 |
|
 |
|
claudia minela
Membru
Data inscrierii: 07/Ian/2010
Mesaje: 180
Localitate: BUCURESTI
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 28/03/2010 19:16 Titlul subiectului: Bate nasu' (5)- ma iubeste, nu ma iubeste... |
 |
|
El îşi continuă drumul lipsit de să privească în urmă, scutit de să fie impresionat de rugămintea ei. Ea rămase acolo jos, ştiind că se va întoarce.
- Hai, mergi, sau rămâi aici?
- Lasă-mă singură!
- I-am promis doamnei Elena că voi avea grijă de tine. Ridică-te!
- Nu vreau, îl repezi.
Îşi trecu brațele prin păr nervos, apoi o luă pe sus, punând-o pe umăr ca pe un sac de cartofi şi se îndreptă înspre casă. îndată ce obosi, o eliberă. Roberta îşi ridică rochia, aruncă dresul şi rămase în picioarele goale.
- Ai să răceşti, spuse tulburat privindu-i coapsele.
- E treaba mea.
Tot drumul nu-şi vorbiră.
- Ne vedem mâine? încercă Roberta să-i smulgă o promisiune, câd ajunseră în dreptul casei lui.
- Nu ştiu...răspunse ursuz.
- Mă conduci acasă?
- Du-te singură!
- Mariooo! se pisici, răsfăţându-se, ştiind că-i face plăcere. Bate nasu'!
- Scuteşte-mă! spuse iritat şi trânti poarta.
- Nesimţitule! strigă în urma lui. Am să merg mâine la film cu Radu şi am să...
- Nu mă interesează, fă ce vrei, o repezi intrând în casă.
Roberta aruncă furioasă pantofii cât colo şi alergă într-un suflet acasă. Se trânti în pat şi plânse în hohote, minute în şir. Işi aminti ziua în care a hotarât să-şi continue studiile la Bucureşti.
Era fericită că reuşise să-şi convingă părinţii. Înainte de plecare, merse pe vale, locul unde obişnuiau copii satului să se strângă. Acolo le dădu vestea cea mare prietenilor săi. Se bucurară împreună, jucând pentru ultima dată Lapte gros, Bâza, Fazan şi Mima. Mario apăru în amurg, când soarele retras la culcare, cedă locul înserării. Vântul adia uşor, zbenguindu-se în iarba deasă a văii. Intră şi el în jocul lor. Ileana îi dădu vestea plecării Robertei, pe care o fulgeră cu privirea.
-Trădătoareo! strigă şi o rupse la fugă, excluzând nicio explicaţie.
Avea prostul obicei să dispară într-un loc numai de el ştiut, atunci când se simţea neînţeles. Ea făcu o seară albă, căutându-l pe unde obişnuiau să se ascundă de cei mari. În cele din urmă renunţă, se aşeză pe marginea drumului, sprijinindu-şi coatele de genunchi. Era o noapte senină, cu lună plină, un început de aprilie cu miros de liliac, în cântec de greieri cosaşi.
Şi-a amintit întâia zi de şcoală, când laolaltă au păşit pragul clasei, când buchiseau tainele abecedarului şi ale matematicii - pe care el a îndrăgit-o de mic - iar mai târziu, cum trăiau emoţiile olimpiadelor, felicitându-se reciproc pentru rezultatele bune obţinute: el premiul întâi la matematică, iar ea, la Limba şi literatura Română. Sărbătoreau la cofetărie mâncând savarine şi cataif. Zâmbi amintindu-şi de ziua în care profesorul de sport, antrenorul cercului de dansuri populare, a decis să-i schimbe partenera, pentru că era prea mărunţel. Robertei i-l dădu pe Traian, cel mai înalt elev din şcoală, care făcu greşeala să-i râdă în nas, ştiindu-i nedespărţiţi. Mario îşi încleştă pumnii şi maxilarul, iar în prima pauză, se repezi la el ca un uliu. Se pocniră reciproc, până când Roberta interveni. Într-un clipă de neatenţie, Traian îl trozni doborându-l. Era atât de caraghios cu părul zbârlit, încât stârni râsul celorlalţi colegi. Se ridică ruşinat şi fugi spre casă. Ea trânti uriaşului pe picior, scaunul metalic de lângă uşă şi îl lovi, în cel mai sensibil loc, cu mingea de baschet, cocoşându-l. A doua zi au fost chemaţi la şcoală, cu părinţii. Finalul? Nu li s-a mai permis să se întâlnească până la sfârşitul anului, decât la ore.
Cocoşii începură să dea deşteptarea. Roberta nu realiză că stătea acolo de aproape două ore. Se ridică îndreptându-se de spate. Abia atunci, îl zări venind alene, ca o umbră, pe Mario.
-Copil prost!... exclamă bucuroasă de revedere.
Alergă cu braţele deschise spre el. Cămaşa de noapte se mula uşor pe corpu-i subţirel, iar părul lung, răvăşit, patrona spatele şi umerii, creând o poză ce se întipări în mintea lui ca o lumină. Stăteau îmbrăţişaţi în mijlocul drumului, iar el închise ochii pentru a simţi prima dată, o altfel de îmbăţişare a ei, o altfel de apropiere, ce-i stârnea simţiri necunoscute, pe care încerca să le definească. Era sentimentul despărţirii de cea mai apropiată fiinţă din viaţa lui, sau primii fiori ai dragostei? Timpul avea sa-i descopere răspunsul la intrebări.
Cu aceste gânduri adormi Roberta.Vântul adia uşor intrând pe furiş în camera fetei, fluturând perdeaua. Luna, asemeni unei veioze cu lumină difuză, parcă dădea viaţă lucrurilor din încăpere. Mario se strecură ca un hoţ, pe geam, aşteptând puţin lângă perete, pentru a se obişnui cu întunericul. Se apropie încet de patul ei. Dormea adânc. Se aşeză în genunchi şi-i mângâie părul, apoi cu privirea mângâie ochii superbi, nasul - uşor ridicat în vânt - buzele, linia ușoară a gâtului, urechile mici împodobite cu două perluţe de cultură, montate în aur, sânii...sânii albi... atinse. Îi simţi moi şi calzi. Nu rezistă tentaţiei de a rămâne aşa şi de a se apropia de gura uşor întredeschisă. Contură cu vârful limbii buzele, care i se părură ca o chemare. Le acapară, făcându-le prizoniere gurii lui fierbinţi, lacome şi flămânde. Strânse sânul...săruta, mângâia şistrângea uşor, simţind fiecare por al părţilor atinse, ca pe binecuvântarea unui pahar cu apă, dat unui rătăcit în deşert.
- Mmmmmm!
Se retrase brusc.Îşi opri respiraţia.,, Lua-m-ar dracu, cine m-a pus? Dacă se trezeşte, jar mănânc. Ce caută un băiat în camera fetei popii satului, în miez de noapte? Phiu, piei satană! parcă o aud pe baba Leana. Iar tu Gogule, culcat! ordonă el privind spre sliţul pantalonului. Nu, drepţi...cul-cat!''.
Aşezat comod lângă pat, continua să o priveasca.,,...eşti o pocitanie mică, hidoasă, cu coşuri pe faţă, un scârbos...'' îi reveniră în minte cuvintele ei, atunci când o sărutase pentru prima dată.
Se întâmplase cu un an în urmă, în clasa a noua. Era primavară. Îşi făcură un obicei în a se plimba prin Cişmigiu, ulterior terminarea orelor. Ea păşea alături de el visătoare. Copacii înfloriţi, umpleau cu mireasma şi prospeţimea lor, întreaga ambianță a parcului. Se îndreptau spre locul preferat, numai de ei ştiut, ferit de priviri curioase, o mică insulă, împrejmuită de gard viu, care avea ascuns în bucată stângă a scărilor, un pârâiaş abia vizibil. Mirosea a proaspăt. Era linişte şi răcoare. Aici, puteau simţi mai uşor lipsa locurilor natale, fiind mai aproape de natură, având tot timpul bine întipărită in minte, pădurea de acasă, din Monteoru, unde rătăceau ore în şir, de mici.
- Roberta, ţi-a plăcut filmul? întrebă, aşezându-se pe bancă, după ce o lăsă pe ea prima.
-Ooo! a fost minunat.
Îşi lăsă capul pe spate şi închise ochii. Era atât de dulce, încât el îşi stăpânea cu greu dorinţa de a o săruta. Soarele se juca printre ramurile copacilor, trimiţându-le lumina şi căldura razelor lui blânde.
- Nu mă întreba subiectul filmului! spuse veselă. Nu ştiu nimic din ceea ce am văzut pe ecran. Ştiu doar că ne ţineam de mână, iar buzele lui moi, s-au unit cu ale mele într-un sărut de-men-ţi-al...Şi-a ţinut capul, câteva minute, pe umărul meu, iar eu mi-am trecut mâna prin părul lui...Oh, Dan! exclamă visătoare... Mario, cred că m-am îndrăgostit!
Tot sângele i se urcă la cap, urându-l în acel moment pe Dan. El trebuia să simtă acele senzații ale primei iubiri. Focul geloziei îi întunecă mintea, o smulse brutal de pe bancă, o strânse în braţe şi aproximativ că o sufocă sărutând-o sălbatic, muşcându-i buzele. Roberta rămase şocată câteva clipe, iar când îşi reveni îl pocni cu sete, îmbrâncindu-l.
- Ai innebunit? Am avut încredere în tine, iar tu, ce faci? Cine te crezi? Nu vreau să te mai văd în viaţa mea, sălbaticule!
Îi întoarse spatele şi fugi pe alee. Porni pe urmă ea... o ajunse din urmă.
- Roberta, te rog iartă-mă, dar n-am rezistat! Am făcut-o din gelozie...te iubesc atât de mult, încât...
- Taci! Nu vreau să aud alte tâmpenii. Te-am considerat cel mai bun prieten al meu, mi-ai fost ca un frate. Prin gestul tău, ai stricat tot, tot , ai înţeles? Dispari din calea mea, mizerabilule!
- De ce? Pentru că te iubesc sincer şi am creat greaşeala să-ţi spun? Roberta, sentimentelor nu le poţi dicta...eu nu am vrut să mă îndrăgostesc, s-a întâmplat pur şi simplu, fără voia mea. Dacă vrei să ştii cu adevărat cine e mizerabil, află că acela este Dan. El a confecționat pariu cu ceilalţi colegi, că te va face să-i ciuguleşti din palmă, pentru că eşti o scorpie încrezută.
Roberta simţi că-i alunecă pământul de sub picioare. Se întoarse şi-l pocni din nou. El o strânse în braţe şi încercă să o sărute. Cu ochii în lacrimi, furioasă, îl îmbrânci, ştergând cu mâneca, în scârbă, locul atins de gura lui.
- Mă dezguşti!... Nu cred! Minţi! Spui toate astea pentru a mă despărţi de el. Ei, află că îl iubesc din tot sufletul, îl iubesc pentru că este înalt, frumos, deştept...pe când tu, eşti o pocitanie hidoasă, mică, un scârbos cu coşuri pe faţă, un papă lapte, slab, minus creier... şi-aş putea continua până mâine. Te urăsc...te urăsc! şi spunând toate acestea, se îndepărtă de el fugind.
Mario rămase înmărmurit. Deci asta era părerea ei despre el? Se prăbuşi pe bancă şi începu să plângă înfundat. Îl rănise. Suferea cumplit. Cuvintele ei îi răsunau în minte ca un strigăt de moarte. Gestul ştergerii cu mâneca, în scârbă, a sărutului său, era cel mai greu de suportat. Afară se întunecase. Porni spre casa Mariei, naşa lui şi mătuşa Robertei, ce se oferise să-i găzduiască toată perioada studiilor, ajutându-i moral şi material. Era o nevastă frumoasă, în jurul vârstei de patruzeci de ani, brunetă, înaltă, bine făcută. Rămasă văduvă de tânără, îşi dedicase întreaga viaţă carierei. Fiind model în tinereţe, prin ambiţie, muncă şi devotament, reuşi să ajungă deţinătoarea unei renumite case de modă din Bucureşti. Ea îl sprijină să treacă mai uşor peste acele ocazii grele, sfătuindu-l să-şi schimbe toată garderoba, tunsoarea, şi de ce nu, iubita...El îi ascultă sfaturile parţial, căci nu era pregătit să renunţe la Roberta. S-au evitat numeroase zile, timp în care ea s-a convins că are dreptate. Dan îi spusese adevărul, cerându-şi iertare, într-un ocazie în care îşi dădu seama, că fără voia lui, se îndrăgostise de ea.
Roberta regreta vorbele şi gesturile din parc. Nu ştia cum să facă pentru a se împăca cu Mario, căci era evident supărat şi o evita. Nu suporta indiferenţa lui. Tensiunea dintre ei ajunsese la cote maxime. Dan o vizita din ce în ce mai des, el suporta din ce în ce mai greu, prezenţa acestuia în preajma ei. Salvarea veni din fracțiune Mariei. Îi spusese nepoatei sale că Mario vrea să plece de la ele. Roberta a luat foc. Nu-i va îngăduie să dispară din nou. Se îndreptă hotărâtă spre camera lui.
- Mario, deschide să lămurim lucrurile! Ştiu că mă auzi...te rog, deschide...nu fii căpos, catârule!
,, Ce vrea de la mine? să mă umilească din nou? Asta nu se va mai întâmpla niciodată.''
- Dacă nu deschizi, dorm aici jos!
Furioasă că nu-i răspunde, lovi intens uşa cu piciorul.
- Nesuferitule, n-auzi?
Dispăru pentru puţin timp. Reveni cu un vraf de chei. Mario intră în panică. Ce va face acum? ,,E nebună de legat. Nu pricepe că vrea să fie singur? De data asta n-am să cedez.''
Uşa se trânti de perete, iar în prag apăru silueta fetei. El stătea lângă întrerupător aşteptând cu sufletul la gură. Era întuneric. Ea întinse mâna să aprindă lumina. Mario, de ciudă că dădu buzna peste el în cameră, o muşcă.
- Aaaaaau! m-ai muşcat , câine turbat! strigă, apoi se năpusti să-l lovească.
El o luă pe sus, o trânti pe burtă în pat, îi dădu jos pantalonii de pijama şi începu să o lovească peste fund.
- Na, să te înveţi minte, să dai buzna peste oameni şi în viaţa lor! plici, plici! se auzeau palmele lui.Să te înveţi minte să mai jigneşti gratuit pe cineva sau să loveşti... Din nou o înșiruire de palme răsunară pe fundul Robertei care- şi striga mătuşa disperată. Să-ţi iasă din cap că eşti buricul pământului, răutate!...plici, plici...! Să nu mai facipe nimeni să sufere, scorpie!
Obosi şi o eliberă. Zâmbi satisfăcut. Îi plăcea cum arăta aşa ciufulită şi furioasă.
- Acum îţi urez somn uşor, diavoliţă!
Îi întoarse spatele şise îndreptă spre uşă, invitând-o să iasă din camera lui. Ea era foarte jenată de situaţie. Îşi ridică ruşinată pantalonii.
- Ai să mi-o plăteşti cu vârf şi îndesat...
-Prinţesă, umilul dumneavoastră servitor, vă roagă să părăsiţi această cameră, până când nu i se va deschide apetitul, pentru încă o succesiune de pălmuţe la fundul goooool! spuse triumfător râzând batjocoritor.
Maria râdea cu poftă în camera alăturată.
- Aaaaa, copii, ce faceţi voi aici? Mi s-a părut că m-a strigat cineva...interveni cu un aer nevinovat.
- Da, te-am strigat acum o sută de ani...Hai la culcare...!
Se îndreptă spre uşă.
- Mrrrrrrrrr! javră ! spuse printre dinţi, apoi trânti uşa cu putere, de se cutremurară geamurile.
Mario zâmbea privind cât de liniştit doarme. Îl luă pe Fante de jos, il puse pe pernă, o sărută şi dispăru în noapte, cum venise.
Când se trezi, simţi că cineva stă pe marginea patului ei. Sperând că e Mario se întoarse.
- Mătuşică, ce bine că ai venit! o strânse în braţe cu dragoste.
- Hei, copilă, ce-i cu tine? Plângi? Linişteşte-te draga mea!
- Nu mă mai iubeşte, se smiorcăi ea şi mai tare!
Maria zâmbi.
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi... |
|
FAQ 
Mesaje private 
