 |
|
 |
|
claudia minela
Membru
Data inscrierii: 07/Ian/2010
Mesaje: 180
Localitate: BUCURESTI
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 22/04/2010 11:11 Titlul subiectului: Bate nasu' (5) bis |
 |
|
Maria zâmbi.
- Gata! Ascultă-mă acum! încercă s-o liniştească. Dacă la o adiere de vânt te înclini, ce-ai să faci în situaţii limită?
- Nu e vânt, e taifun, spuse tânăra bosumflată, ştergându-şi nasul cu podul palmei.
- Eu mă refer la treburile serioase, despre care noi am mai discutat. Ţi-am spus că viaţa e ca o junglă... nu trebuie să-ţi consumi forța cu nimicuri.
- Pentru tine sunt nimicuri, ripostă iritată. Pentru mine, Mario nu e un nimic.
- S-o lăsăm baltă. Nu este momentul să discutăm şi despre altceva. Vroiam doar să-ţi spun că am reuşit cu Sassu, dar o lăsăm pe altă dată... Se ridică şi se îndreptă spre uşă.
- Mătuşică, stai! Mă interesează, vreau să aflu.
- Bine.
Reveni aşezându-se pe marginea patului.
- Ai scăpat de,, ghimpe -n coastă''?
- Da. L-am eliminat. Individul era căpos. Ultima dată s-a pus de-a curmezişul, rău.
- Spuneai ceva despre nişte materiale...
- Ştii că firma are mai mulţi acţionari şi toţi au înţeles principiul meu. Am încercat să-i explic şi lui, că este mai convenabil să procurăm materialele, pentru colecţia toamnă - iarnă, de la o fabrică ce lucrează pentru export şi este apreciată pentru calitatea produselor sale. El opta pentru una mai ieftină...
- Şi nu este normal? interveni tânăra contrariată. Având un preţ mai mic al materialului, obţineţi şi un cost mai bun al produsului, profitul este mai mare.
- Nu, nu este aşa! Teoretic se justifică profitul forţat, dar practic, nu. Lucrând cu un material mai ieftin, implicit şi valoarea articolului finit este inferioară, chiar dacă designul este plăcut. Nu risc să-mi pierd clienţii. Ţi-ar plăcea să dai o grămadă de bani pe o rochie, care să se deterioreze mai târziu prima curăţare, decolorându-se sau lăbărţându-se?
- Nu.
- Asta am vrut să înţeleagă şi el. Un om care se îmbracă de la o casă de modă, are şi pretenţii. Aşa am câştigat teren şi renume în toţi aceşti ani. Nu-mi trebuia un neica nimeni care să-mi facă praf munca.
- Şi cum l-ai eliminat?
- N-a fost chiar simplu, am supralicitat acţiunile, arătându-mă interesată de pachetul cel mai mare, adică al lui.
- Şi a acceptat să ţi le vândă ţie?
- Dacă ar fi ştiut că eu sunt în spatele afacerii, n-ar fi acceptat nici mort. Am întrebuințat intermediari. Ştiam că e lacom. Mai întâi, am anunţat oficial că vreau să-mi vând toate acţiunile, cerând un preţ derizoriu. Pe asta a mizat îndată ce a vândut, crezând că este tunul vieţii lui. Spera că poate cumpăra cu preţul obţinut din vânzarea actiunilor sale, pachetul majoritar, al meu. I-am făcut-o.
- Mi-e milă de el.
- Căpuşele n-au ce căuta printre oamenii buni. Dăunează.
- Eşti necruţătoare, bombăni încruntându-se. Eu n-aş fi putut.
- Când vrei ceva, nu trebuie să cedezi. Renunţi la orgoliu, la tot, până obţii ce-ţi doreşti, spuse Maria zâmbind unei fotografii cu Mario.
- Mda...şi ce-ai vrea acum, să stau în genunchi în faţa lui? întrebă tânăra, pricepând unde bate mătuşa sa.Iubirea nu-i afacere.
- Bine, atunci boceşte în continuare. Fă-ţi un duş, aranjează-te şi coboară. Te aşteaptă cadoul de la iepuraş şi Mario. Mă duc după el.
Ieşi, lăsându-şi nepoata fără replică.
- Sărut mâna mămico! Ce face tăticul meu preferat? glumi ea, ştiind că preotul se necăjea când îi spunea aşa.
Masa de Paşte era bogată ca în fiecare an. Friptura de miel, împănată cu bucăţele afumate de slăninuţă, stropită cu vin roşu şi îmbăiată în sos de usturoi, zăcea aburind în tavă, aşteptând să fie savurată. Un coşuleţ plin cu ouă colorate, aşezate peste un pat de iarbă crudă, culeasă cu puţin timp în urmă, înveselea masa. Salata proaspătă, înfoiată, asezonată cu ceapă verde, ridichi, castraveţi şi puţin mărar, îţi lăsa gura apă doar privind-o. Pe un platou, aşezat în înfățișare de spirală, lenevea, înfăşurat într-o crustă aurie, drobul tăiat felii. Separat, pe o măsuţă portabilă, aşteptau cozonacii purceluşi, care mai de care mai apetisanţi, umpluţi cu stafide, nucă, rahat şi cacao multă, mirosind a rom, vanilie, coajă de lămâie şi portocală. Cireşele pietroase, de mai, căpşunile uriaşe, întregeau tabloul mesei de Paşte.
- Aaaaaa! o placă de întins părul! exclamă entuziasmată. Asta mi-am dorit de la iepuraş, se bucură Roberta deschizându-şi cadoul.
- De ce să-ţi întinzi părul? îl auzi pe Mario, care de abia intrase pe uşă.
- Pentru că aşa vreau şi aşa îmi place. Nu-i treaba ta...
- Roberta! o atenţionă Maria. Tot copii aţi rămas, concluzionă dând nemulţumită din cap. Să mâncăm!
- Stai că n-am terminat. Şi trusa electrică, nemţească, pentru manichiură şi pedichiură. Mulţumesc mult mătuşică, recte iepuraşule! Dânsu' ce-a primit!
- Nu-i treaba ta...răspunse morocănos. Mi-e foame!
Se aşeză privat de chef alături preot.
- Dar ce-ai făcut tinere, iar te-a călcat trenul? glumi Elena observând semnele vineţii din jurul ochilor şi buza spartă.
- M-am luat cu băieţii şi n-am păstrat distanţa.
- Da, da ! cunoaştem...
- Îmi puneţi, vă rog, şi puţin drob? schimbă el subiectul întinzându-i farfuria.
În timpul mesei, cei mari, îşi făceau planuri pentru următoarele două zile.
Mario desfăcu pachetul de la iepuraş, sub privirile curioase ale părinţilor săi.
O cameră video digitală. Maria îi urmărea fiecare miscare.
- Ce-ai rămas aşa, nu-ţi place? glumi ea.
- Să-mi placă? e puţin spus. Mulţumesc!se fâstâci de emoţie.
- Nu prea eşti încântat.
- Sunt copleşit, doar că mi se pare prea mult pentru un biet ţărănuş. Eu n-am să vă pot dărui niciodată mai mult decât un buchet de flori şi mă simt prost.
- Să nu te mai aud vorbind aşa. Nu vreau nimic, decât pe voi, spuse blând. Ia spuneţi, facem un whist la iarbă verde? se adresă celorlalţi.
- Da, aşa rămâne. Astăzi la pădure, iar mâine facem un grătar la Ciolanu', spuse Ion, tatăl Robertei. Am şi puţină treabă la mănăstire.
- Vizităm şi tabăra de sculpturi, Mario? întrebă Roberta încercând să-i distragă atenţia.
- Mda!
- Mda...eşti nesuferit azi.
- Nu te întrece nimeni pe tine, scorpie!
- Gataaaa!iar vă certaţi! Nu ştiu ce tot aveţi de împărţit, interveni autoritar Elena.
- E treaba lor, nu te băga, îi apără Maria. Să mergem. Mario, Roberta urcaţi în maşină!
- Eu merg pe jos, vreau să filmez.
- Bună idee, merg şi eu cu tine,spuse veselă Roberta.
- Mai bine nu...vreau să fiu singur.
Tot drumul până la pădure tânăra bombăni, nemulţumită fiind de atitudinea indiferentă a lui Mario.
- Mătuşică, am un plan. Tu mă acoperi, nu ştiu cum. Eu dispar, iar când vine, îl trimiţi să mă caute.
- Iar mă bagi în jocul vostru? Şi dacă nu te găseşte?
- Imposibil. Sigur va veni.
Ajunseră imediat.
În timp ce se pregătea terenul pentru joc, fata dispăru. La cîteva minute a apărut şi el, continuând să filmeze.
- Unde-i Roberta?
- Nu ştiu, n-a spus nimic. Nu te duci să o cauţi?
- Nu mă interesează!
- Serios? nici dacă ar avea ghinionul să fie atacată de câini, ca acum două zile?
- Offfff! Afurisită mai e... Încotro a luat-o?
Maria îi indică direcţia solicitată. Îndepărtându-se suficient de mult, de locul din care plecase,a început să o strige. A găsit aruncat în iarbă, neglijent, ambalajul unei ciocolate. ,,Aha...te-ai dus la peşteră şmechero. Crezi că mă păcăleşti? Vedem noi care pe care'' Ajunse. Îndepărtă cu vigilență plantele agăţătoare de la intrare. Înăuntru era întuneric şi linişte. Pipăi ulterior chibrit... aprinse lumânarea. O uşoară adiere, ce venea din spatele lui, i-o stinse. O aprinse din nou. Ea suflă încă o dată şi-l trânti la pământ, căzând peste el. Îl sărută pasional rămânând în acea poziţie. El stătea nemişcat încercând să-şi dovedească indiferenţa, deşi inima o luase la trap. Simţea că nu mai poate respira de plăcere. Roberta îl acoperi cu săruturi şi mângâieri pătimaşe. Părul ei îi mângâia faţa. Mirosea a pădure. Se devorau reciproc, trăind ce nu mai trăiseră niciodată. Au rămas pe nesimţite în bustul gol. Ea simţea cârlionţii lui de pe piept mângâindu-i mugurii întăriţi de plăcere şi dorinţă, iar când gura lui fierbinte sărută unul din ei, un val de căldură îi invadă întreaga fiinţă.
- Mmmm!murmură nestăpânit.
- Roberta mă omori! spuse cu respiraţia întretăiată.
Fata se opri brusc.
- De ce te-ai oprit?o întrebă pierdut.
- Am vrut să văd dacă într-adevăr îţi sunt indiferentă.
- Şi? La ce concluzie ai ajuns?
- Pe urmă cum îţi bate inima şi după cum tremuri, cred că mai ai ceva pentru mine, râse trăgându-şi tricoul pe ea.
- Mie îmi bate inima aşa şi tremur după toate tipele.
Roberta râse cu poftă.
- Vrei să mă convingi că pe toate ne iubeşti la fel?
- Nu, vreau să te conving că toate mă excitaţi la fel...
- Animalule!strigâ revoltată şi ieşi cât putu de repede.
Îşi astupă urechile să nu-l mai audă râzând în bătaie de joc.
- Gogule, ai luat-o razna, iar te îmbăţoşezi. Culcat! Unde eşti Ana Maria?
*******
din următorul capitol - Ana Maria
(...) - Alo, Mario...sunt Ana Maria!...vreau să te rog să vii la mine. Eşti singura mea salvare. Nu pricep nimic din ultimul capitol, iar mâine avem teza.
(...)
- Să ne apucăm de treabă, spuse tânăra, punând cafelele pe birou.
În timp ce el îi explica, fata îşi aprinse o ţigară(...) Mario vărsă cafeaua, împroşcând tot. Ea îl luă de mână şi-l trase în baie. Îşi scoase bluziţa...Avea nişte sâni superbi...Luă un prosop, îl umezi şi-l şterse pe gât, coborî...
- Îţi plac sânii mei, nu-i aşa? Dacă vrei, poţi să-i mângâi. Îi luă mâna uşor...
El se simţi ca electrocutat când o atinse.
- N-ai mai făcut-o niciodată, îi zâmbi încurajator(...) Să mergem în dormitor, spuse nerăbdătoare.
Lui nu-i venea să creadă ochilor...
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi... |
|
FAQ 
Mesaje private 
