Bate nasu (2) O partida de pescuit neobisnuita

claudia minela

Dimineaţă s-au întâlnit cu ceilalţi prieteni. Mihai le-a prezentat-o pe verişoara lui din Bucureşti, o blondă minionă, bine legată, dar puţin cam îngâmfată.
- Ea este Diana, vara mea bună, spuse el şi-i prezentă pe rând.
Fetele au întins păturile, în timp ce băieţii îşi aruncau undiţele şi mulinetele în apă. Roberta li se alătură.Vântul adia uşor, răvăşindu-i părul.
Cerul era limpede ca oglinda. Soarele călduţ le mângâia feţele tinere. Era atâta prospeţime în atmosfera aceea, încât ea simţi nevoia să se întindă pe spate şi să-şi afunde trupul în iarba umedă. Închise ochii, se relaxă şi respiră aerul curat, puternic, al dimineţii. Începu să-şi plimbe delicat degetele peste firele de iarbă fragedă, adunând roua în palme şi umezindu-şi chipul. Mario o privea de îndată ce se întinsese, urmărindu-i fiecare mişcare.
- Mario, fi atent!...trageeee!strigă Mihai trezindu-l din visare.
El se repezi la undiţă, înţepă şi scoase la suprafaţă un caras frumuşel , de aproape un kilogram.
- Eeeeei, gata ai spart gheaţa! strigă prietenul său bucuros.
Ceilalţi au început să comenteze, să glumească şi să râdă agitându-se fără rost în jurul lui.
- Traiane, îţi pleacă lanseta!...strigă Mihai precipitat.
Din câţiva paşi, uriaşul a ajuns lângă lansetă şi o trase la timp...
- Oho,ho,ho, stai cu tata micuţule! Să fiu al dracului dacă ăsta nu-i crap! spuse în timp ce mulina de zor, plimbând captura dintr-o parte în alta, obosind-o, aducând-o ușor spre mal.
Mario se apropie cu minciogul, urmărind încordat mişcările peştelui.
- Încet, încet...dă-i la stânga...îl iau aaaaacum! spuse intrând cu picioarele în apă. E rece ca dracu! se zbârli strâmbându-se. Plimbă-l, aşa, aşa ...uşooor! Gataaaa, l-am luat! strigă bucuros.Yes, yes, yes!
- Ptiiii! să fiul al mamei dacă n-are peste trei kile!exclamă Traian.
- Bă ţărane, maaare noroc ai avut! Ai mâncat cu polonicu' frate...Ăsta merge la grătar, nu-i aşa? îl necăji Mario.
- Da, da...uite jumatea lui cinci, ai vrea tu...! îl repezi acesta scoţând acul din gura monstrului.
- E o idee bună! interveni Roberta. La grătar cu el, hai! zise făcându-le cu ochiul fetelor, pentru a le aţâţa.
- Da, da, la grătar cu el! tăbărâră ele pe bietul băiat care-şi apăra prada cu corpul, încercând să le îndeparteze cu o mână. Caţavencilor, roiţi-o de-aici, că vă arunc în apă...!
Se destepta asaltat şi de băieţi care înşfăcară peştele, jucând ,,Măgăruşul,,cu el, obosindu-l în final pe ex proprietarul capturii.
- Bine bă, puneţi-vi-l pe grătar...cu voi n-o scot la cap! Sta-v-ar în gât! spuse gâfâind .
Toţi hohoteau.
- Fetelor, mergeti şi adunaţi crengi uscate, tu Mihai, du-te şi adu grătarul, eu curăţ peştele, iar voi, se adresă ea celorlalţi băieţi, aveţi vigilență să nu pierdeţi vreun peşte...!
- Mario, vino puţin...nu pot să-l tai că mişcă...fă-i ceva!
Îl luă şi îl lovi de pământ.
- Nu vă este milă de el? întrebă oripilată Diana. Parcă aţi fi barbari!
Roberta o fulgeră cu privirea.
- Atunci tu, ce cauţi printre barbari?o întrebă pe înfumurată.
- N-am crezut că voi asista la o asemenea scenă, clipi des, dându-şi ochii peste cap, evitând privirea Robertei.
- De ce nu te-ai dus după vreascuri cu fetele?
- Pentru că nu-mi place să primesc ordin de la nimeni, o înfruntă ea, apoi îşi turnă puţină Cola în pahar şi sorbi uşor.
Mario se retrase la undiţele lui, ascultându-le şi mustăcind.,,Habar n-are cu cine are de-a face, săraca, mi-e milă de ea,, îşi spuse ştiind ce-i poate dermă Robertei.
- Auzi fetiţo...eu nu dau ordine nimănui şi dacă nu-ţi place, n-ai decât să te uiţi în altă parte. Noi nu suntem obişnuiţi cu fiţe...
- Mă numesc Diana, nu fetiţo, apăsă aceasta pe ultimul cuvânt. Şi pe urmă, nici nu sunt obişnuită să vorbesc cu o ţărancă...ca tine. Aşa că refuz să-ţi răspund la provocări, încheie întorcându-i spatele.
- Ce te face să crezi că eşti superioară celorlalţi? Dacă am înţeles bine, eşti verişoara lui Mihai, care este tot ţăran ca noi toţi şi ai preocupare ce faci, nu încerca să mă calci pe bombeu, c-ai încurcat-o cu mine, fetiţo!
Diana îşi continuă plimbarea oferind din mână a lehamite, parcă vrând să spună:,,Scuteşte-mă...!,,
Roberta curăţă peştele. Fetele veniră cu braţele încărcate de vreascuri.
Au făcut focul şi s-au adunat cu toţii în jurul lui, aşteptând finalul. Mario stătea între Diana şi Roberta .
- Tu eşti de aici din sat? întrebă tânăra flirtând cu el.
- Da, răspunse Mario.Ce e rău în asta?
- Aaaa, nu! mă gândeam că eşti altfel decât ceilalţi.
Mario, simţind tensiunea Robertei se ridică şi se îndreptă spre lac, să-şi verifice momeala. Diana îl urmă.
- Mă înveţi şi pe mine să pescuiesc?
Tânărul o mărime din cap până în picioare, interesat fiind de profilul ei sexi.
- După ce mâncăm, cu mare plăcere.
- Eu nu mănânc, te aştept aici. Nu-mi place peştele.
- Am înţeles, dar avem şi altceva. Nu e bine să stai retrasă. Îi faci şi pe ceilalţi să se simtă aiurea.
- Mă îndoiesc...ceilalţi nu sunt ca tine.Oricum nu am nimic în comun cu ei. N-am vrut să vin, dar au insistat ai mei, altfel, Mihai ar fi trebuit să rămână acasă. Până la urmă va fi o zi frumoasă dacă îmi vei permite să-ţi stau alături. Sper că nu te deranjează.
- Mă tem să nu te plictiseşti... şi eu sunt asemeni prietenilor mei...
- Nu-i adevărat! tu eşti finuţ, deosebit...
Roberta asculta cu mare atenţie dialogul dintre cei doi.,,Ce infatuată...se crede buricul pământului, iar el îi cântă în strună,,
- Mario, e gata masa!Vino şi fă saramura...
El se apropie zâmbind şăgalnic.
- Uite, ai aici roşiile coapte şi ardeii, patrunjelul, usturoiul...
-Văd, nu sunt chior, o întrupse el amuzat. Nu cumva îmi dai prea multă atenţie?
Termină de preparat saramura şi o aruncă peste peşte. Pofteai la ea doar privind-o, nemaivorbind despre miros...
- Traiane, nu-l mai boci prietene! Ia uite ce bine-i stă în saramură, îl necăji Mihai rupând o bucată şi îngurgitând-o pe nerăsuflate.
- Diana, nu mănânci ? întrebă Ileana binevoitoare.
- Las-o dragă! Nu are nimic în comun cu noi...,,nişte ţărani sălbatici,,
Tânăra roşi, simţindu-se jenată.
- Roberta, suntem la masă, nu ne strica ziua! interveni Mario.
- Mda! mormăi, se ridică şi plecă.
O urmă, se apropie, apoi o sărută pe obraz. Ea îl îndepărtă şi se şterse ştiind că îl jigneşte acest gest. Se aşeză pe iarbă.
- Ce reprezintă asta?
- Înseamnă că-i dai apă la moară...
- Hai, bate nasu'! Nu fii răutăcioasă...gândeşte-te că e singură şi nu cunoaşte pe nimeni.
- Mariooo! se auzi el strigat de Diana.
- Vin acum!
Se ridică şi alergă într-un suflet. Roberta o privea cu ură.,, Mario e al meu, nu vezi chioaro?,, îşi spuse în gând.
- Mi-ai promis ceva, îi zâmbi curtenitor, descoperindu-şi dantura perfectă.
Soarele începu să dogorească. Tinerii s-au dezbrăcat de hainele mai grosuţe, rămânând în tricouri şi şorturi. Roberta se uita la băieţi cum îşi dădeau coate, privind lacomi la sânii voluptoşi ai Dianei. Invidia o măcina. I-ar fi agreabil şi ei să stârnească asemenea reacţii, dar din păcate ea îi avea potriviţi. Nu purta niciodată haine mulate pentru a-i evidenţia. Era mai pudică şi pe urmă îi plăcea să poarte lucruri largi, sport, în care să se simtă bine. Se uita la Mario cum îi dădea lecţii de aruncat lanseta, stând în spatele ei, sub privirile invidioase ale celorlalţi băieţi.
- Băi, vezi să n-o agăţi...cu acu' ! glumi Nelu.
,,Ups ce idee!,, îşi spuse Roberta
Mario le făcu cu ochiul atingându-i ca din greşeală sânul. Ei se hlizeau prosteşte. Fata nu se sinchisea ştiind că o făcuse special. Îi plăcea să fie în centrul atenţiei. - Scuză-mă! spuse el cu un aer nevinovat. Te apleci puţiiin în faţă, apoi arcuieşti spatele, priveşti vârful lansetei ...şi aruuuunci cu putere! îi explică plin de zel ţinându-şi palma pe abdomenul fetei, arcuindu-i corpul. Mâna lui era peste a ei, ţinând băţul lansetei, iar spatele era lipit de abdomenul lui.
- Acum mulinează repede, repede, repede.! gata .Asta-i tot. Încearcă singură!
Roberta clocotea de nervi. A scos undiţa din apă şi s-a îndreptat spre ei.
- Ups, au încurcat-o! spuse Nelu văzând-o venind.
- Ajunge cât ai învăţat-o, acum las-o şi singură, altfel n-o să reuşească never! spuse ea încercând să fie prietenoasă zâmbindu-i Dianei.
Sub privirile acesteia, îl îmbrăţişă pe Mario şi îl sărută pătimaşă. El a rămas înmărmurit...Era întâia dată când îl sărutase din propria iniţiativă.O făcuse pentru a se impune în faţa celeilalte.
Diana a întors capul pregătindu-se să arunce. Roberta i-a prins acul lansetei de tricou, în trecere, cu o abilitate feroce, scutit de ca cineva să observe.
- Acum aruncă cu putere! o îndemnă ea.
Mario era uimit. Nu mai înţelegea nimic.Ştia că urmăreşte ceva dar nu-şi dădea seama ce anume.
Când fata aruncă, acul i se înfipse şi mai bine în spate.
- Auuuu! m-am agăţat, mă doare!se plânse aceasta.
- Mai trebuie să-i dai câteva lecţii, spuse ironic, bătându-l cu palma uşor peste obraz, ca pe copiii mici şi proşti. Pesemne că nu eşti un profesor prea bun sau ea nu este o elevă grozavă...
Îşi descoperi gropiţele fermecătoare zâmbindu-i Dianei, îi întoarse spatele şi plecă trimfătoare.
,,Deci asta era, aici a vrut să ajungă,, îşi spuse Mario privind-o cu dragoste.
- Auuu, nu mai pot de durere! Fă ceva, Mihai!
Toţi tinerii au înconjurat-o cu grijă, încercând să o ajute. Mario îi desprinse cu greu acul. Nelu dădu fuguţa şi îi aduse un scăunel pliant. Fata se aşeză aproximativ de apă şi privea în gol. Ştia că era numai mâna Robertei. Era sigură de asta. El o consola vorbindu-i încet.
Cineva îi urmărea cu mare atenţie, deşi nu era acolo. Îl vedea pe el ridicându-i tricoul şi tamponând cu grijă locul rănit.
Fetele se amuzau pe seama păţaniei la care asistaseră şi îşi felicitară prietena. Ea le părăsi în scurt timp revenind pe malul apei.
- Mario, te rog, umblă-mi puţin la plumb! Pluta stă prea ridicată şi mă păcăleşte.
Se uită vigilent la poziţia plumbului, în timp ce ea se apropie de Diana şi prefăcându-se că se apleacă după viermuşi, o împinse în apă. Luată prin surprindere, fata speriată, începu să ţipe dând din mâini.
- Scuză-mă Diana! n-am vrut...şi tu, nu sta ca viţelul la poarta nouă, ajut-o să iasă! strigă ea panicată la Mario.
Când el se apropie de mal, pleosc, îl împinse în apă.
- Ai făcut-o distinct , nesimţito! strigă Diana din cale afară de nervoasă.
- M-am gândit că vă încinseserăţi prea tare şi trebuia să vă răcoriţi puţin. Eu nu am creat altceva decât să vă dau un imbold, spuse sarcastic, privindu-i trufaşă, restul face apa.
Mario râdea. Ar fi vrut ca în locul Dianei să fie Roberta. S-o lipească de el şi să-i încălzească trupul cu al său, căci apa era foarte rece.
I-ar fi plăcut să-i frământe tot trunchiul în mâini,să-i simtă sânii tari lipindu-se de pieptul lui.Era înnebunit mai târziu ea.
Fata stătea lângă pătură privindu-i satisfăcută. Ulterior ce o ajută să iasă pe Diana, Mario se îndreptă către Roberta care o zbughi la fugă râzând.O ajunse rapid din urmă şi o strânse în braţe. Erau în crâng, departe de grup.
- Aaaaa! tresări când simţi apa rece de pe tricoul lui. M-ai udat... mi-e frig... pleacă de lângă mine!
- Acum ai să stai în braţele mele până când mă usuc, dacă nu vrei să te arunc în apă!
Îi plăcea căldura emanată de corpul ei.
- Eşti nebuuun!
- Da, după tine, spuse el acoperindu-i gura cu a sa.
Ea îi răspunse cu aceeaşi pasiune, abandonându-se simţirilor. Îi scoase tricoul, din care încă mai şiroia apa şi se lipi de el să-l încălzească.
- Dacă îl ţii pe tine până se usucă, răceşti. E încă frig, nu-i vară...
- Atunci să-mi dau şi şortul, glumi el.
- Nu fi obraznic!
- Brrr! chiar mi-e frig.
Roberta îl strânse şi mai mult în braţe, îl sărută, apoi se îndreptară spre grup.
- Ştiam că vei învinge, special te-am provocat...
- Nesuferitule! Bate nasu'!
El se conformă. Se apropie şi-i atinse nasul cârn, mişcându-l de la dreapta la stânga. Era un ritual al împăcării şi nu numai. De mici obişnuiau să ,,bată nasul,, de cîte ori se împăcau sau erau certaţi de cei mari.
- Doar pe tine te iubesc, scorpie!
Cînd încercă să-şi tragă bluza de trening pe el, îl opri.
- Te îmbrac eu.
Se supuse.Tresărea la fiecre atingere a degetelor ei. Îl mângâia uşor, ca o adiere de vânt. Pielea i se înfiora de plăcere.
- Am să te chem în fiecare dimineaţă să mă îmbraci, îi şopti la ureche...îmi place!
Se pierdură unul în ochii celuilalt.
- Haideţi porumbeilor, că a început din nou să tragă peştele! îi îndemnă Mihai.
- Ce facem mâine Roberta? întrebă Ileana.
- Mi-ar plăcea să mergem în pădure, le propuse Mario.
- Bună idee îl susţinu Traian! Facem echipe, ne despărţim şi ne întâlnim în luminiş. Echipa care ajunge prima, câştigă...
- Şi care este premiul? întrebă Ileana.
- Cei care câştigă vor fi scutiţi de orice efort. Învinşii îi vor sluji: vor merge după lemne, vor face grătarul, îi vor servi pe invingători şi le vor căra bagajele la întoarcere, continuă Roberta...
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

	Pagina de start a forumului BOEMA LITERARA VIRTUALA -> PROZA	Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1