 |
|
 |
|
claudia minela
Membru
Data inscrierii: 07/Ian/2010
Mesaje: 180
Localitate: BUCURESTI
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 27/02/2010 07:40 Titlul subiectului: bate nasu 3- Pe furiş în luminiş |
 |
|
Roberta se destepta cu greu. Deschise geamul larg , lăsând lumina soarelui şi aerul curat să pătrundă în cameră.
_ Bună dimineaţa soare! Bună dimineaţa cer! Bună dimineaţa zânelor!salută somnoroasă florile din grădiniţă.
Sări geamul şi se duse în locul numai de ea ştiut, în spatele unui liliac bătrân,unde sădise cu ani în urmă căpşuni.Culese câteva, le şterse cu volănaşul de la cămăşuţa de seară roz , se aşeză turceşte în iarbă şi le mâncă una câte una, cu mare plăcere.De câte ori era senin şi cald,îi plăcea să meargă în acel loc special, în care-şi făcea ritualul.Nu scăpă nici de această dată ocazia.Se ridică, întinse mâinile, închise ochii şi începu să se învârtă încet, apoi mai repede,din ce în ce mai repede,prinzând viteză ca un titirez.Se trânti pe burtă în trifoi şi trăi ameţeala atrăgătoare a caruselului, joc inventat de ea, prin care îşi imagina că zboară în univers.
_Robertaaaa!Robertaaaaa!
_ Vin mămico...acum acum!Pupici pentru mămici!se răsfăţă, întinzând boticul spre mama sa care-i făcu hatârul.
_Ptiii, ce nervi îmi faci!spuse Mario băgându-şi capul pe geamul de la bucătărie...
_ Strigoiule...m-ai speriat! Ţi-am spus să nu mai apari aşa...!
_Da...o să bat clopotul la biserică înainte.Ce mai aştepţi? Du-te şi îmbracă-te, e târziu! Ăia ne aşteaptă în marginea pădurii, iar tu eşti în cămaşă de noapte.
_Taci, ţaţă!
Reveni în scurt timp, echipată de munte.
Ajunşi la marginea pădurii îşi găsiră prietenii ciorovăindu-se.Toţi şi-i doreau în echipă pe Mario şi pe Nelu, fiul pădurarului.Cei doi cunoşteau fiecare colţişor şi fiecare potecă ascunsă de acolo.
_ Nu vă mai certaţi! tragem bilete.Suntem patru perechi...1,1...2,2...
Se făcu linişte după extragere.
_Cine are doi?întrebă Ileana.
_ Eu, răspunse Mihai alăturându-i-se.
Se formă întâia echipă.
_ Cine are şase? întrebă Roberta?privindu-şi biletul.
Îi răspunse Nelu.
Ultima echipă- Mario şi Diana.
Au hotărât să plece la interval de un minut între ei.
_Acum e rândul vostru!îi atenţionă Roberta pe cei doi.
_Te iubesc! şopti el îndată ce ajunse în dreptul fetei.
_Start!
Privea tristă cum se pierd în hăţişul des al pădurii.Îi venea să plângă.
_Vom ajunge primii! îl auzi strigând.
_ S-o crezi tu Gogule! râse Nelu sigur pe el.
După un minut porniră pe urmele celorlalţi.La jumătate de oră reuşiră să depăşească primele două echipe.
_ Uite-l şi pe Mario!...Uuuuuu...uu! suntem în urma voastră, strigă Nelu bucuros.
_Uuuuu!şi-acolo veţi rămâneeee!
Roberta dădea semne de oboseală, dar gândul că cei doi vor ajunge anterior lor şi că va trebui să-i care bagajele nesuferitei ăleia,o ambiţionă şi o făcu să meargă mai departe, ignorând drumul anevoios şi rucsacul greu. În cele din urmă au reuşit să-i depăşescă.
_ Nu ne vede nimeni, acum mergem pe scurtătură.Trebuie să ne grăbim!Scurtătura asta o ştiu numai eu, de la tata, spuse mândru.Dă-mi rucsacul...văd că ai obosit!Să mergem!
Soarele se juca de-a v-aţi ascunselea cu pădurea.Razele lui apăreau şi dispăreau ca un semnal intermitent în noapte, al unui far bătrân,plictisit de timp şi de mare.Era atâta linişte, încât se auzeau frunzele şoptind vorbe de iubire, numai de ele ştiute, vântului, ce le mângâia cu adierea lui.
_,,Am legat copacii la ochi/Cu-o basma verde/Şi le-am spus să mă găsească./Şi copacii m-au găsit imediat/Cu un hohot de frunze./...Nu te mai ascundeeeeee!,,strigă cât o ţinu gura.
_Capro!exclamă iritat Nelu astupându-i gura!Vrei să mi-i aduci pe cap?Te-a găsit urlatul...Cu cine vorbeşti?
_Cu Sorescu...râse amuzată fata.
_ Cine mai e şi ăla?
_Cuscru pe urmă mama...un poet tontule...
_Aşa- şi? Ce-i cu asta?Te-a tâmpit de tot Bucureştiul ăla...Şi pe-acolo la fel faceţi,mergeţi pe stradă şi strigaţi versuri?Şşşşt!A trecut pe aici...
_Cine, Sorescu? glumi fata.
_ Mario...
_ De unde şti?
_Uite! îi arătă el urma proaspătă de adidas, lăsată pe o porţiune de pământ umed,unde nu pătrunsese încă soarele.
_Să-l ia naiba!...Acum mergi în urma mea...se îngustează poteca iar în dreapta, este o râpă.Mai avem cam zece minute de mers.Ce-a fost greu, a trecut.Oricum sunt înaintea noastră, nu-i mai ajungem...doar dacă s-au odihnit mai des decât noi.Nu-mi vine să cred că Diana a ţinut pasul cu el.
_Nici mie.O urăsc!
_Şşşşşt! Taci!Îi aud...
_Eu n-aud nimic...
Nelu era obişnuit cu murmurul pădurii.Adesea colinda cu tatăl său potecile acesteia.Se îndreptară spre locul de unde venise zgomotul.Mări pasul.Roberta se ţinea după el cu sufletul la gură.Înaintau rapid prin desiş, înlăturând cu greu crengile micilor arbuşti ce le ieşeau în cale.
_ I-am văzut,şopti Roberta , arătând spre locul unde-i zărise...Uite şi luminişul!
O luară la fugă.Mario se uită în spate şi când îi descoperi, o prinse pe Diana de mână şi o trase ulterior el, forţând-o să alerge spre locul întâlnirii.
_Am ajuns primii! strigă de abia trăgându-şi sufletul.
Ea se agăţă de gâtul lui bucuroasă, iar el o stânse în braţe şi se învârti de câteva ori.
Roberta îi văzu şi-l opri pe Nelu în dreptul unui tufiş.Nu dorea să-i dea satisfacţii celeilalte surprinzându-i în acea postură.Dacă ar fi apărut în acel moment,ar fi câştigat,ţinând cont de minutul avans avut premergător lor.
_ De ce te-ai oprit?întrebă Nelu nedumerit...Încă putem câştiga!
_Lasă-i pe ei! spuse fără chef, pierzându-şi entuziasmul.
Privea în continuare cum Diana se bucură de victorie, sărutându-l, fără ca acesta să se opună.Scena o înfurie peste măsură.
_Nu te supăra pe el!Niciun băiat n-ar fi rezistat unui întocmai asalt de bucurie, încercă Nelu s-o liniştească, dar îl opri de la indiferent ce comentariu ochii ei,două fulgere aprige, înaintea furtunii.
_Îi aşteptăm şi pe ceilalţi...spuse autoritară.
Nelu plecă în întâmpinarea lor lăsând-o singură.
Îi văzu întinzându-se pe pătură cu faţa în sus.Mario privea cerul senin.Diana îi luă mână şi începu să se joace, balansând-o uşor.El se răsuci spre ea şi îi zâmbi.Tot ca într-o distracție îi atinse sânul, plimbând degetul mare într-o parte şi-n alta, ca o atingere nevinovată.Nu-l respingea.Era apetisantă.Se apropie de el şi-l sărută încurajându-l.Îi cuprinse sânul, apoi îşi coborî mâna uşor, pe mijloc,pe fesele ferme...le strânse şi o lipi de el să-i simtă bărbăţia stârnită.Roberta avea lacrimi în ochi.
_ Phiu... mor! o auzi pe Ileana în spatele ei răsuflând greu.
Veniră şi ceilallţi comentând precipitat traseul parcurs.
Mario se desprinse brusc de lângă Diana care oftă dezamăgită.
_ Noi am tras şi un pui de somn, spuse întâmpinăndu-şi prietenii cu un zâmbet larg.
Întinse palmele spre Roberta pentru a o îmbrăţişa.Aceasta îi trânti rucsacul în braţe zâmbindu-i sarcastic.
_Figuranto!
_Scuti că mă plicti...
Luminişul se umplu de voie bună- râsete şi glume.
_Nelu, te rog să nu spui nimănui că i-am spionat... nu este elegant şi ne facem de râs.Bine?
_Am înţeles, persistă secretul nostru.
Ca din senin apăru lângă ei Mario.
_ Ce puneţi voi la cale aici?
_ Nu-i treba ta, i-o reteză ea.
Se apropiară de grup. Băieţii se chinuiau să aprindă focul pentru grătar.
_ Nelule, aprinde-l tu,îl îndemnă Mihai.Ăla a câştigat şi e scutit de treabă, ce-i pasă ?
Mario nu-i auzi.Nu pricepea de ce este ţâfnoasă Roberta. Se ţinea tot timpul mai târziu ea încercând să-i intre în voie şi să-i vorbească.
_ Dacă ştiam că te superi că vom câştiga, vă lăsam să ne-o luaţi înainte...
_Nu ştiu de unde ai scos-o că sunt supărată...nu mă simt prea bine...probabil că am forţat piciorul de abia scos din ghips.
_ Ai dreptate, nu m-am gândit la asta...
Vru să o sărute dar se izbi de refuzul ei categoric.Îl împinse.
_Iar mă respingi?
_ Nu înţelegi că nu am chef? Lasă-mă!
_Iartă-mă, n-am vrut să te supăr.Du-te şi stai liniştită! Fac eu treaba în locul tău şi-ţi car rucsacul la întoarcere.Oricum vreau să facem un popas numai noi doi, într-un loc special.
_Un popas? Noi doi?...se enervă...Hm!
_ Da.Este locul unde mă refugiez de căte ori vreau să fiu singur.L-am numit Peştera piticului.
Era incitantă propunerea lui.Rămase pe gânduri.
_ Acolo ai rămas şi-n seara aceea, când te-a căutat tot satul,atunci când te-ai supărat că am decis să fac liceul la Bucureşti?
_ Da ,acolo, spuse trist.
_Şi de ce mi-l arăţi tocmai acum, după atâta timp?
_Pentru că acum faci parte şi tu din lumea mea specială...
Dacă n-ar fi asistat mai devreme la scena cu Diana,l-ar fi rugat să o ducă în momentul acela ,acolo, în omenirea lui.Şi-ar fi dorit să stea îmbrăţişaţi ore întregi, fără ca cineva să-i deranjeze.
_Aici eraţi?îi întrerupse câştigătoarea.Te căutau fetele să le ajuţi la frigărui...Noi doi vom face o plimbare, doar am învins!spuse trufaşă sfidând-o pe Roberta.
Începuse să-l agaseze insistenţele ei,dar totodată era contrariat de răceala celeilalte, pe care o iubea cu toată fiinţa lui.Se ridică de pe buştean şi se duse să întoarcă frigăruile.O bucăţică de carne se desprinse căzând pe grătar.O luă, ţinând-o căteva momente în dinţi pentru a se răci.
_ Vreau şi eu un pic de la tine...!îndrăzni Diana.
Îşi apropie gura de a lui şi muşcă un pic din carne ,apoi îl sărută ştiind că este privită.El se panică uitându-se pierdut la Roberta care-i privea zâmbind, aparent liniştită.
_De ce n-ai aşteptat să-ţi dau altă bucată?
_Pentru că am poftit la bucăţica ta, îi răspunse clipind des.
_Măi dragă...Nu te mai chinui să mă provoci...eşti penibilă.Te-ai fabricat de rahat .V-am lăsat să câştigaţi pentru ca nu am vrut să vă întrerupem.Eraţi prea încinşi, îi dădu peste nas Roberta.
_Scarfas, ai rupt-o-n fericire!...îl necăji Traian rânjind tâmp...să te văd ce faci acum...
_Ţine-ţi fleanca namilă!spuse printre dinţi Mario.
Ileana se apropie de Roberta.
_Cum ai rezistat să-i priveşti?
_Îmi va veni şi mie rândul să-i răspund cu aceeaşi monedă...
Mario fierbea.,,Asta nu se va întâmpla niciodată,,
_E gata masa! strigă Nelu.
Strânşi în jurul grătarului, glumeau şi mâncau cu poftă. Roberta dispăru puţin timp.Reveni ţinând ceva în pumn.Ileana o văzu apropiindu-se discret de farfuria Dianei care se ridicase să-şi ia pâine.
_Iese răzbel,şopti amuzată tânăra întorcându-se înspre Traian.
_Ce porcărie cu pânzele de păianjen!...zise simandicoasă Diana înlăturând una cu dosul palmei...
_E un semn...se spune că rămâi fără păr, râse Ileana.
_Draci!draci!draci!izbucni scoasă din pepeni sclifosita.
Îşi puse mâna la gură şi icnind dispăru în pădure.
_Ce-a fost asta?...diavoliţă, ce i-ai făcut? o întrebă Mihai pe Roberta.
_Nimic,spuse cu un aer nevinovat ridicând din umeri.
Traian se apropie curios de porţia Dianei şi izbucni în râs.
_Ha, ha, ha......nu mai pot...mor frate!Specialitatea casei...frigărui cu garnitură de râme...!
Râdeau toţi cu poftă,când din tufiş se năpusti spre Roberta, Diana, spumegând de furie.
_Te omor cretino!Ţărancă proastă...M-ai umplut de nervi...insipido!
Se încăierară sub privirile celorlalţi care nu ştiau ce să facă.Abilă, Roberta se feri, cealaltă căzu fiind imediat imobilizată.
_Ce mai faci acum ?o persiflă Roberta stând deasupra ei...
_Dă-te jos de pe mine că mă sufoci!...strigă neputincioasă.
_ Dacă-ar fi fost el în locul meu, ţi-ar fi plăcut...căţea!M-ai muşcat...şi în clipa următoare îi proiectă doi pumni direct în faţă.Ar fi urmat o avalanşă dacă Mario şi Mihai nu le-ar fi despărţit, ştiind de ce era în dispoziție Roberta.
_Noi doi plecăm acum!spuse nervos Mario trăgând-o după el.
Au mers prin pădure tăcuţi.Ei îi era teamă de ceea ce se putea întâmpla.Nu-l mai recunoştea pe Mario, nu se mai recunoştea nici pe ea insăşi.Se abătură din drum apucând pe o potecă ce ducea către o stâncă înconjurată de copaci.Îndepărtă câteva crengi şi plante agăţătoare care descopereau intrarea într-o mică peşteră.O trase după el înăuntru.Era beznă.Îi simţi respiraţia caldă,apoi buzele lipindu-se uşor de ale ei.Tremura de plăcere, tremura de teamă...tremura...nici ea nu ştia de ce.
_Ţi-e frig?
_ Nu.
_Atunci de ce tremuri?o întrebă în şoaptă parcă dorind să nu spulbere acel moment.
_Promite-mi că n-ai să-mi faci nimic rău...
_Cum ar fi?!
Aprinse o lumănare.Roberta se uită în jur curioasă.Pe jos era împrăştiat mult fân peste care erau aşternute preşuri noi.Într-un colţ improvizase o măsuţă din două lădiţe de plastic, deasupra cărora stăteau aranjate cu grijă un castron, o cană,două tacâmuri şi o fotografie cu ei doi la Balul Bobocilor.
_Cum ar fi?
_Promite-mi că n-ai să profiţi de mine...
Mario izbi cana de pereţii peşterii care se făcu ţăndări.
_Eşti nebună! nu mi-a trecut niciodată aşa ceva prin cap...Şi nu-ţi promit...jur că n-am să mă ating de tine decât atunci când vei fi pregătită.Ai înţeles?Să fie clar...
Roberta se aşeză sprijinindu-se de mormanul de rufe.Îi era frig.El luă o pătură, o înveli şi i se alătură încercuind-o cu braţele. Puse capul pe umărul ei şi adormi.Ea îl privea cu dragoste.Un clocot de dorinţă îi chinuia fiinţa.Îşi imagina iubindu-l, acoperindu-i corpul gol cu al său şi sărutându-l cu pasiune, pierzându-se unul în braţele celuilalt,iubind fiecare părticică din el...Imaginea aceasta se suprapuse cu cea a mângâierilor lui pe trupurile Anei şi Dianei.Plângea.Stinse lumânarea şi excluzând ca el să simtă ieşi.Găsi poteca pe care venise cu Mario.Alergă ca o nebună plângând.Când se îndepărtă suficient de peşteră, se lăsă în genunchi copleşită de durere.
_Mario, te iubesc atât de mult!Doamne, inima nu-mi mai aparţine, te rog ajută-mă...simt că cedez,că nu-i mai pot ţine piept!...Nu mai am putere...fă ceva!
Natura parcă se contopea cu zbuciumul ei.Vântul sufla voinic răvăşindu-i părul, uscându-i lacrimile.Păsările deveniră solidare cu ea,încetându-şi cântul.Fluturi albi îi dădeau târcoale parcă dorind să-i mângâie sufletul.Copila stătea chircită şi lipsită de putere, victimă primei iubiri, trăind intens clipele ei frumoase dar şi cele ale dezamăgirii(...)
.............................................................................................................................
urmează -concursul de dans şi ...bătaie
,,_Să ciocnim pentru necontestabila învingătoare şi masculul ei, pentru corectitudinea şi fineţea de care a dat dovadă câştigând cinstit acest concurs! o ironiză el.
Roberta se ridică nervoasă şi îi turnă toată berea în cap,care i se scurse pe faţă şi pe haine.
Ileana strânse din ochi ştiind că Mario nu va lăsa astfel lucrurile.Nu dorea să vadă riposta lui.
Un hohot puternic de râs se auzi venind de la masa lui Sugativă(...)
Mario era roşu de furie.Toţi râdeau de ridicolul situaţiei, mai puţin prietenii săi.
_Acum vei dansa cu mine aşa ud cum sunt, dacă nu vrei să-ţi pun şi eu ţie berea în cap, o ameninţă el(...)
M-ai creat de râs, eşti mulţumită?(...)
Îi venea să plângă.Regreta că făcuse gestul acela.
_Uită-te cum ne privesc cu batjocură!Uită-te când îţi spun!insistă el întorcându-i forţat capul spre mese.
_ Mario, te rog, vreau să merg acasă!...
_ Nu iubito...tocmai acum când am început să ne distrăm mai bine?N-ai vrut tu să fi în centrul atenţiei?Iată că ai reuşit, spuse necruţător(...)
_Ăştia-s ăia cu berea?auzi ea vocea unei fete ce se legăna în braţele iubitului său.
_Da. Probabil că la Bucureşti e la modă să-i torni bărbatului berea în cap, înainte să danseze cu tine.Ce penibil...
_Mario, nu mai suport...
_Dacă îmi ceri iertare şi mă săruţi, mergem...
..................................................................................
_Bate nasu'!(...)
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...
Ultima modificare efectuata de catre claudia minela la 05/03/2010 12:04, modificat de 1 data in total |
|
FAQ 
Mesaje private 
