe Roberta. Să fie dulce.
- Ca tine? îl provocă ea. Mi se pare, sau eşti puţin indispus?
- Nu ţi se pare, m-am certat cu ea.
- Mie poţi să-mi spui orice, doar am rămas prieteni.
El o însoţi în bucătărie şi îi povesti, până când ea prepară cafeaua.
- Mare brânză! trece. Vă împăcaţi voi.
Ana Maria puse în pahare şi un pic de coniac.
Mario era derutat. Nu băuse alcool niciodată.
- Noroc! pentru iubirea ta şi corijenţa mea! şi spunând acestea, bău conţinutul dintr-o sorbitură.
El o imită, încercând să nu se facă de râs.
,,Fir-aş al dracu, ce pana mea a fost asta?...phiu, iau foc! Mi-au ieşit ochii din cap ca la melc, iar gâtul, e un incendiu. Nebuna, parcă a băut lapte, n-are niciun stres...''.
- Apă! mai avu el puterea să spună.
Ana râdea în hohote.
- Poftim, bea! spuse amuzată. Să nu-mi spui că e prima dată când bei, că mor de râs. Parcă eşti constipat, te-ai înroşit tot.
- Natural că nu e întâia dată, minţi. Dar n-am dat peste cap niciodată. Numai un alcoolic poate face asta, fără să aibă nicio reacţie, o înţepă el. Să trecem la treabă. N-am timp de pierdut.
Şi-a luat fiecare cafeaua şi au mers în camera fetei. În timp ce el îi explica, Ana îşi aprinse o ţigară.
- Vrei şi tu una?
- Nu fumez, mulţumesc!
- Niciodată nu-i prea târziu, insistă ea întinzându-i pachetul.
Îşi aprinse una. Se înecă. Începu să tuşească haotic. Vru să o pună în scrumieră, dar când îşi retrase mâna, vărsă cafeaua care se împrăştie peste tot.
- Scuză-mă...îmi pare rău!
- Nu-i nimic, aşa-i la început, spuse râzând, amuzată fiind de stângăcia lui. Vino la baie să le punem în apă rece, altfel rămân pătate.
O urmă. Ea îşi scoase repede bluza, rămânând în bustul gol şi făcu acelaşi gest cu tricoul lui. Mario amuţi în faţa îndrăzneli ei şi mai ales în faţa sânilor superbi. Nu înţelegea cum poate o femeie să fie lipsită de pudism, precum Ana. Era vizibil stânjenit. Tânăra umezi un prosop şi îl şterse uşor pe gât, apoi coborî spre pantalon, insistând în dreptul şliţului. El simţi cum i se urcă tot sângele în cap.
,, Gogule, du-te dracu, nu mă face de rahat! Nu ştii să faci nimic...ufff! s-au dus în puii mei electrostatica - legea lui Coulomb, câmpul electric”, toate s-au strâns în capul tău Gogule!''
- Îţi plac sânii mei! Poţi să-i atingi dacă vrei! o auzi ca prin vis.
Atingând-o timid, se simţi ca şi electrocutat.
- N-ai mai făcut-o niciodată, zâmbi fata încurajator.
Instinctiv, el îi masa sânii, plăcându-i senzaţia de căldură ce i se plimba în tot corpul. Ana se încinsese, îl trase spre ea lipindu-se de partea lui întărită. Se mişca lasciv înnebunindu-l de plăcere.
- Să mergem în dormitor! spuse fierbând de dorinţă.
- Nu cred că e bine ce facem, încercă el o ultimă scăpare.
- Taci! Nu strica vraja, îi şopti la ureche muşcându-l uşor de lob.
Pentru prima dată Mario se lăsă în voia mângâierilor unei femei, gustând din plin toate senzaţiile necunoscute lui până atunci. Făcură sex până după miezul nopţii.
,, Phiu! Tare meditaţia, zâmbi şi ieşi din peşteră. Păcat că nu este aici...!
Cerul se întunecă, iar fulgerele îl despicară în două, pentru câteva clipe. Ploua torenţial când ajunse la ceilalţi.
- Unde umbli haimana! îl întâmpină tatăl său. Urcă în maşină,să mergem!
- Unde-i Roberta? strigă cât îl ţinea gura, căci vântul se înteţise, iar răpăiala ploii îi acoperea vocea.
- A luat-o pe jos. Nu ne-a ascultat, răspunse supăratată Maria. Ştii că-i place ploaia. S-a descălţat şi a rupt-o la fugă spre casă. Urcă odată în maşină, că eşti leoarcă!
- Mă duc după ea, spuse tânărul râzând, în timp ce se descălţa.
- Sunteţi doi nebuni, amândoi.Să dea dracu să-mi răciţi...
Mario n-o mai auzi. Alerga în ploaie, călcând cu plăcere în toate băltoacele. O ajunse din urmă.
- Robertaaaaa!
- Pleacă! spuse râzând.
- Nu vreau decât să te ţin în braţe.
Ea cedă tentaţiei. Mario îşi lipi fruntea de cea a fetei, adâncindu-şi privirea în albastrul senin al ochilor ei.
Stăteau nemişcaţi, lăsând rafalele ploii să le biciuiască trupurile îmbrăţişate.
Îi atinse cu talpa, piciorul gol.
- Ai îngheţat! Pune-le peste ale mele, o îndemnă protector.
Ea se conformă. Râse descoperindu-şi gropiţele.
- Bate nasu'! spuse radiind.
El o ascultă şi-i făcu plăcerea.
- Te iubesc, scorpie!
- Nici eu, sălbaticule!
- Hai, urcă! o îndemnă. Te duc o staţie.
Fata se cocoţă pe spatele lui, încercuindu-i talia cu picioarele, cum făcea ades în copilărie.
- Ihaaaaa! strigă el din toţi rărunchii alergând în ploaie.

urmează... Ultima zi a vacanţei

(...)
- Roberta s-a trezit? i-am adus câteva clătite.
- Nu cred că va mânca, e răcită cobză. Am încercat şi noi(...)
Roberta apucă cealaltă parte a clătitei...
- Nu-i aşa că e bună?
- Da, zâmbi înghiţind cu noduri... nu mai pot
Avea febră(...)

- Ihaaaaa! strigă el din toţi rărunchii alergând în ploaie.
**************************
- Gata, am obosit! dă-te jos, capră!
- Ne întrecem?
- Să-mi trag sufletul, spuse răsuflând sacadat. Care este premiul?
- Cel care pierde, îi îndeplineşte celuilalt o dorinţă.
- Oricare? .
- Oricare, spuse descoperindu-şi gropiţele.
Ploaia şiroia, lipind hainele de trupurile lor, ca pe o a doua piele. Se studiau pe furiş: ea îi mângâia cu privirea pieptul zdravăn şi dermă măslinie, ce strălucea ca mahonul; el, nu-şi dezlipea ochii de pe rozetele sânilor ei, crispate de adierea vântului.
- Până în capătul uliţei, la mărgăritare.
- Bine. Hai! pe locuri, fiţi gata...start!
Mario ajunse întâiul şi se lungi pe iarba umedă.
- Ce-ai fabricat tontule?
Nu-i răspunse. Se apropie răsuflând greu.
- Mario... te-ai lovit?
- Lasă-i liberi şopti.
- Ce? se arătă nedumerită.
- Lasă-i liberi...ca-n peşteră.
O prinse de talie şi o răsturnă peste el, apoi se tăvăliră râzând în pătura bogată de flori ude.
- Ha! ai vrea tu.
- Trebuie, insistă, ţinând-o lipită.
- Nu zău...de ce mă rog trebuie?
- Pentru că am câştigat, iar asta e dorinţa mea.
- S-o crezi tu. Dă-mi drumul! altceva n-ai găsit?
- Cum ar fi?
- Să cotcodăcesc, să sar într-un picior...
- Roberta, nu mai suntem copii. Eşti penibilă. Te doresc...
- Când acum? S-a făcut, râse amuzată. Aşteaptă numai să fac un duş şi să iau un prezervativ de la baba Leana, sau îi ceri tu tatei, aşa ca între bărbaţi.
- Îţi baţi joc de mine?
- Tu te-ai ţăcănit. Dă-mi drumul şi hai acasă. Mi-e frig. Ajunge cu joaca. Ai luat-o razna. Hapciu, hapciu!
- Noroc! Eşti rea... să mergem. Mi-ai rămas datoare.
- Mda! Hapciuuu!
O luă de mână şi alergară într-un suflet până acasă.
- Pa! spuse el scurt.
- Nu intri să bem un ceai fierbinte?
- Nu , răspunse bosumflat.
- Mario, bate nasu', încercă ea să-l împace.
- Nu.
- Cum vrei, obsedatule...
- Scorpie!
Plecă fără s-o privească. Îşi făcu un duş fierbinte şi bău un ceai bun, cu multă lămâie şi puţină scorţişoară, cum numai bunica ştia să prepare. Stătea întins în pat, ascultând ropotul ploii cum cade pe acoperiş, străpungând liniştea serii. Adormi legănat de muzica naturii, îmbrăţişat de imaginea chipului ei umed, acolo, în verdele intens, stropit de albul sporadic al lăcrămioarelor, în aerul proaspăt de primăvară plângăcioasă. Când era mic, bunica îi spusese legenda acelor flori. Se zice că un împărat avea o fiică, frumoasă şi blândă, căreia îi plăcea să stea în preajma oamenilor nevoiaşi. Lua din palat ce-i cădea în mâna, haine, mâncare, bani şi ducea în sătucul de la marginea împărăţiei. Tot ce învăţa de la profesorii săi, dăruia la rându-i prietenilor săraci, astfel încât, copiii de vârsta ei ştiau să citească, să scrie şi să socotescă, precum cei de rang nobil. Cel mai dezgheţat, Mărgăritar, o ajuta. Nu se despărţeau decât noaptea. Vara, el dormea în faţa ferestrei iatacului ei. Aduna mulţi greieri şi le dădea drumul acolo. Ea ştia atunci că este aproape. Zâmbea şi îi arunca pe furiş fistic şi rodii. Au crescut, iar sentimentele lor erau din ce în ce mai puternice, spre disperarea împăratului, care l-a alungat de pe acele meleaguri. Într-o zi, împărăţia fu zdrobită de o boală necunoscută. Una din victime, a fost fata împăratului. Înainte de a muri, ea îşi rugă tatăl să i-l aducă pe Mărgăritar. Ajunse prea târziu. De atunci, el o caută mereu, peste tot, pe unde au fost împreună, iar în urma lui, acolo unde plângea, răsăreau clopoţei mici, ca nişte lacrimi de iarnă.
Se visă strângând-o în braţe, încălzindu-i trupul umed cu al său, sărutând-o. Ea se abandonase în acea încleştare a lui şi răspundea cu pasiune fiecărei atingeri. Tremurul ei se amplifică, atunci când îi atinse sânii şi eliberă acel sunet de delectare care-l înnebunea stârnindu-l...mmmmm! Erau topiţi de dorinţă.
- Puiuţul bunei, trezeşte-te! Trebuie să mergi la Roberta, să faceţi vaccinul.
- Mmmmm! mai lasă-mă puţin, spuse leneş, deranjat fiind de intervenţia bunicii, care-i spulberase visul.
- Mă duc să-ţi fac clătite...
- Bine.
,, vaccin? Javre împuţite'' spuse amintindu-şi de acea seară de Înviere, când a şicanat-o în biserică. Zâmbi, revenindu-i în minte scena în care îl pocnise pentru că o sărutase, iar el îi promisese că n-o va mai atinge până când nu-i va cere asta. Ieşiră cu lumină şi porniră spre case. Locuiau la marginea cealaltă a satului şi aveau ceva drum de parcurs. Au depăţit câteva grupuri de săteni.
- Ptiu, stuchi-l-ar mâţele de nărăvaş! se auzi glasul Babei Leana, venind din spate, sporovăind cu ţaţa Chiva, felcera satului, o iubită îmbătrânită cândva de vreme. O necăji pă biată fată, toată slujba, maică.
- Care fată, fă leliţă?
- A popii, maică. O trasă dă păr şi dă mânică mereu, mereu, maică... parcă-l împungea satan...ptiu, Doamne iartă-mă, că-i zi mare azi!
Tinerii se priviră amuzaţi. Femeile nu-i observară din cauza întunericului.
- Lasă fă leliţă, că e tineri şi ei, îi apără Chiva.
- Tineri, tineri, fă maică, da' nu se cade în biserică să faci panoramă...nu zic, îşi trase ea sufletul, fata sta cuminte în banca ei, da' el na şi na, grămadă pă ea, maică. Vorbea părintele, vorbea şi el. Iaca aşa o zăpăci de minte pă fătucă, toată slujba, maică. Aşa e când nu ştie unii lungu nasului, dădu ea din cap nemulţumită.
- Cum vine asta, bre? nu înţeleg.
- Păi, fă maică, începu din nou baba, e fată de preot, om cu dispoziție şi cu scaun la cap, nu fişte cine... vorba ceea, ce-i pă el , e şi în ladă. Noroc cu Maria, cumnata lu' părinţelu', că-şi făcu milă şi-l dădu şi pă el la şcoli înalte, pă la Bucureşti.
Lui Mario nu-i picară bine vorbele bătrânei. Vru să se întorcă, să-i spună vreo două vorbe, dar Roberta îl trase după ea, mărind pasul.
- Da, ţăţică, da' şi tat-su lui e om gospodar şi are şi ceva carte. Ăştia micii a crescut împreună. Făcu o pauză. Acu' şi matale ai limba ascuţită, nu vezi că băiatu' are minte cât toţi ai noştri la un loc? E ambiţios, o să ajungă om mare...
Tinerii se îndepărtară de cele două femei.
- Lasă-le în plata Domnului, spuse Roberta, văzându-l supărat. Vorba tatii : ,, Gura lumii, nici pământul n-o astupă''. Du lumină şi vino să luăm de la mine tot...
- N-am necesitate de nimic de la tine. Am şi eu tot ce-mi trebuie, nu sunt atât de sărac, o întrerupse simţindu-se jignit.
- Ce te-a apucat? Parcă ai înnebunit... din cauza unor vorbe aruncate de o baborniţă. Eu ar trebui să fiu supărată pe tine pentru ce mi-ai conceput în biserică.
- Tu ai început. Nu m-ai aşteptat, îi reproşă.
- Ba tu ai început primul. Ţi-ai bătut joc de mine în bucătărie...
- Meritai, m-ai pocnit, ca să nu mai amintesc despre ce mi-ai făcut în biserică...
- Ha! auzi la el. Cred că nu eşti normal.
- Tu nu eşti normală. M-ai călcat pe picior şi mi-ai băgat ghearele în palmă. Uite, îţi place?
- Ştii ceva? Nu mai merg nicăieri, du-te singur!
Se întoarse cu spatele şi se îndreptă spre casă. Mario îi tăie calea.
- Ba ai să mergi, că mi-ai promis! Altfel am să te ţin aici, în stradă, toată noaptea. Lumânarea se stinse. El se îndreptă înspre un grup de săteni să ia lumină. Ea profită, alergă şi intră în curte. Tocmai când încerca să descuie, o prinse din urmă şi o trase mai târziu el.
- Scorpie încăpăţânată, îţi scot eu fumurile din cap.
- Dă-mi drumul, brută!
- Ai vrea tu, spuse zâmbind sarcastic.
Reuşi să reaprindă lumânarea, care mai apoi o stinse de pragul uşii.
- Degeaba te zbaţi, ţi-am spus că n-ai şanse să scapi de mine. Încearcă să te calmezi, ca să nu devin şi mai brutal, o ameninţă.
- Din clipa asta, nu mai scot o vorbă, hotărî ea, încercând să-l pedepsească.
- E treaba ta, spuse indiferent.
Au pus într-o sacoşă ouă, cozonac, drob, prăjituri şi vin, apoi s-au îndreptat spre cămin, unde erau aşteptaţi de prieteni. Se opri brusc aşezându-se în faţa ei. Îi zâmbi, ţinând-o în suspans. Încercă să-l evite, dar se izbi de pieptul lui. Îi mângâie faţa tandru, apoi îşi apropie buzele de ale ei fără să le atingă. Aştepta să-i ceară, să-şi dorească acelaşi lucru ca şi el. Roberta răsufla greu. Mirosul salcâmilor, liniştea serii, apropierea lui, o făcu să-şi dorească s-o sărute. Cu toată umilinţa trăită în ultimele zile, trebuia să-şi recunoască înfrângerea. Îl iubea şi dorea să fie a lui, numai a lui... Puţina mândrie care-i mai rămăsese, o oprea să nu facă ea inițialul pas. Tremura neputincioasă în braţele lui. Vântul adia uşor. El se aplecă uşor şi sărută linia ușoară a gâtului.
- Ţi-e frig? şopti simţindu-o. Continuă s-o tachineze. N-am vrut decât să-ţi dau eşarfa jos. I-o trase de pe cap desfăcându-i părul, care se prăbuşi greu pe umeri.
Se îndepărtă de el, îmbrâncindu-l dezamăgită şi se grăbi să ajungă mai repede la cămin.
- Tot nu-mi vorbeşti? râse mulţumit. Nu trebuie decât să mă rogi să te sărut. Atât.
- Haideţi fraţilor, nu mai veneaţi odată? îi întâmpină Traian.
Fetele improvizară o masă, dintr-o bancă lungă, pe care au pus de toate. Au ciocnit ouă, au mâncat cozonac.
Mario îi întinse un ou.
- E roşu ca buzele tale...să ciocnim, spuse zâmbind răutăcios.
Ea îl luă, îi zâmbi la rându-i şi-l făcu scăpat. Ridică sprâncenele cu un aer nevinovat, îi întoarse spatele şi se îndreptă spre grupul fetelor.
- Ţi-a făcut-o prinţesa, spuse Traian bătându-l pe umăr, râzând. Ce dracu-aveţi mă? Tot aşa vă râcâiţi ca-nainte?
- Nu-i treaba ta, îi tăie macaroana.
Roberta se relaxă în prezenţa prietenelor sale.
- Nu v-aţi creat niciun prieten acolo? întrebă curioasă Ileana.
- Ba da. E un băiat şi jumătate, spuse privind pe furiş spre Mario care era destul de atent la discuţia lor, deşi se încinsese la o partidă de cărţi cu prietenii.Se numeşte Dan.
Le povesti fetelor cum l-a cunoscut, cum îşi petrec timpul împreună, tot felul de amănunte cerute de acestea.
- Ia-uzi mă, tu ce păzeşti acolo? îl înţepă Mihai, frecându-şi palmele de bucurie, căci simţea miros de cârcoteală.
- Fiecare face ce vrea.
- Şi dacă ţi-o zboară de sub nas?
Fetele chicotiră.
- Pe cine? întrebă absent, concentrat fiind la jocul de cărţi.
- Cum pe cine, frate? Pe Roberta.
- E treaba ei ce face.Nu mă interesează. Îmi este prietenă ca şi voi. Ce mă tot freci la icre? Dă carte jos şi lasă-mă!
- Doamne, îşi făcu Mihai cruce...am trăit s-o văd şi p-asta! Mă, tu ţi-a găsit alta?
- Mda, ce credeai că mă călugăresc?
Fetele discutau despre tot felul de nimicuri. Roberta nu le asculta, era atentă la ce vorbeau băieţii.
- A început să fie interesant. Ia, bagă mare, moşule! Dă-le-ncolo de cărţi!se precipită Traian.
- Şi cum e tipa? deveni curios Mihai.
- Trăznet! răspunse plictisit.
- Adică?...mă da' scump eşti la vorbă, îl împunse Traian.
- Are un fund obraznic, nişte sâni băţ...
- E clar, a pus-o, rânji George.
Mario îi făcu cu ochiul.
- Şi cum a fost?
- Cu cărare pă mijloc...în pana mea albastră! spuse iritat de curiozitatea prietenilor săi. Ia mai lăsaţi-mă! Altceva nu mai scoateţi de la mine. Nu pot să vă spun decât că e al dracului de bună.
Băieţii râdeau cu poftă. Robertei i se pusese un nod în gât. Bănuia că Mario a avut o legătură cu Ana Maria, dar acum devenise o certitudine. Discută ceva cu fetele şi ieşi val vârtej. El o urmă. Îl auzi alergând. Nu apucă decât să se ascundă ulterior tomberoanele de gunoi, aşteptând momentul să plece.
,,N-avea unde să dispară aşa repede, e pe-aici'' îşi spuse privind cu atenţie în jur.
- Robertaaaaaa!
Câinii din curţile apropiate începură să latre duşmănos.
- Robertaaaaaa!...duce-ţi-vă dracului de javre, se răţoi el, oferind cu piciorul într-o sticlă de plastic, stârnindu-i şi mai rău. Parcă-a intrat în pământ, bombăni nemulţumit.
Ea se sperie. Îşi opri respiraţia. Mario zări la geamul căminului, prietenele Robertei privindu-l şi râzând de el. Se întoarse cu spatele, îşi descheie şliţul şi urină în faţa lor. ,, caţe curioase, mai uitaţi-vă şi acum în curul meu , dacă vreţi spectacol, să fie primit...''
Fetele chicotiră retrăgându-se ruşinate. Se spălă la cişmeaua de la drum, iar Roberta o zbughi spre casă. Mai aruncă o ultimă privire de ansamblu în jur şi porni pe urmele ei. Îşi trecu mâna prin păr îngrijorat. Se lăsase frig. Ridică gulerul sacoului, îşi strecură mâinile în buzunar... găsi eşarfa ei. Simţi un gol în stomac când o respiră. Închise ochii, imaginându-şi că este alături el, zgribulită de frig, căutând căldura trupului său. Ajunse în colţul uliţei. O auzi ţipând. Tot sângele i se urcă la cap. Era disperat. Nu ştia de unde s-o ia. Ţipă îngrozită, încolţită de o haită de câini. Încerca să-i îndepărteze, dar nu făcea altceva decât să-i aţâţe şi mai rău. Unul dintre ei o muşcă voinic de pulpă. Mario se năpusti ca un jaguar. Se aşeză în faţa ei, luând asupra lui atacul haitei.
- Marş, plecaţi jigodiilor, că vă sparg căpăţânile!
Roberta leşină când văzu pe unul din ei sfâşiind braţul lui şi repezindu-se la faţă. Nu apucă să vadă că Mario îi înfipsese mâna în gât, tocmai la timp, şi dădu cu el de pământ, scoţându-l din circuit. Pe ceilalţi îi îndepărtă mai uşor, lovindu-i şi gonindu-i cu pietre. O luă în braţe şi o întinse pe iarba din faţa unei porţi. Era albă ca varul. Îşi revenise, dar privea în gol, marcată fiind de ceea ce se întâmplase.
- Sunt lângă tine, linişteşte-te! Gata, au plecat. Îi mângâie părul.
Era îngrijorat de starea ei. Continua să privească în gol. Barba începu să-i tremure spasmodic. Bălmăjea vorbe neînţelese. Mario se sperie, neştiind ce să facă.
- Roberta, potoleşte-te!
Îi dădu câteva palme pentru a o scoate din şoc. Când se dezmeticii, izbugni într-un plâns isteric, cu suspine. O strânse în braţe, îi puse capul pe umăr şi o mângâie, legănând-o uşor.
- Plângi, plângi să te linişteşti. Roberta, mă auzi?
- Da, spuse printre suspine, simţind că se moleşeşte. Încet, ușor îşi reveni. Îi era frig. Se zgribuli, ghemuindu-se şi mai mult în braţele lui. El zâmbi amintindu-şi ce şi-a dorit mai devreme. Vru să se dezbrace de sacou şi s-o acopere.
- Nu pleca, te rog!
- Doar n-am înnebunit, după ce-am alergat atâta să te găsesc şi m-am războit cu zmeii, glumi el. Am vrut numai să-ţi dau sacoul meu, că tremuri.
Ca trăsnită, îşi aminti scena când unul din câini se repezi la faţa lui Mario.
- Tu eşti bine? întrebă mângându-l îngrijorată.
- Lasă-mă pe mine! Nu contează...Crezi că poţi să mergi?
- Da.
Simţea că nu se mai termină drumul până acasă. Ea avea tendiţa să privească speriată peste umăr. De câte ori auzea lătrat, îl stângea de braţ.
- Uşşşşş, înfumuratule! că doar îţi dau de mâncare, o auzi bombănind pe mama sa, care-i întrerupse gândurile.
Se duse la geam şi-l deschise larg. Soarele săruta roua dimineţii, păsările cerului se amestecau printre cele din ogradă, care ciuguleau de peste tot, ce le ieşea în cale. Îşi văzu mama războindu-se, ca de obicei, cu Sache, gânsacul războinic, ce-o sâsâia ameninţător în fiecare dimineaţă, când se apropia de haremul său de gâşte.
- Vedea-te-aş în cuptor, nesuferitule, că m-ai băgat în draci!
Parcă înţelegând cele spuse de ea, Sache, se repezi desfăcându-şi aripile ameninţător. În următorul moment, femeia îl pocni direct în mutră, cu castronul pe care-l golise de boabe. Gânsacul se retrase nemulţumit de tratament, bombănind precipitat.
Mario râdea cu poftă.
- Lasă-l mamă, doar îşi apără haremul. Bravo lui! glumi el privindu-şi cu drag mama.
- Mai bine ieşi de acolo, leneşule! Dă de mâncare porcilor... eu mă duc la vacă.
- Vin acum mamă!
Termină repede, căci era iute la treabă, obişnuit cu munca de mic. Mirosul clătitelor cu gem de prune şi gutui îi gâdilă nasul. Le luă pe toate făcute până atunci, îşi sărută bunica drept recompensă şi plecă la Roberta.
- Sărut mâna! le salută voios pe cele două doamne, Maria şi Elena. Roberta s-a trezit? I-am adus clătite.
- Nu cred că mănâncă. E bolnavă, are febră. V-a găsit să mergeţi în ploaie...
N-apucă să-şi ducă fraza până la capăt, că Mario dispăru.
O găsi în pat, înfofolită cu două pături. Se apropie şi-i atinse fruntea cu buzele. Frigea. Deschise ochii şi-i zâmbi.
- Pleacă, şopti! Nu vreau să iei şi tu răceala.
- Am adus clătite.
- Mario nu pot să mănânc, parcă am un cactus în gât.
- Trebuie. Mâncăm împreună, se impuse el.
Strănută de câteva ori.
- Noroc pisico!
- Misi! se răsfătă ea.
Începu să înfulece cu dorință clătite. Ea înghiţea în sec.
- Eşti sadic... vezi că-ţi curge dulceaţa...
- Hai, ajută-mă! Gura mare...
Roberta apucă cealaltă parte a clătitei. Buzele lor se întâlniră la mijlocul drumului. Îşi adunau reciproc dulceaţa, din jurul gurii, într-un joc senzual. Râdeau ca doi nebuni. Ea uitase de cactusul din gât.
- Ce faceţi aici copii? o auziră pe Maria
- Mai e una, spuse veselă Roberta, ia-o tu mătuşică.
- Dacă m-ai invitat din complezenţă, ai pierdut draga mea...o iau.
Râdeau toţi trei.
- Fă-te bine, mâine plecăm acasă.
- Aaaaaaa! ce bine-mi pare! izbucni Roberta aplaudând. Auuu! gâtul... măsii de gât!
- Domnişoară, ai grijă să nu te audă tatăl tău, o atenţionă Maria. O să-ţi dea canoane.
- Dap! să merg mâine cu rolele în Cişmigiu, continuă să glumească tânăra. Canoanele mele sunt uşoare, am pile acolo sus.
- Hai tinere, las-o să se odihnească!
****

urmează
Războiul continuă la Bucureşti

(...) Mario îşi luă la rându-i pizza şi se retrase, dar nu înainte de a-i face o vizită drăcoaicei.Apăsă încet pe clanţă, fără ca ea să-l audă. O văzu stând aplecată deasupra pizzei, mâncând cu poftă dintr-o felie. Trânti cu vigoare uşa râzând, aşa cum îi era ei obiceiul. Roberta se sperie şi scăpă felia din mână.
- Fuck you! Shit! ţipă nervoasă.
- Altă dată să te înveţi minte, să nu mai zdruncini creierii oamenilor normali trântind uşa.
O auzi aruncând cu ceva în uşă şi bombănind.
- Ai spus ceva? N-am auzit bine, continuă el s-o şicaneze.
Uşa se deschise brusc şi se trezi cu pizza pe faţă. O închise fără întârziere încuind-o.
- Phau! Ţi-ai dat foc la valiză! spuse furios îndepărtând bucăţele de ciupercuţe, maslinuţe, şunculiţă de pe faţă. Deschide c-o sparg!
- Dacă voiai porţia mea, trebuia să-mi spui, nu să mă sperii. Poftă bună acum, Disperatule! Asta ai vrut, asta ai avut...
- Pun eu mâna pe tine, scorpie nesuferită...Phau!(...)
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

sufletzel rebbell · Trimis: 26/04/2010 21:01 Titlul subiectului:

saru'mana mult :* dar sincer,m-am pierdut :(( nici prin gand nu-mi trecea ca Roberta e cu altcineva, mai ales dupa intamplarile de pana acum sau mai ales, figura cu Radu (parca asa il chema :-S ) iar Mario...avusese pe altcineva... m-am bagat singurica in ceata si trebuie sa le reiau ca sa ma repun perfect in tema sau personajele astea chiar sunt noutati? :-S
_________________
...en cambio no...hoy no hay tiempo...

claudia minela · Trimis: 26/04/2010 22:12 Titlul subiectului:

Dan este tipul(din clasa a XII a), care a pus pariu cu ceilalti colegi ca o va face pe Roberta sa-i cada la picioare si sa-i ciuguleasca din palma, pt. ca li se parea ca este inaccesibila. Ai scena din parc, cand ea ii povesteste lui Mario despre el,Dan...
Iti amintesti?
Fac prezentarea personajelor prin inlantuirea cu trecutul (amintirile).Daca ai nelamuriri, poti sa ma intrebi. Nu are rost sa recitesti. E timp pierdut aiurea. Imi face placere sa ,,vorbim''.
In ceea ce-l priveste pe Mario, nu esti in ceata. Fetele sunt primele lui cuceriri, n-au mai aparut.
Mario se cupleaza des, pentru a-si dovedi ca nu este asa cum il vede ea: urat, cu cosuri pe fata....Va mai avea o aventura, cu alta usuratica, Eliza. E ultima cucerire, pana la scena de dragoste cu Roberta, cand ea cedeaza, iar el o devoreaza...Mi-e cam jena sa scriu despre asa ceva, dar nu pot trece peste detaliile de ,,culise''. ;-)

ce-ti veni cu saru'mana? vrei sa ma zbarlesc la tine? :-P

te pup, cu drag
Clau :-)

_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

sufletzel rebbell · Trimis: 27/04/2010 22:54 Titlul subiectului:

"'saru'mana" e un tic de-al meu, aplicabil tuturor celor cu care mai vorbesc :D oky,oky,astept detalii de culise :x jena nejena, pentru noi, "adolescentii" sunt mai mult decat magistrale :"> :P
_________________
...en cambio no...hoy no hay tiempo...

claudia minela · Trimis: 28/04/2010 10:04 Titlul subiectului:

bine, le vei avea

pupici
Clau :smile:

_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

claudia minela

A doua zi s-au trezit devreme şi au plecat spre Bucureşti. Roberta se simţea mai bine, ulterior tratamentul cu antibiotice, dar tot nu era în apele ei. Stătea ghemuită alături el, pe bancheta din spate. Maria, îi privea din îndată ce în când, în oglinda retrovizoare. L-a văzut cum îi mângâia părul, cum o acoperea grijuliu cu pledul, cum îi săruta discret fruntea şi mâinile, l-a surprins zâmbind, când ea picotea, lăsându-şi capul pe umărul lui.
- Am ajuns, şopti Maria. Să n-o trezeşti!
- M-am trezit mătuşică, spuse somnoroasă.
Porni spre camera ei ca o somnambulă şi se trânti în patul moale, continuându-şi somnul. El se aşeză lângă ea şi adormi.
Mobilul Robertei sună insistent. Răspunse.
- Bună Dan! Sunt bolnavă, nu ne putem vedea în seara asta. Dacă ţii neapărat să vii, te aştept. Bine, pupici...
- De ce dracu nu l-ai refuzat? izbucni furios Mario.
- Ai visat urât? Ce te-a apucat de ţipi aşa, disperatule? m-ai speriat. A insistat să mă vadă. Îi e dor de mine.
- Şi fără pupici, nu se putea?
- Offf, eşti groaznic! Mă duc să fac un duş.
- Eu vorbesc ca Berilă, singur.
- Mario, termină! Am spus-o şi gata, ce faci atâta caz din asta?
- Sună-l şi zi că te-ai răzgândit!
- Nici nu vreau să aud, fu categorică şi intră în baie.
Auzea apa curgând. Se plimba ca un leu în cuşcă, de la un capăt la celălalt al camerei. Fierbea. ,,Am suportat ifosele din seara concursului, bătaia cu Radu şi miştocăreala lui, acum trebuie să suport şi mutra ăluia? Nu mai vreau.'' Coborî nervos câte două trepte.
- Unde te grăbeşti, tinere?
- De nebun, pe străzi. Mă scuzaţi, dar trebuie să ies.
- Comandăm pizza pentru masa de seară?
- Da, răspunse grăbit şi ieşi.
Reveni pe urmă o oră. Spera să nu-l mai găsească acolo pe Dan, dar n-a fost aşa.
- Salut, spuse morocănos, trecând grăbit prin faţa livingului şi dispăru.
- Ce e cu el? întrebă Dan contrariat.
- Am să-ţi povestesc, dar nu acum.
- V-aţi certat iar. Şi tu ai fost irascibilă. Eu mă retrag. O seară bună!
Sărută mâna Mariei şi plecă. La uşă dădu nas în nas cu băiatul care aducea pizza.
- Roberta, du-te sus şi spune-i să vină la masă! De ce v-aţi certat?
- Din cauza lui Dan, răspunse fără chef. Vrea să-i spun despre noi. Nu pot aşa dintr-o dată. Se poartă frumos cu mine şi l-aş răni.
- Dar la el nu te gândeşti?
- Mă duc să-l chem, schimbă tânăra subiectul.
Urcă în grabă scările. Deschise uşa camerei lui, excluzând să bată, lovind peretele, cum îi era obiceiul. .
- La masăăă! jos, pizza! spuse autoritar.
- Când ai să te înveţi să baţi la uşă?
- Care uşă? În peştera sălbaticilor nu se află aşa ceva. Dacă nu cobori în zece minute, o dau la câini.
Ieşi val vârtej. Îşi luă pizza, dorind să o mănânce în cameră. Îl întâlni pe scări.
- E pentru mine? glumi el, aţinându-i calea.
- Nu.
- A mea unde este?
- În living, spuse grăbită, încercând să se strecoare pe lângă el. Dă-te din calea mea, că ţi-o pun în cap!
- Poftim señora! Te-am băgat prea mult în seamă.
Mario îşi luă porţia şi se retrase, dar nu cândva de a-i face o vizită drăcoaicei. Apăsă încet pe clanţă, scutit de ca ea să-l audă. O văzu stând aplecată deasupra delicatesei, mâncând cu dorință dintr-o felie. Trânti cu putere uşa, râzând. Roberta se sperie şi scăpă felia din mână.
- f*ck you! Shit! ţipă nervoasă.
- Altă dată să te înveţi minte, să nu mai zdruncini creierii oamenilor normali, trântind uşa.
Se auzi o bufnitură şi bombăneli.
- Ai spus ceva? N-am auzit bine, continuă el s-o şicaneze.
Uşa se deschise brusc şi se trezi cu pizza pe faţă. O închise fără întârziere încuind-o.
- Phau! Ţi-ai dat foc la valiză! spuse furios îndepărtând bucăţele de ciupercuţe, măslinuţe, şunculiţă, de pe faţă. Deschide c-o sparg!
- Dacă voiai porţia mea, trebuia să-mi spui, nu să mă sperii. Poftă bună acum, disperatule! Asta ai vrut, asta ai avut...
- Pun eu mâna pe tine, scorpie nesuferită...Phau! ...
Zâmbea amuzat. Mai târziu ce se spălă, împărţi în două porţia lui şi reveni.
- Robertaaa!
- Ce vrei?
- Hai să mâncăm împreună ! Mmmmm, ce bună e! Are şi bacon, cum îţi place ţie…mniam, mniam! plescăi mestecând rar.
Roberta înghiţea în sec. Ştia ce gust are, doar apucase să ia de câteva ori din cea pe care i-o făcuse mască lui Mario.
- Dacă vrei să-mi laşi, pune-o jos şi du-te! o auzi apropiindu-se de uşă.
- Ok! Ţi-o las.
Plecă, dar reveni după ce închise uşa zgomotos, ca să audă că a intrat în cameră, apoi se lipi de perete aşteptând să apară. După ce n-a mai auzit niciun zgomot, răsuci uşor cheia şi ieşi pe furiş. Atunci el se repezi şi o apucă de mână. Tresări speriată.
- Iartă-mă , n-am vrut să te sperii! spuse împingând-o uşor, dincolo de uşă. Bate nasu’!
- Eşti sigur că nu vrei să mi-o pui în cap?
- Categoric, nu. Bate nasu’!
Se conformă. Îşi linse degetele după ce termină şi ultima bucăţică, apoi se duse la uşă şi-l invită afară din camera ei.
- Eşti rea. Ai putea să-ţi ceri scuze.
- Am bătut nasu’, ajunge. Aaa! Mâine poţi să-mi rezolvi temele de vacanţă la mate? Te rog, zâmbi încercând să-l seducă.
- Nu. Te ajut, dar nu ţi le fac eu. Am de lucru la calculator, trebuie să descarc fotografiile şi înregistrările video să le...
- Bine. Noapte bună! îl întrerupse.
,, Lasă că ţi le şterg eu pe toate. Prea le dai importanţă. ''
Mario întârzie în bibliotecă, până după miezul nopţii. După ce termină, bău un pahar cu ceai din fructe de pădure, în care pluteau leneş bucăţele de lămâie verde şi cuburi de gheaţă. Mulţumit, se retrase în camera sa.
Primul lucru pe care-l făcu Roberta la întâia oră, fu să şteargă toate jocurile din calculatorul lui Mario. O găsi pe terasă ascultând Clayderman şi savurând ceaiul de tei cu scorţişoară, lămâie şi gheaţă, pe care-l consuma de câte ori îi era cald.
- Roberta, hai să terminăm cu exerciţiile, vreau să fac un counter. Mâine începem şcoala şi nu mai am timp.
Sări ca arsă când îl auzi pomenind de joc.
- Să începem! strâmbă din nas.
Mario se concentră câteva minute, pe exerciţiile din culegere, apoi începu să-i explice detaliat.
- Regula triunghiului... ai văzut că determinantul de ordin trei are în expansiunea sa şase termeni, trei cu semnul plus şi alţi trei cu semnul minus. Primul termen cu plus se găseşte înmulţind elementele de pe diagonala principală, iar ceilalţi doi, înmulţind elementele situate în vârfurile celor două triunghiuri care au o latură paralelă cu diagonala principală. După aceeaşi regulă, referitoare la diagonala secundară, se obţin termenii cu minus. E logic. Ai înţeles?
- Mda! Atât „regula lui Sarrus” cât şi „regula triunghiului” se aplică numai determinanţilor de ordin 3.
- Spor la treabă şi să nu tragi cu ochiul la rezultatele din finalul culegerii. Ai înţeles, să nu trişezi!
- Aha! bâigui concentrată la rezolvare. Auci! dar tu unde te duci?
- Ţi-am spus că vreau să fac un counter strike.
- Dă-le-ncolo, mai bine mergi şi ia îngheţată sau prăjituri, încercă ea să-l îndepărteze de calculator, ştiind ce boacănă făcuse.
- Mă rogi sau îmi porunceşti?
- Te roooog!
- Până mă întorc să rezolvi pagina aia. Dacă greşeşti, îmi îndeplineşti o dorinţă, dacă nu greşeşti îţi indeplinesc eu ţie. Bine?
- Nu faci nimic gratis, profitorule. Tot timpul vrei să , vrei să...Bine, fie! cedă, amintindu-şi de jocurile şterse.
S-a întors repede. La redus timp, veni şi Maria. Asistă la o scenă care-i făcu plăcere. Amândoi stăteau aplecaţi deasupra unui caiet şi urmăreau încordaţi rezultatul final.
- Ha, ai greşit aici... bingo! Îmi îndeplineşti o dorinţă.
- Bineee! Să te aud.
- Mâine nu ieşi cu rolele cu Dan.
- Exclus! ripostă ea. De ce trebuie să-mi strici mereu plăcerea?
- Ai promis. Şi uite, ca să fie bine, te las să-ţi pui şi tu o dorinţă. ok?
- Bine, fie! Acum nu-mi trece nimic prin cap. Rămân să transcriu şi tu adu-mi o îngheţată , te rog!
- Cu ciocolată albă? N-avea decât una, pe care o mănânc eu.
- Iar vrei război? E clar că ciocolata albă e a mea. Nu mai discutăm.
Mario dispăru pentru câteva secunde fără ca ea să observe.
- Robertaaaaaa! Acum, aterizezi la mine! îl auzi strigând nervos.
- Ups! am încurcat-o. L-am trimis după îngheţată şi a ajuns la dracu.
- Robertaaaaa, să nu vin eu la tine, ţipă spumegând de furie.
- Acum vin, stai că n-ai luat foc!
Aşternu câteva cuvinte pe hârtie şi sări geamul, care dădea pe terasa plină cu plante exotice.
Îl văzu citind biletul de la ea. ,,Iată dorinţa mea: vreau să nu te superi pentru că ţi-am şters jocurile. Scuze baby. pupici, io.'' ,, o omor...mai face şi mişto de mine, am ajuns agariciu' ei.''
- Robertaaaa! Dacă până număr la zece, nu ieşi, va fi vai de curu' tău. Atunci când ai încasat-o a fost parfum, acum să vezi! spuse răscolind în jur cu privirea, în căutarea ei. De data asta m-ai scos rău de tot din sărite. Unuuu...dooooi....nouă... După fiecare cuvânt se uita fie după perdea,scaun, fie sub masă, sau în colţurile ascunse ale bibliotecii.
-Nouă...
- Cine nu e gata îl iau cu lopata! o auzi pe Maria în spatele lui. Îl privea amuzată. Aţi cam depăşit de multişor vârsta jocului.
- Ar fi bine să vorbim despre joc, dar din păcate, cineva a întrecut orice limită.
- Nu e greu de ghicit, râse Maria. Ce-a mai făcut de te-a scos aşa din sărite?
-Mi-a şters toate jocurile. Robertaaaa! dispăru pentru câteva secunde şi reveni cu îngheţata. Ştii ce fac eu acum baby? Mănânc solitar îngheţată cu ciocolată albă.
- Încearcă să te calmezi, nu rezolvi nimic agitându-te aşa.
- Dar ce dracu i-a căşunat pe jocurile mele? Roberta, ieşi!
- Gata tinere, există rezolvare pentru orice.
- Aveţi dreptate. Iar pierd o sută de ore, bombăni ca pentru sine.
- Acum, hai s-o căutăm, nu vreau să recidiveze răceala!
- N-avea pe unde să iasă ...doar dacă n-a sărit geamul . E în stare.
Roberta era ascunsă în spatele unui ficus. Strănută de câteva ori. ,, offf! vine spre mine, sunt pierdută. Tati, te rog, vorbeşte tu cu şeful mare(aşa îl numea în glumă pe Dumnezeu) şi pune-mi o vorbă bună să scap de sălbatic''. Stătea într-un colţ cu capul pe genunchi.
- Noroc pisicuţo, hai sus! Poftim, n-am luat decât două guri, spuse blând, întinzându-i îngheţata. Roberta, de ce ţi-e frică de mine? Nu ţi-am făcut nicicând rău, dimpotrivă, l-am luat asupra mea când a fost posibil. Sunt impulsiv, dar nu agresiv.
Avea dreptate , dar o altfel de frică simţea. Îi era teamă de pornirile lui, care o răscoleau, făcând-o să cedeze puţin câte puţin de fiecare dată, devenind vulnerabilă la fiecare contact a lui. Îi era teamă că nu se mai putea opune mult timp. Aceasta era veridică ei temere. Ducea o luptă cumplită cu ea însăşi, cu prejudecăţile moştenite de la părinţi, care spuneau că fata trebuie să intre fecioară în biserică, în ziua nunţii. ,,La naiba cu toate porcăriile astea primitive! Doamne iartă-mă dacă se va întâmpla! Nu facem niciun păcat că ne iubim. Nu-i aşa?''.
- Hai! îi întinse el mâna.
- Nu mă atinge!. Vin singură.
Mâncară îngheţata fără să vorbească, apoi se retrase fiecare în dormitorul său. Roberta încuie uşa camerei sale.
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

claudia minela · Trimis: 03/08/2010 13:47 Titlul subiectului: 9 - Eliza

După micul dejun porniră spre liceu.
- Ce facem astăzi, ieşim pe undeva?
- Nu. Mă întâlnesc cu Dan, i-am promis.
- Şi mie mi-ai promis că nu ieşi cu el.
- Ţi-am promis că nu ies cu rolele. Ţeapăăăă!
Mario, lovi furios mapa, care zbură cât colo, împrăştiind caietele peste tot.
- Cretinule, să dispari din viaţa mea! strigă mânioasă, strângându-le de pe trotuar.
În ziua aceea au rămas amândoi în clasă. El în aripa dreaptă a clădirii liceului, unde se afla profilul de real, matematică şi informatică intensiv, ea, în latura stângă, la uman. De obicei, în pauze, se întâlneau la bufet, acolo unde elevii serveau ceaiuri calde, sandvişuri şi produse de patiserie.
După terminarea cursurilor, Mario se grăbi să plece pentru a evita întâlnirea cu ea. A rătăcit pe străzi, până seara, îndată ce s-a retras în Cişmigiu, în locul lor preferat, sus, aproape pârâiaş. Se opri brusc. Îl văzu pe Dan strângând-o în braţe şi adâncindu-şi faţa în părul ei frumos. Ţinea la piept un căţel imens de pluş, iar în spate, pe marginea băncii, zăcea un buchet mare de liliac, florile preferate ale Robertei.
,, Turbez... pleacă dobitocule, nu te mai uita la ei, ca viţelul la poarta nouă! Trădătoareo!''
Alergă ca nebunul, până la epuizare, parcă dorind să scape de imaginea care-l urmărea şi nu-i dădea pace. Fără să-şi dea seama îşi muşca buzele, rupându-şi pieliţele până la sânge. În cele din urmă se trânti pe burtă în iarbă, într-un loc împrejmuit de gard viu.
,, Eşti o sărăcie, nu poţi să-i oferi nimic, nici măcar o îngheţată, eşti un neica nimeni, un coate goale, care stă la mila Mariei. Las-o liberă!...dar o iubesc...Cu atât mai mult. De ce nu e cu tine acum? Şi ea trebuie să simtă la fel. Iubirea e pe primul loc doar în faza de început. Îţi trebuie mai mult decât atât, pentru a avea o relaţie de durată, o relaţie sănătoasă. Trebuie să-i oferi cel puţin cât a avut până acum, dacă nu vrei să fii un întreţinut umilit. Un bărbat adevărat, este respectat şi iubit. Acest lucru nu este posibil decăt având stabilitate materială. Banii înseamnă putere şi respect. Maturizează-te şi las-o în pace!... Roberta e a mea, numai a mea... Roberta e a ei. Singură decide, nu este un obiect, pe care să ţi-l însuşeşti după cum vrei tu. Dovedeşte-ţi că o meriţi. Învaţă şi mergi mai departe. Atunci când vei fi pregătit, va veni singură la tine. Până atunci, eşti doar un puţoi care nu ştie ce vrea. N-am să renunţ la ea niciodată, ai înţeles, niciodată!. Bine, dar ia-ţi viaţa în mâini şi mergi pe drumul ales de tine, nu de alţii... Am să mă angajez. N-am să mai primesc niciun ban de la Maria. O voi ţine pe Roberta la distanţă, până termin anul şi am să mă concentrez pe ceea ce trebuie să fac. Apoi dispar. Voi reuşi să fiu pe propriile-mi picioare. Voi reuşi, trebuie...ai să vezi, jur! şi ea va fi a mea...Voi reuşi ''îşi repetă cu îndărjire, apoi se ridică, se scutură de praf, îşi şterse lacrimile şi păşi hotărât în noua viaţă pe care şi-a propus-o.
Acţionă încă de a doua zi. Apelă la unul dintre colegii săi, pe care-l admira în secret. Ion, era cel de-al şaselea copil, din cei unsprezece ai familiei sale, care noaptea descărca tiruri cu fructe, iar ziua dormea pentru a putea învăţa şi a merge la şcoală.
- Gata frate, ne întâlnim la Obor, vin să ne ia cu maşina. Intri în gaşcă. S-avem spor! spuse bătându-l încurajator pe umăr.
- Mulţumesc Ioane! Te rog să nu sufli o vorbă nimănui.
- Am înţeles, ţi-e ruşine că munceşti.
- Ai înţeles pe dracu să te ia! Mătuşa Robertei n-ar fi nicicând de acord ca eu să-mi rup cârca, atâta timp cât are bani şi stau la ea. Nu mai vreau. Am braţe şi sunt sănătos. Vreau banu' meu. Ai înţeles?
- Da, eşti de-al nostru. Hai că timpu' costă. La treabă!
Noaptea se strecura pe scara de incendiu, lipsit de să-l simtă cineva şi mergea la depozitul de fructe din Afumaţi, împreună cu un grup de vreo douăzeci de tineri. Primele două seri i s-au părut nesfârşite. Palmele erau umflate şi îi sângerau. Îşi cumpără mănuşi, ca majoritatea,, cărăbuşilor'', cum le plăcea să-şi spună, o asociere venită de la cărăuş. Ziua, când se întorcea de la şcoală, dormea până seara la opt, nouă, lua cina cu Maria şi Roberta, apoi învăţa până la ora plecării. Sâmbăta şi duminica se odihnea şi îşi petrecea mai tot momentul în compania Cristinei, o colegă pe care o aprecia. Aveau numeroase în comun: pasiunea pentru matematică şi calculatoare, pentru cărţile şi filmele SF. Tânăra era timidă, se înroşea de câte ori Mario îi vorbea. Era evidentă atracţia faţă de el.
Cristina l-a prezentat părinţilor săi, care-l îndrăgiră de întâia dată. Făcea parte dintr-o familie bună: mama, psiholog, tatăl, profesor universitar, fratele ei, Mircea, student în ultimul an la teatru.
Robertei îi lipsea mult Mario. Nu înţelegea ce se întâmplă cu el. Era distant, exagerat de politicos şi o evita. Se hotărî să spargă gheaţa. Voia să-i dea vestea cea mare, să-i spună că a clarificat relaţia cu Dan, căruia îi mărturisise că îl iubeşte pe Mario. S-a întâmplat în seara când a primit florile şi căţelul din pluş. Au rămas prieteni. Ieşeau când şi când în parc, la o plimbare cu rolele sau cu bicicleta.
- Nu ştiu ce se întâmplă cu el. E tăcut. Dănuţ, dacă s-a răzgândit?
- Cine ştie. Ai răbdare. Timpul rezolvă totul.
- Şi mătuşa zice la fel, dar eu fierb, n-am răbdare. Vreau să mă ajuţi să-l readuc la vechile obiceiuri. Nu-mi place Mario de acum.
- Sunt de acord. Ne jucăm de-a recucerirea, cu alte cuvinte.
- Mda! În faţa lui, ne păstrăm măştile de îndrăgostiţi. Gelozia e punctul vulnerabil.
- Roberta, eşti conştientă că mi-e teribil de greu? Nici acum nu-mi vine să cred că te-am pierdut. Să ştii că...
- Gata, mulţumesc. Dacă nu poţi, găsesc pe altcineva. Nu te condamn.
- Accept.
Seara, după cină, intră în bibliotecă unde-l găsi învăţând.
- Mario, mergi sâmbătă cu noi în club?
- Cu noi cine?mormăi mai mult pentru el, continuând să citească.
- Cu mine şi Dan.
- Îhî!
- Pe bune? întrebă uimită fiind de răspunsul lui prompt.
I se citea bucuria pe faţă. Se aplecă şi-l sărută pe obraz.
- Da vin, dar cu o prietenă, spuse scurt, fixându-i privirea.
O văzu înroşindu-se de furie. Zâmbi satisfăcut de reacţia ei.
- Treaba ta. Important e că mergi cu noi. Să ai spor!
- Ai putea să mă ajuţi la simbolism. Mă enervează poeziile.
- Să te ajute ea, spuse în treacăt şi ieşi trântind uşa.
- Yes! Scorpie! exclamă fericit.
Mario obţinu acordul părinţilor Cristinei de a ieşi în club, doar până la miezul nopţii. Era singurul în care avea încredere.
- Hai, grăbeşte-te!mai e un sfert de oră până vine Dan şi tu o lălăi! unde ţi-e mândra? îl ironiză crezând că o minţise.
- Vine la fix...
- Ce! unde vine?
- Aici.
- S-o crezi tu că aduci toate fufele acasă.
Mario se răsuci brusc şi îi apucă braţul strângând cu putere. Ochii îi scânteiau de furie.
- Să nu mai îndrăzneşti niciodată să spui ceva urât despre ea. Ai înţeles? Niciodată, spuse ameninţător eliberându-i mâna, apoi se grăbi să se îmbrace, pentru a fi acolo jos, la venirea Cristinei. După ieşirea pe care a avut-o, se aştepta la ce e mai rău din partea Robertei.
Când coborî, îl zări pe Dan comunicând cu Cristina. Erau angrenaţi într-o discuţie despre ultimul tip de calculator performant.
- Să mergem, o auziră pe Roberta care apăru pe nesimţite.
Când s-a întors spre ea, Mario a rămas câteva momente înmărmurit. Arăta superb. Avea o ţinută îndrăzneaţă şi sexy. Purta o fustă mini, roşie, cambrată pe şoldurile rotunde şi fesele evidente, în forma semnului de întrebare. Bluza neagră, mulată, cu un decolteu îndrăzneţ, contura sânii rotunzi, vizibili pe jumătate, acceptând albul umerilor descoperiţi, să contrasteze cu negrul corb al materialului şi al părului, ce trena greu pe spatele descoperit, până în dreptul mijlocului. Mirosul ei îl excita. Era un metiaj de iasomie cu flori de câmp, uşor dulceag, cu un iz de lămâie proaspăt stoarsă. Dan zâmbea trist. Întinse mâinile spre ea, îi cuprinse talia şi o sărută de faţă cu Mario.
- De ce te-ai îmbrăcat aşa? izbucni în cele din urmă.
- N-ai spus tu că ar necesită să nu mai port pantaloni?
O privi cu dispreţ pe Cristina.
- Nu ne faci cunoştinţă? îl ironiză zâmbind sarcastic.
- Da, scuze, am uitat. Ea e Cristina.
- Roberta... se prezentă, întocându-i spatele. Nu are de gând să se schimbe, sau merge aşa ca la piaţă, în blugi şi tricou? Îi mai trebuie o paporniţă. Sper că nu te superi. Am glumit.
Cristina plecă ochii în pământ ruşinată.
- Ea e serioasă, nu merge goală pe stradă, ca altele, o apără Mario.
- Pe bune Chris, hai să te aranjez puţin...
- Mai bine nu, interveni prompt Mario. ,, eşti în stare să-i bagi rimelul în ochi sau s-o fardezi strident ca pe sorcovă, cum ai făcut cu Elena''.
- Dacă îi face plăcere, o apără Cristina, n-am nimic împotrivă.
Roberta zâmbi ca o drăcoiacă.
- Vrei să-ţi dau şi ceva de îmbrăcat de la mine?
- Nu, mulţumesc! Prefer să rămân în hainele mele. Dar puţin fard n-ar strica.
Din câteva mişcări, Roberta ajunse lângă ea cu trusa de farduri, fixativul şi peria. Era toată un zâmbet de satisfacţie.
Mario n-o scăpa deloc din ochi. Îşi trecu mâinile prin păr, nervos. Asistă neputincios la manevrele Robertei care îi aplică un fard de pleoape mov, ce nu se potrivea cu ţinuta Cristinei, apoi îi desfăcu părul tapând-o excesiv.
- Aşa mai merge, spuse dându-i oglinda.
Cristina avea lacrimi în ochi. Se uita la Mario aşteptând să intervină.
- Poftim pieptănul, spuse autoritar. Leagă-ţi părul ca înainte! Nu-mi place aşa, te rog.
Roberta îl smulse din mâna fetei.
- Ţie nu-ţi place nici cum arăt eu acum. Să mergem!
Ieşi la braţul lui Dan, căruia nu-i plăcu scena la care asistase. Oamenii de pe stradă o admirau, iar de Cristina râdeau.
- Mario, te rog, vreau să merg acasă! spuse timid fata, abţinându-se cu greu să nu plângă.
El opri un taxi şi o conduse. În maşină îi aranjă părul şi îi şterse lacrimile, apoi o sărută pe frunte.
- Te rog, iart-o! A crezut că eşti rivală. Aşa face. Am eu grijă să nu se mai întâmple asta.
- Nu Mario. Aş vrea să pot avea şi eu întocmai reacţii. O înţeleg! Nu merită să trăim în ură. Te iubeşte...
- S-o ia dracu! Dacă ar fi aşa, nu s-ar mai linge cu ăla. Îmi vine să dau cu ea de pământ. Ce-a avut cu tine?.
Tânăra zâmbi îngăduitor, mângâindu-i blând obrazul. El îi sărută palma recunoscător.
- Cum poţi fi atât de bună, cu cineva care te loveşte?
- Nimeni nu face rău întâmplător, are o scuză, un motiv. Trebuie să fim toleranţi. Doar aşa realizează când greşesc.
- Dacă nu eram îndrăgostit de scorpia aia, nu mai scăpai de mine.
Fata se înroşi până în vârful urechilor.
- Mario, promite-mi că n-ai să-i faci rău din cauza mea. Mă va urî. Eu vreau ca prietenii tăi să fie şi ai mei.
- Nu promit nimic. Trebuie să simtă ce ai simţit şi tu.
Îşi ceru din nou scuze şi porni cu taxiul către Bamboo Club.
- Am crezut că ai renunţat, îl întâmpină veselă Roberta.
Ia mâna de pe mine, o respinse el.
- Să-ţi prezint câteva colege de clasă, încercă să ignore gestul lui.
Au dansat, au băut, s-au simţit bine. Mai puţin Mario.
- Fatăăă! care din cei doi e al tău? întrebă ameţită Eliza, una dintre colege.
- El, răspunse Mario,arătând spre Dan. Ai vreun gând cu mine, frumoaso?
- Aş avea. Ce bem?
După câteva pahare de Cinzano, erau foarte veseli.
- Ce-ai zice dacă ne-am retrage la mine? îi propuse Mario obraznic.
- OK.
Roberta fierbea. Nu mai avea chef de nimic.
Ajuns acasă, o invită pe terasă. Profită de ocazie că Maria era plecată în afara Bucureştiului , la o paradă de modă, şi îşi făcu de cap.
- Dansăm? îl provocă ea mângâindu-i pieptul.
,, Gogule nu mă face de rahat! de abia m-a atins şi ai percutat, în puii mei...Recunosc că miroase bine, că are nişte buci tari, că sfârcurile mă înţeapă de-mi vine să mă urc pe pereţi, dar totuşi, las-o mai moale.''
- Ai înţeles?o auzi întrebându-l.
- Scuză-mă, n-am fost atent. Vrei să repeţi?
- Sunt cam ameţită. Aş vrea să mă întind puţin, dacă nu te superi.
,, Gogule, asta nu-i maica Precista, sper că nu-i dai un antinevralgic, pentru ameţeli. Treci la treabă, ai calea lactee liberă. '' Îi oferi politicos un loc pe canapea. Eliza se întinse şi închise ochii.
- Mario, te rog, poţi să-mi aduci câteva cuburi de gheaţă? Am băut peste măsură şi mă doare capul.
- Da, imediat!
,, păi cum dracu, suntem la azil, iar eu sunt babuinul doctor cu tentacule-n urechi. Soldat, cred că ţi-ai făcut iluzii deşarte, gingaşule...ori se joacă cu tine, ori pune-i cruce. Culcat!''
Când reveni în living găsi lumina stinsă, iar melodia lui Keny G. ,, Forever in love'', se auzea în surdină, st-rnind parcă toate simţurile
,,Roberta... e una din melodiile tale preferate. De ce nu eşti aici, în locul ei, iubito! Iartă-mă! '' Încerca să se obişnuiască cu întunericul, pentru a pune bolul cu gheaţă pe măsuţă. Luiza îi luă vasul din mâna, apoi se lipi de el. Îi simţi sfârcurile întărite împungându-i pieptul. A rămas în bustul gol. Impactul cu gheaţa, urmat de contactul caldă a gurii ei, care se plimba peste tot, tatonând, mângâind fiecare părticică a trupului său, sânii calzi şi tari, parfumul dulceag, îl făcu să-şi dorească totul. În scurt timp erau pe covor, goi, oferindu-şi plăceri şi senzaţii, până la extaz.
,,Fata asta ştie ce face şi face al dracului de bine. Mai rezistă soldat!. Încă puţin...''
- Te vreau în mine! o auzi şoptind excitată la maxim.
,, La fix, nu mai puteam. La atac soldat, sus pe redută! Acum ori niciodată...''
- Marioooo! Deschide uşa!o auzi pe Roberta strigând furioasă.
,,Căcat. Nu acum scorpie. Bine că am pus lanţul şi am lăsat cheia în uşă''
- Mario, ştiu că eşti în casă, deschide că te ia dracu!
- Hai păpuşă, acum, încă puţin, o îndemnă lovindu-i pulpele puternice. Hai, nu te gândi la altceva.Bagă mare!...
- Mariooooo! deschide! o auzi din nou strigând şi bătând în uşă.
- Eşti gata? Hai că nu mai pot.
- Acum!...
- Victorieeeeeee!
,, Bravo soldat, nu te-ai fabricat de râs nici de data asta...''.
- Mulţumesc Eliza. Ai fost grozavă...
- Mario, dacă nu deschizi imediat, sparg geamul!
- Eşti în stare, nebuno! Pe geam! Bună idee!
- Ce pe geam? întrebă nedumerită tânăra, îmbrăcându-se în mare viteză.
- unu, doi, trei, patru...Mariooooo!
- Repede, sări geamul! Dacă te găseşte aici te scalpează, e specialistă.
- Nu înţeleg, ce treabă are ea?
- Ohoooo şi încă ce treabă! Îţi explic mâine, că-i ziua mai lungă. Dispari, acum!
- opt, nouă...
Eliza dispăru în noapte iar Mario ajunse numaidecât la uşă.
- Zeceeeee! cine nu-i gata, îl iau cu lopata, glumi el dând uşa de perete pentru a-i face loc să intre.
- Ce-a luat foc? întrebă amuzat.
- Sictir!
- Cum vrei tu şi-apoi mâncăm.
- Din nou sictir...
- Ei, dacă insişti, înseamnă că aşa e.
Spre uimirea lui, Roberta s-a retras în dormitor minus să cerceteze.
,, Ai scăpat Gogule. Cred. Du-te mai repede la culcare până nu se-ntoarce scorpia!''. Îşi aruncă tricoul neglijent pe umăr şi se retrase în dormitorul său, fluierând mulţumit. ,, Bună amica, bună rău!...Mai repetăm şi altă dată.'' Făcu un duş, apoi se întinse în pat excluzând să aprindă lumina. Înlătură prosopul din jurul taliei, aruncându-l pe jos.
,, Ups! e aici. Îi recunosc aromă dintr-o mie. Soldat, eşti obraznic. Ea e Roberta, stai potolit! nu te-nfoia ca prostu' că rămâi cu puşca înfundată...mama-mia! visez! e pe mine... goală.''
,, Oh, Doamne! Ce mă fac acum? Nu mă aşteptam să-l găsesc gol. Tâmpito, adună-te! Ai venit aici cu un scop. Fă-o! Arată-i cine eşti, arată-i că nu-şi poate face de cap...Termină ce ai început! Fă abstracţie de ceea ce simţi''.
Mario se răsuci brusc, strivind-o sub el. Roberta bătea în retragere. Îşi strânse picioarele şi-şi acoperi sânii cu palmele. El îi luă mâinile, i le sărută, apoi le laolaltă cu ale sale, ridicându-le deasupra capului. Cu fiecare încercare a Robertei de a se elibera, el îşi făcea loc între coapsele tinere, până când falusul atinse moliciunea catifelată.
- Mă simţi? întrebă glisând uşor, asfel încât ea să-i simtă erecţia.
Un zâmbet timid îi apăru în colţul gurii. Era jenată de situaţia în care se afla, dar şi mai jenată de ceea ce gândea şi simţea. Feminitatea ei zvâcnea, ca pulsul inimii unui sportiv pe urmă un maraton, transmiţând o căldură simpatică în tot corpul. El continua să culiseze moliciunea, care ceda cu fiecare mişcare, lăsându-se acaparată de noile senzaţii ce dădeau buzna în tot corpul, oprindu-se în sâni, în sfărcurile întărite de durerea plăcută a valurilor, ce urcau şi coborau nestăpânit.
,, Robertaaa! Wake up, now!''
Se răsuci deasupra lui. Îl simţea tremurând. Mâinile îi mângâiau frenetic părul, gâtul, sânii, abdomenul. Gâfâiau de dorinţă.
- Roberta, te iubesc! Eşti sigură că asta vrei? întrebă înnebunit de plăcere.
- Încă nu, bestie! şi zicând asta, coborâ de pe el, nu cândva de a-i şterge faţa cu o bucată de cârpă, pe care o abandonă acolo. Aştia nu sunt ai mei, nemernicule! şi hârşt! vărsă bolul cu gheaţă direct pe organul erect.
- Futu-ţi fata mătii! strigă îndepărtând cuburile de gheaţă şi râzând.
Aprinse lumina. Mare îi fu mirarea când identifică peticul. ,, A dracului femeie, special şi-a lăsat tăngoşii cu fluturaşi, s-o agite mai rău pe scorpie''. Râdea în hohote, spre disperarea Robertei care asista la scenă, sufocată de gelozie.
Era atât de furioasă, încât nu realiză că stă goală în faţa lui, pentru prima dată. Se ridică să se şteargă. Ochii Robertei se fixară pe soldatul încăpăţânat, ce refuza să-şi ia poziţia de repaus. Clipea des, jenată de situaţie.
- Acoperă-te, nesimţitule!
- Nu zău! exclamă, privind-o batjocoritor. Când te-oi acoperi şi tu.
Ruşinată, îşi trase părul bogat astupându-şi sânii. Doar mugurii îmbăţoşaţi refuzau să se ascundă în spatele cortinei negre. Îşi încrucişă braţele, acoperindu-şi triunghiul pufos.
- Gata, m-am acoperit şi eu, spuse Mario, râzând, imitându-i gestul pueril, pentru câteva clipe, apoi râmase iar descoperit. Deocamdată, sunt în camera mea şi stau cum vrea muşchiul meu. Dacă nu-ţi convine, vira! Eu mi-am luat porţia de sex şi nu-mi pasă. Seară bună!
- Şi mi-o spui aşa, pur şi simplu?
- Da.
- Să ştii că...să ştii că...începu să se bîlbăie, intimidată de siguranţa lui.
- Eşti elegantă Roberta. Termină cu Dan! Vreau să fii a mea.
- Du-te dracu!
- Eeeei! Mă gândeam eu că mă iubeşti, dar nici chiar aşa. Nu trebuie să-mi spui de fiecare dată. Ţi-aduc un topor, un cuţit, un revolver?
- Să ştii că peste două săptămâni, de ziua lui Dan, am să-i fac cel mai frumos cadou, care trebuia să fie al tău?
- Da, pachetul de gumă de pe noptieră. Mulţumesc, n-aveam nevoie. Poţi să i-l dai.
- Nu. Pe mine, cretinule. Pentru că ţi-ai bătut joc în seara asta. Va fi primul meu bărbat. Jur!
Ieşi trântind uşa cu putere. Mario amuţi, şocat fiind de spusele ei. Şi-o imagină alături Dan, răspunzând la atingerile lui. Era ca un vulcan înainte de-a erupe. Şi a erupt. A spart tot ce i-a picat în mână : lustră, veioză, oglindă, cană, uscător, a sfâşiat cearşaful, apoi perna, împrăştiind fulgi peste tot.
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

uahanamiti · Trimis: 18/07/2012 11:49 Titlul subiectului:

This is simply amazing!

	Pagina de start a forumului BOEMA LITERARA VIRTUALA -> PROZA	Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1