adi filimon

claudia minela · Trimis: 18/12/2013 12:05 Titlul subiectului: adi filimon

Adi Filimon s-a născut în localitatea Ghelari,
judeţul Hunedoara. A absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza” din Bucuresti si Facultatea de Istorie a Universităţii „Spiru Haret”
din aceeasi localitate. În cursul anului 2013 a obţinut premii la mai
multe concursuri naţionale de poezie, printre care premiul special
„Adenium-Timpul” la Concursul de debut al Editurii Adenium din
Iasi.
Volumul de versuri SPAIMELE, PUBLICAT la editura ATU din Sibiu, este câştigătorul Premiului „Mopete” pentru manuscris, acordat de Asociaţia „Artgothica Sibiu”, în cadrul Premiilor naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”, 2013.
Membrii juriului: Al. Cistelecan (preşedinte), Ion Mureşan, Irina Petraş, Lucian Vasilescu, Ştefan Ion Ghilimescu.

Volumul este impartit în patru subcapitole: SPAIMELE, SOARTA, VICIILE ŞI DULCEŢURI.
MĂ VOI OPRI LA INIțIALUL CAPITOL pt ca nu vreau sa devoalez intregul continut al volumului.
SPAIMELE – un capitol în care fractale de suflet sunt orânduite cu atenţie, purtând masca unor personaje apropiate autorului, personaje prin care Adi Filimon descoperă omul de dincolo de aparenţe, omul in căutare de sine, omul în căutare de răspunsuri în faţa misterelor lumii, viaţa şi moarte.
,,am atâta timp să ţes o bucată din mine încât
copăcesc mult si bine un rest de nimic.’’
Unul dintre personaje, în care tot omul se regăseşte, este Ioaneş cel bun, Ioaneş cel care este indemnat de vocea trecutului să taie copacul străin din curtea casei, ,,Ioaneş, fiul tatălui său, frate cu Isus’’căruia tatăl i-a dat cuvântul ca să nască gândul; ,,Ioaneş copilăria mea din tinereţe’’, descântecul ielelor, Ioaneş păcătosul, necredinciosul, omul care speră într-o viaţă mai bună. Tot în acest capitol părinţii sunt preocupaţi de treburile zilnice iar copiii simt ca pe ostilitate acest lucru, se simt neglijaţi, ignoraţi, urâţi aşa ca în poezia ,,despre mame şi ruşine’’, o poezie în care prejudecăţile, conservatorismul sapă răni adânci în sufletul copilului devenit părinte la rându-i. ,,despre mame si rusine’’(pagina 31). Este impresionant momentul aducerii aminte a celei care ti-a dat viata si nu mai face parte din viata ta. Voi citi această poezie care are un impact afectiv intens. Pag 39 ,,o mie de zile si inca ceva’’.
Mă opresc aici, nu înainte să conchid ansamblul poemelor lui Adi Filimon. Versurile au cite puşin din simbolismul bacovian şi poartă amprenta suprarealismului contemporan, în ultima parte a volumului. N-am să aduc laude pentru că versurile vor vorbi de la sine prin graiul autorului. Te ascultam Adi Filimon. Felicitari si la cat mai multe volume si cititori.

Alex Florin Petrache

Incomprehensibil 3

Am jurat că n-o să mint,
Am minţit că n-o să jur;
Şi de jur, nimic nu simt,
De-o să simt, n-o să mai jur!
Am minţit, nu mă simt bine,
Mă simt rău, dar tot te mint!
Te urăsc îndată ce eşti cu mine,
Însă asta o dezmint!

Incomprehensibil 2
Umblu privat de nicio ţintă,
Totul e cu josu'-n sus!
Toţi vor (parcă) să mă mintă,
Simt că-s viu şi totuşi nu's
Mă învârt în jurul meu
Şi nu pot să mă găsesc;
Parcă nu mai sunt tot eu,
Nici nu tac, nici nu vorbesc!
Oameni trec pe alături mine,
Eu nu-i văd, nu îi aud;
Când mi-e rău, parcă mi-e bine,
Când sunt calm, parcă-s zălud
Nimeni nu mă înţelege,
Nu-mi mai pasă, asta este!
Ce-am sădit... eu voi culege,
Ce-a fost ieri, azi e poveste...
Mă învârt în jurul meu,
M-am găsit...Nu mai sunt eu!

Incomprehensibil 1
Îmi vorbeşti şi nu te-aud,
Nu te văd când te privesc;
Sunt prea blând când sunt agud,
Te urăsc când te iubesc!
Te doresc când nu te vreau
Şi te mint cu-n adevăr;
Eschivez când spun pe şleau
Şi te uit când mi-este dor!

bucurie
(Gânduri)
Mă îmbăt cu parfumul
inconfundabil
al florilor,
Mă spăl cu roua dimineţii şi
mă îmbrac în curcubeu
Soarele se arată sporadic,
dar asta nu mă întristează
Mă bucură, pentru că...
Viaţa e frumoasă!

Florin Alex P's Blog (44)
Trădare!?

Am coborât în adâncul

sufletului meu

să văd ce mai este pe-acolo...

n-am mai găsit nimic,

nici măcar disperare
Şi ea m-a trădat!

NEPOTUL LINII

Lina ( Elena) bunica mea
Prin geamuri huruie oraşul, e un vacarm de nedescris,
Eu mă aşez confortabil la masă şi mă apuc din nou de scris,
Dar zgomotele de afară pătrund prin geamurile mele,
Eu, însă, nu le bag în seamă, căci sunt obişnuit cu ele.
Şi cum stăteam, aşa, la masă, plecat cu gândul hăt- departe,
Sunt readus pe astă lume când cineva la uşă-mi bate...
Eram mirat... cine sa fie? Fiind convins că-i o greşeală,
Mă duc să-l văd pe cel ce bate, la ora asta matinală!?
Şi, prin vizorul de la uşă, văd un bătrân cam ramolit;
Deschid, îmi spune cine este... îndată-n casă l-am poftit!
Pe hol el s-a oprit o clipă şi , şovăind , m-a întrebat:
"Ce mai faci, Domnule Florică, pe-acasă nu prea ai mai dat!"
Aceste vorbe spuse simplu, mă tulbură, mă răscolesc,
Mă duc cu gându-n altă lume şi clipe dragi eu retrăiesc...
Imaginile-mi trec prin faţă cu toată viaţa de la ţară,
Îmi văd sătucul din câmpie, părlit de soarele de vară;
Îmi văd prietenii de-o viaţă, mă-ncurajau când am plecat,
Căci nu-mi venea să îmi las casa, să mă despart de al meu sat.
Au fost momente mişcătoare, mă săruta în lacrimi mama
Mi-a dat o mie de poveţe:"Să fii atent, ia bine seama!"
Şi tata mă batea pe umăr, mă-mbărbăta cu faţa tristă,
Pe scaun, biata mea bunică, plângea cu nasul în batistă...
Câţi ani să fi trecut de-atuncea?... sunt tare mulţi, nu mai ţin minte,
Dar de a mea copilărie, mereu o să-mi aduc aminte!
Am discutat de toţi şi toate, stând amândoi la acea masă
Şi clipele copilăriei mi le-a adus din nou în casă.
Îmi povestea timid, bătrânul, cu tremuratele-i cuvinte;
Cine s-a dus, cine mai este... mulţi dintre ei nu-i mai ţin minte!
Simţeam ceva în glasul lui, era ceva ce îl apasă ;
Într-un târziu el mă intreabă:"De ce nu vrei să vii pe-acasă?
De te-ai întoarce-acuma-n sat, nu te-ar cunoaşte nici vecinii,
Dar eu le-aş spune cu mândrie: Vedeti ? El e nepotul Linii!
Ar râde excluzând de crezare şi ar pornește să rostească:
"Ia pleacă de aicea, vere, ăsta e viţă boierească!"...
Dacă-aş putea, ce bine-ar fi, să pot da timpul înapoi,
Să mă întorc la vremea-n care... nu aveam griji şi nici nevoi!

fiecare bătrân îşi are marea sa

am rămas singuri, prietene
noi doi şi banca asta ca o carte de poveşti deschisă
pentru cei care încă mai cred în minuni
mi-aprind o tigară şi trag din ea ca şi când aş adulmeca ultimul prânz bogat
din care ne infruptăm amândoi

încet cucerim lumea umbrelor
am devenit invizibili
aşa ajung oamenii îngeri
lor nu le e foame
nici sete nici somn
am obosit să exist
mă întind pe banca asta
iar tu înveleşte-mă cu aripile tale

ce caraghios
un înger bătrân priveşte curios în jur
cu ochii lui de porumbel speriat şi experimentează să redevină
ultimul Santiago
un alt salao al pământului şi al cerului
un vagabond care-şi ascunde singurătatea
în spatele aceluiaşi zâmbet împietrit
charlot

Virtuală 3

m-am ratacit pe o stradă din viaţa mea
unde timpul nu avea acces.
acolo oamenii nu cunoşteau potopul din privirile celor de dincolo,
zâmbeau tot timpul.
mă întrebam dacă ăsta este chipul împlinirii.
am găsit răspunsul imediat.
era acolo, singur, omul în alb.
stătea cu spatele ţinând în mână micul meu univers
în care nu încăpeam decât noi,
doi sălbatici căutându-se, adulmecând plăcerea,
blândeţea din mijlocul deşertului.

când s-a întors, liniştea de pe chipul lui,
zâmbetul , s-au cuibărit în latrina din mine,
mi-a întins mâna şi soarele m-a înveşmântat
cu cea mai albă cămaşă din in.
acum eram două umbre albe ţinându-se de mână.

m-am trezit în întuneric, pe strada mare,
unde zâmbetele sunt nişte cârtiţe
săpând zadarnic tunele înspre suflete

eşti departe N
fiecare graniţă până la tine e o temniţă bine zăvorâtă
suntem prizonierii timpului şi ai destinului

,,Iubirea nu este produsul gândirii ... Iubirea se supune. Ea este dincolo de cuvintele de respect sau de intimitate...Când te abandonezi integral acestei iubiri ,,celălalt’’(ego) numai există...fără iubire şi fără frumuseţe nu există virtute...Un om care nu ştie ce este pasiunea, nu va cunoaşte niciodată ce este iubirea , fiindcă iubirea se naşte numai atunci când există o totală lepădare de sine. O minte care caută iubirea sau adevărul nu este o minte cu adevărat ăasionată...Iubirea este asemenea unei flori...Floarea se află acolo pentru toţi

virtuală 4 - cafeaua
aştept în fiecare dimineaţă să ne bem împreună cafeaua
ceaşca ta rămâne rece ca sufletul meu
când priveşte în gol scaunul din faţa mea pe care ai stat ultima dată
fără să scoţi un cuvânt

te simt acolo chiar dacă nu eşti
tăcerea ta îmi ucide toate gândurile
spune ceva, o tâmpenie, dar spune-o
să rupem urletul aerului care sapă între noi un panteon
unde doar ecoul ţipătului de vultur se aude împărţind orizontul
chemând moartea

suntem departe unul de celălalt
nimic nu poate uni marginile unui panteon decât cerul
am să rog un înger să-ţi împrumute aripile lui
doar pentru o dimineaţă şi-o noapte
în care să ne pierdem raţiunea iubind
până la ultimul strop de cafea

Virtual 5 - oniric yin & yang

să nu ai niciodată încredere în dragostea unui poet. trăieşte doar pentru el şi ea. îşi iubeşte muza. imaginea perfecţiunii pe care o caută în orice femeie, îl urmăreşte hedonic, obsedant. e ca un diavol care se hrăneşte cu păcate. vânează suflete doar de dragul de a ucide apoi abandonează stârvurile. next spune sarcastic privind spre altă victimă.
îşi înfige dinţii profund în carnea sufletului ei şi sângele aleargă împletindu-şi drumurile în barbă, ca vinul pe buza damigenei. simt pitonul încolăcit pe trupul meu care zvâcneşte dorindu-l până la posedare.
degeaba N
nu voi fi nicicând urma paşilor tăi şi nici stârv abandonat, chiar dacă sunt nevastă şi atingerile tale vibrează în mine, precum coardele unei chitare atinse de mâna vântului.
am să-ţi bântui nopţile. toate visele tale vor fi ghilotine gata să cadă în absolut orice moment, gata să despartă capul de trup atunci când îţi vei dori să mă iubeşti, aşa cum mă iubeşte în fiecare seară un alt mascul sub privirile tale de foc.
uite N
mâna lui desenează pe gâtul meu un yin apoi coboară conturând un yang. sânii se cuibăresc în palmele mari, protectoare, îi iubeşte N, aşa cum n-ai s-o faci tu niciodată.
căsătoritul ăsta mă defrişează de indiferent ce prejudecată unindu-se cu mine până dincolo de nămeţii cerului. sunt pădurea lui, e copacul rătăcit în mine de plăcere, în caldul pământului meu chiar sub privirea ta. nu poţi face nimic pentru că sunt doar în visul tău aşa cum ai fost tu pentru soțiile abandonate, deposedate de suflet ca nişte fântâni fără apă, bântuite de tine ca peşterile de şobolanii cu aripi.
priveşte N
un alt copac îşi înfige rădăcinile adânc, face dragoste cu mine până când trupurile noastre sângerează ceaţă groasă, ca o pătură învelind tăcerea pământului. şi copacii cresc în mine N, noapte de noapte.
ultima dată am visat că trupurile noastre fremătau într-un yin&yang frenetic, că ne atingeam sexul cu buzele dar nimic altceva nu s-a întâmplat, n-a existat finalul care te înalţă deasupra universului pentru că oniris a dispărut odată cu zorii, pentru că aşa am vrut eu, pentru că nu ai ce căuta în viaţa mea N, doar dacă-ţi vinzi sufletul.
ţi-l cumpăr

sarmaua se umfla în foaie de varză murată
infatuată
fără mine crăciunul nu are farmec spunea
în timp ce fierbea
mirosul meu ca un libido
umple întreaga casă şi umezeşte
toate papilele gustative de plăcere
(se înfoia împodobită cu orez şi piper
bulion şi mister)

lângă ea slăninuţa modestă zăcea
în mult usturoi şi plângea
că renumele ei la bloc se pierdea şi că vai

regina crăciunului rămânea

moştenita străbună sarma

nici toba bătută nu se lăsa cu glas de soprană striga
dragele mele chiftele dragi cârnaţi caltaboşi degeaba credeţi despre ea
că e cineva
fără noi crăciunul farmec şi gust n-ar avea
sarmaua ar fi un metiaj sărac de carne tocată şi ceapă
care dată puţin în clocot iţi lasă în gură doar apă
uitaţi -vă ce frumuşel arată cozonăcel
ce miros şi ce gust are el
o sarma fără noi - desertul cu mireasmă de rom
fără vinul focos
fară bradul împodobit frumos
fără cadouri şi colinde-
ar fi o biată maia ce doar căţeii s-ar mai linge pe bot după ea
aşa că draga mea
te rog să fierbi ușor în zeama ta
şi lasă crăciunul mărinimos
să intre şi-n suflet de băcăncios

VĂ DEIE DOMNU’
Miroase-a brad şi-a scorţişoară,
Miroase-a veselie de Crăciun,
Miroase a zăpadă şi nucşoară
În ceaiul îndulcit cu suflet bun.

Şi daruri numeroase stau grămadă
În faţa bradului împodobit,
Natura-i îmbrăcată în zăpadă
Iar geamul înauntru-i aburit.

Se-aud colindători cântând pe stradă,
Se-aud şi bicele pocnind,
Cu toţii bucuriei suntem pradă,
Cu toţii ne-am trezit iubind.

Vă deie Domnul zile-mbelşugate,
Vă deie Domnul multă fericire,
Vă deie Domnul suflete curate,
Vă deie sănătate şi iubire!
_________________
fiecare om gaseste in mine ceea ce este el insusi...

	Pagina de start a forumului BOEMA LITERARA VIRTUALA -> Sa ne cunoastem la o cafea de vorba	Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1